Breakpoint....

Da.. Am avut chiar de curand. Exact chestia aia divina de care vb tu.. intr-o seara cand m-am pus in pat sa dorm. Dar nu povestesc ca nu e frumos sa dai din casa.. ca apoi ajung subiecte de barfa. ;)

Sunt iubiri din care iesi usor ca dintr-o sala de cinema, dupa ce ai trait un film bun... sunt iubiri bolnave din care, oricat ai incerca nu poti iesi... ramai acolo captiv, cu sufletul chinuit intre rai si iad, si apoi vine o astfel de noapte magica, si te trezesti precum un un inecat readus la viata... cine face asta? sau ce ? cine iti aduce dintr-o data iar, linistea si pacea in suflet?
sa fie propria constiinta? instinctul de conservare? sau o forta divina?

Eu zic ca sunt toate cele 3.. ;)

Eu chiar cred in puterea umana de a se regenera,de-a se reinventa:) Nu stiu daca are vreo contributie divinitatea,soarta,ce-o fi. Cand ramai captiv si traiesti in vidul unei iubiri sau al oricarui sentiment,risti sa te obisnuiesti cu gratiile:) Daca te poti adapta,nu inseamna ca trebuie sa o faci in toate conditiile. Uneori,e necesar sa renunti tocmai cand crezi ca ti-e imposibil sa o faci. Ai mari sanse,mai tarziu,sa gasesti argumente pentru ca ramai,desi te epuizeaza,te consuma si te face dependent.
Cat despre "treziri", cred ca am trecut si eu prin doua,in viata mea... Nu neaparat dupa o noapte,dar a fost atunci cand eram "fara scapare",oarecum. E suficient sa ai incredere in judecata si forta ta interioara,ca orice e posibil,parerea mea.

"E suficient sa ai incredere in judecata si forta ta interioara,ca orice e posibil,parerea mea. " Right... ;)

Tu inca nu te-ai prins,da' io mereu am dreptate:)))):P

Shatat...:))
tu esti cau un tablou de Picasso, draga mea... arta pura, dar destul de ermetica cat sa nu te inteleaga orice profan...
dar in ceea ce postezi ai aproape intotdeauna o opinie universal valabila...
si mercedesul place tuturor, dar putini ajunga sa il conduca, nu mai zic sa il posede...
ma'nclin

Eram si io ironica,autoironica,de fapt:))) Daca e general valabil ori,daca se regasesc si altii in ce declar io,e alta treaba. Cat despre mertzan,mereu mi-au placut "motoarele":X :))

Sunt multe momente in viata cand pur si simplu te ia valul, fara sa constientizezi lucrul asta. Si de cele mai multe ori ceva din interiorul tau striga: "Nu e buna directia spre care te indrepti, trezeste-te!" Dar dupa cate o noapte cu activitate cerebrala intensa te trezesti la realitate, vezi ce ai de facut in continuare ca sa te redresezi, iar finalitatea este acea usurare.

Deci subconstientul... instinctul de conservare...
divinitatea nu are aici treaba... nu stiu...

Nu e neaparat instinctul de conservare, cred ca mai degraba,seamana cu genul acela de "premonitie",de sentiment al pericolului,al inevitabilului. Stii?Cum simt oamenii inainte sa moara,ceva...Acel ceva nu il poate intelege nimeni,daca nu e in postura respectiva si oricum,nu mai apuca sa povesteasca,sa detalieze,sa exprime nimic:)
E ceva care te "scutura" de tot ce inseamna teama si anticiparea negativa. Lasi totul sa curga,pentru ca stii,in subconstient, esti convins,desi nu iti dai seama,ca e singura cale,ca e drumul tau:)
Cam asa e si cu trezirea asta...

Nu prea mai cred in divinitati, in noroc sau in alte entitati spirituale. Consider ca am liber-arbitru si sunt singurul factor care poate sa influienteze intr-un fel sau altul cursul vietii.

Daca ne referim la un dumnezeu cu chip si toiag in mana,clar,nu ajungem nicaieri. Insa,daca ne referim la ceva asemanator unei energii,da,merge:)Pentru ca Universul este constient de sine,are o traiectorie,o putere de regenerare,de renastere,la infinit.Noi suntem un produs al sau,evident,avem aceleasi caracteristici. Si oricum,sa nu uitam de suflet,care face parte tot din marele plan si marea creatie. Faptul ca traim o viata aspirand la implinire si fericire,ca le cautam neincetat pana inchidem ochii definitiv, dovedeste ca suntem nascuti sa evoluam,sa fim superiori conditiei noastre pamantene. Si poate,e mai bine sa visezi si sa cauti,sa traiesti cu paroxism uneori sentimente puternice,decat sa te complaci in planul "de jos" al conditiei tale "statice",sa zicem asa...

