Nu îmi este foarte ușor să vorbesc despre mine... dar voi încerca. Sunt un om cu calități și defecte în armonie. Oamenii se miră adesea de faptul că sunt o persoana foarte pozitivă, pentru că sunt o fire veselă și energică. Există două lucruri care nu îmi plac la oameni și pe care încerc să nu le las să mă definească: orgoliul și egoismul. Sunt oscilantă și imprevizibilă. Pot fi stupidă câteodată și am momente când vorbesc mult, prost și fără rost și când rănesc fără să vreau. Dar știu și să fiu umilă și să îmi cer iertare atunci când greșesc. Nu îmi ocup mintea cu gânduri obsesive, întrebându-mă ce cred și ce spun alții despre mine, fiindcă am observat că prea mulți oameni judecă după prejudecăți proprii și prea puțini după calități obiective. Nu trăiesc după cutumele societății și asta îmi dă pace lăuntrică și libertatea de a fi așa cum îmi doresc. Nu mă consum pentru nimicuri și știu să separ problemele reale de cele închipuite, trecătoare. Îmi păstrez mintea și sufletul libere și nu mă încarc cu răutăți. Îmi place libertatea, sunt independentă, practică și asertivă.Am trăit tot felul de experiențe, bune și rele, am fost extrem de fericită, dar și foarte nefericită, am suferit și am răni adânci în suflet. Am fost dezamăgită, trădată, abandonată, dar ...Sunt un om ca toți ceilalţi, un om cu vise, cu frământări, cu regrete... Sunt un om imperfect, care visează la o lume perfectă și încerc să contribui la aceasta lume dăruind ceea ce am mai bun în mine. Nu concep viaţa fără muzică, fără cărţi, fără iertare, fără prietenie, fără amintiri frumoase, fără iubire...