Cine e lup ÅŸi cine vrabie...
Este suficient să aşezaţi în exteriorul ferestrei un vas cu apă, pe care să o împrospătaţi la două zile, având grijă ca vasul să fie şi el curăţat din timp în timp; nimic nu le place mai mult vrăbiuţelor decât să găsească tot timpul apă limpede.. Cei mai norocoşi, cu spaţiu verde din belşug în jurul casei (curte), sunt binecuvântaţi de dimineaţă până seara cu adevărate concerte, dacă în două trei locuri plasează vase largi şi nu prea înalte cu apă... Acolo vor veni să-şi potolească setea şi să se îmbăieze toate înaripatele; un adevărat spectacol de culori, acrobaţie şi cântec!.. Am avut odinioară câteva familii de vrăbiuţe ce îşi construiseră cuiburi în colţurile de sus ale terasei. Zarvă mare! Dar ce plăcută era tovărăşia lor!... Câteodată, mă căţăram şi ciocăneam uşor cu arătătorul lângă un cuib: o mulţime de guri flămânde se căscau la marginea cuibuleţului, cioculeţe tivite cu caş galben; repetam figura şi tare mă mai distram, căci puii căscau instant.. Îi păcăleam.. îi cam necăjeam. Dar odată, m-au prins părinţii lor: m-au urmărit în zbor încrucişat şi m-au certat până m-am adăpostit în spatele geamurilor.. Ba chiar şi atunci ţipau la mine, cu guşuliţele umflate, dar pe rând.. De atunci, văzând că întotdeauna rămânea unul de pază la cuib, jocul nu mi s-a mai părut frumos... Mi-am dat seama că eram socotit un duşman. Peste ceva timp, vrăbiuţa a rămas singură; pesemne, perechea ei fusese înghiţită de un motan rău, căci erau destui prin vecini. Ea căuta acum hrană pentru pui doar în apropiere, ca pentru a supraveghea şi cuibul... Câteodată, o surprindeam aşteptând zgribulită şi tristă, pe o crenguţă din faţa terasei, întorcându-se încet, ba spre stânga, ba spre dreapta... Îl aştepta. Nu mai făcea acrobaţii. Nu se mai bălăcea cu bucurie şi ciripăit în vasele din grădină. Acum era doar o pasăre tristă care îşi hrănea puii... Anul viitor, a fost curtată de mulţi vrăbioi, care de care mai guşat şi mai ţanţoş. Nu părea a dori o altă pereche.. Dar, ceva din fiinţa ei, părea a o convinge şi fără mare bucurie, a fost iar perechea cuiva, pentru ca atunci când au ieşit puii, să uite suferinţa şi să redevină exuberantă.
În marea faună, lupul este cea mai curioasă vieţuitoare... Inteligent, niciodată sclavul rutinei şi veşnic îndrăgostit de perechea sa; un tată admirabil, un soţ fidel şi plin de afecţiune. Vulpii i s-a dus vestea că este şireată... dar lupul este un maestru la încurcat urmelor. Dacă vulpea face un şiretlic (foarte cunoscut: coada nu urmează sensul de deplasare al vulpii), ei bine, lupul deţine un arsenal inepuizabil de viclenii. Nu o singură dată, vânătorului i s-a întâmplat să creadă că urmăreşte doi sau trei lupi, când în realitate, el era cel urmărit... de un singur exemplar. Se vorbeşte foarte mult despre sistemul lor de comunicare; acele urlete care par semnale... întrebări.. răspunsuri. Mai puţin însă este cunoscut faptul că un lup care şi-a pierdut lupoaica, o jeleşte... O păzeşte (priveghează)... O chiar îngroapă. Am auzit un vânător bătrân vorbind despre asta. Îi plăcea să vâneze cu deosebire lupi. Când şi-a pierdut soţia, un lup pe care îl văduvise, îl vizita; în jurul cabanei, găsea urmă de culcuş, exact acolo unde cu o noapte în urmă se auzise urletul de jale al animalului rămas singur. A fost atât de impresionat de suferinţa şi... cumva... solidaritatea acestui ciudat exemplar, încât a încetat a mai vâna lupi; s-a mulţumit să le observe traiul şi obiceiurile. De la el ştiu că un lup rămas fără soaţă, niciodată nu se mai împerechează. Oamenii din partea locului, povestesc uimiţi că însuşi vânătorul de lupi, ajuns bătrân şi bolnav, s-a stins singur în cabana lui, jelit fiind doar de... acel lup singuratic, ce noapte de noapte culcuşea de fiecare dată în alt loc în jurul cabanei.
