Uneori nu te vad, dar te simt cum treci cu pasi inceti prin lumea mea…capul il tii plecat dar nu a umilinta ci a oboseala…o
oboseala nu fizica cat sufleteasca...
Vii incet si sovaielnic, imi rasfoiesti
cuvintele, iti treci mana printre randuri..pe unele le arunci cu dezgust, pe
altele le rasplatesti cu un zambet cald iar asupra altora te opresti mai
indelung si le citesti, le recitesti …iti lasi capul usor intr-o parte si
ridici o spranceana nu admirativ, asta nu ai facut-o niciodata ,dar gestul tau
ma bucura cand simt ca imi dai putina, doar putina dreptate, in gandul meu ce
fara a cauta sa dau solutii , l-am asternut aici… si-mi place jocul asta ce nu
raneste pe nimeni…tu vii inconjurat de taine si taina crezi ca vei ramane, eu
te privesc zambind si nu fac nici un gest, nu spun nici o vorba …te las sa
crezi ceea ce vrei sa fie, te las cu linistea ta, te las sa-mi ravasesti casa,
sa te asezi in fotoliul pe care de obicei stau eu atunci cand vin aici si
scriu, te las sa sorbi din paharul meu in care nu vei gasi niciodata licori
fermecate si arome imbatatoare…e doar apa…rece…simpla…de izvor…e apa mea ce din
vise o prepar, din ganduri si sperante, din roua din zori de zi si boabe de
lacrimi din apus…doar apa… Stai in fotoliu si privirea iti rataceste prin
incapere…cuvintele zac uitate la picioarele tale si asteapta zadarnic sa le
ridici, sa le rasfoiesti…dar nu o faci…ganduri te framanta, nelinisti iti trec
prin ochi, iar fruntea iti e incruntata…iti treci obosit palma peste cutele
ce-ti brazdeaza acum fruntea iar degetele le apesi tare pe tamplele ce-ti
zvagnesc…nu ti-e bine si te vad…primul impuls e sa fug si sa te iau in brate,
sa te strang tare si sa-ti mangai parul ravasit, sa-ti sarut fruntea si sa-ti
spun ca va fi bine…va fi bine…si sa-ti transmit increderea ca asa va
fi…bine…sa-ti dau picaturi de sperante sa bei din paharul meu, sa-ti sterg cu
batista mea gandurile negre de pe frunte, sa-ti sterg cu palma goala roua din
ochi, sa alung departe oboseala din privirea ta, sa te bat pe spate amical,
sa-ti zambesc sincer si sa-ti spun cu toata forta mea asta de om mic "ai
incredere"…
Dar nu indraznesc sa fac nimic din
toate astea si ascunsa dupa perdeaua ca oglinda, te urmaresc si-mi pun o mana
pe gura oprindu-mi icnetul de tristete cand iti vad privirea cum se ascunde in
umbra pleoapelor ce se lasa peste ochii ce asa frumos stiau sa rada…imi reazem
capul de peretele rece si ma las usor la pamant…raman acolo ghemuita dar nu te
scap din ochi…deschid palma si o sarut timid apoi suflu peste ea…micul sarut
zboara si ti se aseaza pe tampla ce pulseaza nervos…se loveste de piele si se
sparge ca un balon de sapun eliberand micul cuvant ce l-am strecurat in
el…"spera"...
Multi nu mai cred in cuvintele simple...eu cred, vreau sa cred, am nevoie sa cred…ele m-au ajutat mereu sa ma ridic si
sa merg mai departe, mai ales atunci cand nimeni nu era langa mine si nici o
mana nu mi se aseza pe umar …am avut mereu langa mine cuvintele, ele m-au
ajutat , ele mi-au vorbit asa cum zadarnic asteptam de la altii sa le aud
rostite…cuvinte ce mi-au vorbit cu glasul gandului meu …le am si acum cu mine,
le port in mine, in suflet si gand si le impart cu tine daca vrei ...si nu ti le
cer inapoi fiindca nu ai cum sa mi le iei, tu doar le auzi sau le citesti dar
ele raman mereu ale mele…
Ridica-te, soarbe o gura de apa din
paharul lasat pe masa pentru tine, lasa-mi sarutul pe tampla ta... nu te
jigneste, nu te leaga…si du-te pe drumul pe care mergi, dar du-te cu incredre
in tine, in puterile tale, in ziua de azi si de maine, du-te fara furie, fara
ranchiuna, fara tristeti…astea lasa-le pe masa, am sa le adun eu, tu numai
du-te…ai o viata de trait, un zambet de oferit…
Eu am sa te astept sa te intorci…sa scrii tu, eu sa citesc...
