discutii intre iubiti pe mess

"Boogie", succes la Karlovy Vary

orba cu realizatorii, fie in cadrul sesiunilor de discutii organizate de festival, fie ca ii asteptau pe cei trei la iesirea din sala. Inainte de incheierea dialogului cu publicul, Vlad Muntean, fiul lui Radu Muntean, care il interpreteaza pe Adrian Ciocazanu, copilul in varsta de 4 ani al familiei

"'68 Focus Berlin (Vest)"

ecadere lucrarile fotografului Gunter Zint, unul dintre cei mai importanti cronicari ai protestelor din 1968. Miscarile de strada din Berlin, Paris, dar si cele din Hamburg si Frankfurt/Main sunt subiectul principal al reportajelor sale.Expozitia are loc luni, 17 noiembrie, ora 18:00, la sediul ICR.

"Stroke": interactiune si recunoastere

aceti complimente, fie ca va insultati, fie ca va iubiti sau va urati, aveti astfel ceva in comun, in sensul ca ganditi ceva unul despre celalalt, valorizandu-va reciproc. Acestea sunt semnale psiho-afective si reprezinta in sine stimuli psihici benefici din aproape toate punctele de vedere.Orice ma

"Sotul si sotia", un nou serial de comedie la Pro Cinema

otia" ii are in rolurile principale pe Debra messing si Thomas Hayden Church. Ned si Stacey se casatoresc la doar o saptamana dupa ce s-au cunoscut, dar nu pentru ca se iubesc cu disperare, ci pentru ca fiecare are nevoie de celalalt. Ned trebuie sa faca rost de o sotie pentru a obtine promovar

"Calatorie la Buenos Aires", in Ceainaria Teatrului Act

traducatoarele Luiza Savescu si Sabra Daici, iar discutiile vor fi prefatate de Jaroslaw Godun, Directorul Institutului Polonez la Bucuresti.Spectacolul radiofonic va fi difuzat in premiera la Radio Romania Cultural, joi, 4 decembrie 2008, ora 19:00, si in reluare la Radio Romania International, sa

"10 motive stupide care distrug un cuplu", de Dr. Laura Schlessinger

"Din ce ne-am luat?" ne intrebam deseori dupa o cearta si recunoastem ca motivul a fost banal, prostesc, stupid. Totusi, un astfel de motiv poate duce la despartire, la momentul in care bine cunoscutul "ne-am luat din dragoste" nu mai are valoare. Azi, mai multe cupluri se desfac

"Vicky Cristina Barcelona", un menage a trois reusit

schimb, dupa o relatie destramata cu unul dintre iubitii ei si dupa o perioada intreaga in care s-a cufundat in arta, simte nevoia unei schimbari de peisaj.

7 reguli pesimiste in amor

iDaca nu iti raspunde (la telefon, la mailuri, pe mess) nu inseamna ca este ocupat, ca are ceva urgent de facut sau ca nu aude telefonul. Nu, nimic din toate astea! Adevarul este unul singur: nu il interesezi. Asa ca cel mai bun lucru pe care il ai de facut este sa stergi si numarul lui de telefon,

"Indiana Jones si Regatul Craniului de Cristal", un film pentru fani

e gandesti ca intre cele doua tabere au loc niste discutii amiabile. Soviecticii, in incercarea de a-l convinge, recurg la tot felul de metode: ii rapesc iubita, pe Marion. Luptand pe doua fronturi, o data sa-si salveze iubita si, pe partea cealalta, sa gaseasca pretiosul trofeu, Indiana Jones strab

"2 timp, 3 miscari", in prim-planul dansului contemporan francez

intre 17 si 19 aprilie, Centrul National al Dansului din Bucuresti este gazda unuia dintre cele mai importante evenimente din Bucuresti. Dupa 30 de ani in care dansul contemporan francez, intr-o continua transformare, s-a afirmat fara indoiala, ca o disciplina artistica de sine statatoare, noul peis

"Mami, te rog, citeste-mi o poveste!..."

fac sa se simta bine, in siguranta, protejati si iubiti. Faptul ca vor remarca interesul tau pentru ei, faptul ca le creezi un obicei - "ora de lectura", vor contribui la instaurarea unui sentiment de stabilitate in viata lor. Lectura poate fi asemanata cu arta: cu cat vei picta mai mult,

8 sfaturi pentru o zi perfecta de munca

distractii, acestea includ telefoanele, emailul, messenger-ul sau orice altceva care iti capteaza atentia. 5. Ia o pauza si intinde-te. Ridica-te si intinda-te, maseaza-ti umerii, gatul si capul, astfel, vei ramane relaxata pana la sfarsitul zilei. 6. Lucreaza cand este liniste. Acest fapt se

discutii intre iubiti pe mess
jquery.uploadify.v2.1.4.min,webcam,../tools/wall/wall,jquery-ui-1.8.8.custom.min