Chiar de curand s-a intemplat ceva de genul... cand am avut curajul sa admit ca "obosisem" in ceva, stiam asta de o buna perioada dar aveam senzatia ca recunoasterea, comunicarea acestei "oboseli" ma poate face sa pierd ceva pentru care luptasem un timp! Ei bine, odata cu constientizarea acestei situatii, impartasirea a venit si eliberarea, desi ma asteptam sa fie cu totul altfel.. nu am fost pierduta ci mai degraba usurata.

Nu stiu daca ma reinventez......doar cateodata ,,zanganesc,, cu chitara in fata unui rasarit de soare si....nu ma gandesc la nimic. intru intr-un fel de transa timpul se oprestecreerul se goleste de absolut tot si pt cateva minute ma simt ca un nou nascut abia venit pe lume, care habar nu are de nimic si priveste lumea uimit.......
P.S.si sa dam si o nota glumeata ca am fost prea serios, trebuie sa consum in prealabil 2-3 beri.....am stricat frumusete de comentariu..?? stiu si ce daca

Fiecare poate "proiecta" divinitatea prin prisma propriei imaginatii. Unii si-o imagineaza sub forma unui batran in toiag, altii sub forma universului care "pulseaza" energii, a unui prunc care calatoreste pe un nor, etc. La mine e mai simplu - nu astept ajutoarare divina, pentru ca sunt constient de faptul ca... eu sunt elementul primordial care influienteaza destinul!

Eu sunt mai sensibilosa asa,mai scap si cate o lacrima dar dimineata rasare soarele si nu am cum, sa nu ma bucur de prezenta lui:)

Eu astept noaptea aia, am nevoie de ea, sa ma 'lumineze'..pana nu imi dispar puterile si rezistenta.

Cand dimineata imi dezveleste 'óasele batrane si infrigurate' simt ca am sansa unui nou inceput.Suna filozofic Lady,nu? :D:))

Suna..brrrr. Parca ma ia cu frig:))))

Normal ca suna,m-am dezvelit precum niste moaște.Puteam sa-mi dezvelesc lucruri interesante,poate suna alfel,dar filozofia e consumata in dimineata asta.d:))

Ups... sub mastile de insensibili, se ascund suflete... imi pare bine ca, macar pentru cateva clipe, oamenii se arata a fi oameni si nu actori. trezirile acestea ne readuc speranta... si poate chiar speranta este suflet...
ma'nclin tuturor...

Normal ca suna,m-am dezvelit precum niste moaște.Puteam sa-mi dezvelesc lucruri interesante,poate suna alfel,dar filozofia e consumata in dimineata asta.d:))

sa nu vorbim de moarte, alfel, toata ziua o sa mi fie frig si chiar e soare afara. Suna mai bine asa. 'mi-am dezvelit parti interesante ale corpului meu si am ramas uimit de maretia lor':))))))

Lady...:)) faci ce faci si tot cu gandul la pacatele lumesti... :)))

Vrei sa deturnez sensul filozofic?N-am vorbit de 'maretie' nicaieri in fraza,nici pe diagonala,nici pe verticala,dar pentru maririrea ta,accept :D:))

De plictiseala, iar Mosy e un membru de vaza in club:D

Mosy, nu trebuie sa spui nimic, zic io destule, tu doar admira..maretia:)))

Lady,sunt generos,vreau sa o admiri si tu,iti daruiesc acest desavarsit cadou vizual..:D:))

Parca ti-a mai crescut barba:)))))

Profunda femeie am in fata ochilor.-p

Si ochii iti stralucesc:D

Doar reflexia a ceea ce vad :D:)

Exista astfel de nopti si fiecare le traim in mod diferit.

Nopti, zile, dimineti, seri, whatever. Asta, cu revelatiile, este exact cum e cu durerile de dimineata: semn ca inca mai traiesti. Mai grav este atunci cand n-ai revelatii NICIODATA. Perfectionarea continua este specifica NUMAI oamenilor cu inteligenta cel putin precara...