Cat de greu sau....

Cat de greu sau....

Cat de greu sau dureros este sa traiesti fara mama sau tata?? Pentru mine.... e cel mai dureros lucru..nu doresc nimanui... Am gasit azi o poezie ce m-a facut sa plang si suna cam asa: Cine are părinti, pe pământ nu în gând Mai aude si-n somn ochii lumii plângând Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminti, Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinti. Ce părinti? Niste oameni ce nu mai au loc De atâtia copii si de-atât nenoroc Niste cruci, încă vii, respirând tot mai greu, Sunt părintii acestia ce oftează mereu. Ce părinti? Niste oameni, acolo si ei, Care stiu dureros ce e suta de lei. De sunt tineri sau nu, după actele lor, Nu conteaza deloc, ei albiră de dor Să le fie copilul c-o treaptă mai domn, Câtă muncă în plus, si ce chin, cât nesomn! Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla, Eu îi stiu si îi simt, pătimind undeva. Ne-amintim, si de ei, după lungi săptămâni Fii bătrâni ce suntem, cu părintii bătrâni Dacă lemne si-au luat, dacă oasele-i dor, Dacă nu au murit tristi în casele lor... Între ei si copii e-o prăsilă de câini, Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini. Cine are părinti, pe pământ nu în gând, Mai aude si-n somn ochii lumii plângând. Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii Nu copil de părinti, ci părinte de fii. Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns. Mai avem noi părinti? Mai au dânsii copii? Pe pământul de cruci, numai om să nu fii, Umiliti de nevoi si cu capul plecat, Într-un biet orăsel, într-o zare de sat, Mai asteaptă si-acum, semne de la strămosi Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi, Si ca niste stafii, ies arare la porti Despre noi povestind, ca de mosii lor morti. Cine are părinti, încă nu e pierdut, Cine are părinti are încă trecut. Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci, Unde-avem si noi însine ai nostri copii. Enervanti pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi, Si în genere sunt si nitel pisălogi. Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pasii prea mici, Ba-i nevoie prea mult să le spui si explici, Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal, Te întreabă de stii pe vre-un sef de spital. Nu-i asa că te-apucă o milă de tot, Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot? Că povară îi simti si ei stiu că-i asa Si se uită la tine ca si când te-ar ruga... Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus Pe constiintă povara acestui apus Si pe urmă vom fi foarte liberi sub cer, Se vor împutina cei ce n-au si ne cer. Iar când vom începe si noi a simti Că povară suntem, pentru-ai nostri copii, Si abia într-un trist si departe târziu, Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu, Vom pricepe de ce fiii uită plangând, Si nu văd nici un ochi de pe lume plângând, Si de ce încă nu e potop pe cuprins, Desi plouă mereu, desi pururi a nins, Desi lumea în care părinti am ajuns De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

Alte intrebari de la malu

* Noi de-aicea nu plecam....:)))))
* Ce te-a facut sa zambesti astazi?
* Asa si...