Argumentul vointei libere pentru nonexistenta lui Dumnezeu

Dumnezeul crestin este definit ca fiinta personala care cunoaste totul. Conform crestinilor, fiintele personale au vointa libera.
Pentru a avea vointa libera trebuie sa ai mai multe optiuni, oricare dintre ele putand fi evitata. Aceasta inseamna ca inainte de a lua o decizie trebuie sa existe o stare de incertitudine, intr-o perioada de potential: nu poti cunoaste viitorul. Chiar daca crezi ca iti poti prezice decizia, daca pretinzi ca ai vointa libera trebuie sa admiti posibilitatea (daca nu dorinta) de a te razgandi inainte ca decizia sa fie finala.
O fiinta care cunoaste totul nu poate avea vreo "stare de incertitudine". Ea isi cunoaste toate deciziile inainte de a le lua. Asta inseamna ca ea nu are posibilitatea de a-si evita deciziile si deci ii lipseste vointa libera. Din moment ce o fiinta care nu are vointa libera nu este o fiinta personala, o fiinta personala care cunoaste totul nu poate exista.
Asadar, Dumnezeul crestin nu exista.
Unii neaga ca oamenii ar avea vointa libera, dar toti crestinii sustin ca Dumnezeu insusi, "in trei persoane", este un agent personal liber, deci argumentul ramane valabil.
Altii vor inainta obiectia ca Dumnezeu, atotputernic fiind, se poate razgandi. Dar daca o face, atunci el nu va fi cunoscut viitorul de la bun inceput. Daca el chiar cunoaste viitorul, atunci viitorul este fixat si nici macar Dumnezeu nu-l poate schimba. Daca el totusi se razgandeste, atunci cunoasterea lui va fi fost limitata. Nu le poti avea pe amandoua: nicio fiinta nu poate fi omniscienta si omnipotenta in acelasi timp.
O obiectie mai subtila este ca Dumnezeu "stie" ceea ce urmeaza sa faca pentru ca el actioneaza intotdeauna in concordanta cu natura lui, ceea ce nu-i reduce libertatea. Dumnezeu ar putea sustine, de exemplu, ca el nu va spune o minciuna maine - deoarece el spune intotdeauna adevarul. Dumnezeu ar putea sa aleaga impotriva naturii lui, dar nu o face niciodata.
Dar ce înseamna "natura lui Dumnezeu"? A avea o natura inseamna a avea limite. "Natura" care-i limiteaza pe oameni este mediul nostru fizic si genetica noastra; dar "natura" unei fiinte supranaturale trebuie sa fie altceva. Este impropriu sa spui ca "natura" unei fiinte fara limite este in aceeasi relatie cu problema vointei libere ca si natura umana.
Pentru vointa libera este nevoie sa ai mai mult de o optiune, o dorinta de a alege, libertatea de a alege (lipsa obstacolelor), puterea de a indeplinii alegerea (forta si aptitudinea) si posibilitatea de a evita optiunea. "Forta si aptitudinea" pun o limita pentru ceea ce orice persoana este "libera" sa faca. Niciun om nu are vointa libera de a fugi o mila intr-un minut, fara ajutor mecanic. Suntem liberi sa incercam, dar vom esua. Toate alegerile noastre si, de asemenea, toate dorintele noastre sunt limitate de natura noastra; si totusi putem inca sa pretindem ca avem vointa libera (aceia dintre noi care o fac) pentru ca nu ne cunoaştem alegerile viitoare.
Daca Dumnezeu actioneaza intotdeauna conform naturii lui (orice ar insemna asta), atunci el tot trebuie sa aiba mai mult de o optiune viabila care sa nu-i contrazica natura daca e sa pretinda ca are vointa libera. Altfel, el este un sclav al naturii lui, ca un robot, si nu un agent personal liber.
Ce ar insemna cuvantul "optiune" pentru o fiinta care a creat toate optiunile?
Unii spun ca "vointa libera" pentru Dumnezeu nu inseamna ceea ce inseamna pentru oameni. Dar cum ar trebui sa intelegem asta? Pe care dintre conditiile vointei libere le-ar elimina un crestin pentru a fabrica un statut de "agent liber" pentru Dumnezeu? Optiunile multiple? Dorinta? Libertatea? Puterea? Posibilitatea de a evita?
Poate ca dorinta ar putea fi aruncata. Dorinta implica o lipsa, iar unei fiinte perfecte nu ar trebui sa ii lipseasca nimic. Dar ar fi o "persoana" foarte stranie, una fara nevoi sau dorinte. Dorinta este ceea ce produce necesitatea unei alegeri de la bun inceput. De asemenea, ea contribuie la a evalua daca decizia a fost rezonabila. Fara dorinta, alegerile sunt volens-nolens si nu decizii adevarate.Si, oricum, zeul biblic si-a exprimat multe dorinte.
Nicio obiectie nu il salveaza pe Dumnezeul crestin: el nu exista.Poate ca s-ar putea imagina o divinitate mai modesta: una care nu este in acelasi timp personala si atotstiutoare, in acelasi timp atotstiutoare si atotputernica, in acelasi timp perfecta si libera. Dar pana cand un zeu va fi definit în mod coerent si apoi dovedit ca este existent cu ajutorul probelor si rationamentului corect, este de bun-simt sa nu gandim ca o astfel de fiinta ar exista.
Cati dintr-e noi avem puterea de a gandii realist in aceasta privinta?Cati dintr-e credinciosi ar recunoaste ca nu exista niciun raspuns care sa ii motiveze sa sustina aceste absurditati?
Argumentati,va rog,raspunsurile voastre.

la data : 2011-11-21 17:48:25