Omului îi este sortit să-şi caute o pereche iar şi iar şi iar şi iar... Acel "ceva" dinăuntrul lui, inconfundabil şi nepreţuit, nu-l lasă să dispară neconsumat... Suntem ca vrăbiuţele. Gureşi, plini de viaţă, insistenţi.. Ne ciorovăim, suntem exuberanţi, tot ca ele dansăm: ele dansează pe umărul vântului iar noi valsăm cu graţie pe pământ. Tot ca ele, plângem despărţirea, pentru ca apoi, când vom fi fost sătui de tristeţe, să ne ridicăm din cenuşă.

Atasamente
- Action Bar:
- Raspunsuri (20)
- Afisari (444)
- Facebook Share
Postat de FELIX_IULIAN la 15 octombrie 2014 - 22:51
Sa punem paine pentru vrabii... / Si chiar si trupurile noastre uscate si faramitate / sa le punem ! N.
Postat de inacris la 15 octombrie 2014 - 22:54
Candidez pentru postul de vulpe!
Postat de think la 15 octombrie 2014 - 22:56
M-am prins.. Coada pare a pleca în stânga iar tu te furişezi cu supleţe... în dreapta. :-)
Postat de inacris la 15 octombrie 2014 - 22:58
Stian eu ca esti istet ;)
Postat de inacris la 15 octombrie 2014 - 22:58
inacris
Stian eu ca esti istet ;)
Postat de think la 15 octombrie 2014 - 22:59
FELIX_IULIAN
Sa punem paine pentru vrabii... / Si chiar si trupurile noastre uscate si faramitate / sa le punem ! N.
Postat de think la 15 octombrie 2014 - 23:02
inacris
inacris
Stian eu ca esti istet ;)
Postat de inacris la 15 octombrie 2014 - 23:13
Asa, aveam senzatia ca nu ma sustine nimeni!
Postat de think la 15 octombrie 2014 - 23:14
Eu pot să te susţin.. =))
Postat de inacris la 15 octombrie 2014 - 23:16
think
Eu pot să te susţin.. =))
Postat de FOX_one la 15 octombrie 2014 - 23:20
:) mahh....am o candidata la post
Postat de think la 15 octombrie 2014 - 23:21
Pe "asta" o mărităm cu lupul văduv. :-))
Postat de FELIX_IULIAN la 15 octombrie 2014 - 23:32
think
FELIX_IULIAN
Sa punem paine pentru vrabii... / Si chiar si trupurile noastre uscate si faramitate / sa le punem ! N.
Postat de think la 15 octombrie 2014 - 23:36
"... Vulpile ÅŸi iepurii drept lacrimi.."
Postat de nefi la 15 octombrie 2014 - 23:57
Omule, ma lasi sa te impresariez? Daca ai sa spui "da" jur ca ne imbogatim, iar daca ai de gand sa spui "nu", ti-as recomanda sa te mai gandesti! :)
Postat de FELIX_IULIAN la 16 octombrie 2014 - 00:17
Vrabiile ne taie painea / Tot mai dulce, cu un nor; / Ii intindem ierbii cina / Fara taina, sub picior. // Stam cu lacrima degeaba: / N-o sa plangem, n-o sa plangem... - / Vrabiile, si Luna alba / ne preschimba in izvor...
Postat de think la 16 octombrie 2014 - 03:54
Atasamente
http://www.youtube.com/watch?v=lX19RMe9nCM
Follow The Group:
http://www.youtube.com/user/RunCryWolf
http://www.facebook.com/RunCryWolf
Song Discovered Through TheDubstepDealer:
Youtube: http://www.youtube.com/user/TheDubstepDealer
Facebook: http://tinyurl.com/dubstepdealerfb
Soundcloud:
Postat de comod la 16 octombrie 2014 - 06:36
Huuuf ,bine ca mai uitasi sobolul ,ca ala se descurca si singur ,fiind cel mai istet si bengos ...
...ma io chiar is vanator ... sa te fereasca Dzeu de lupi ...mai ales cand sunt infometati sau in haita ...iti piere instant cheful sa mai 'dansezi cu lupii'...
...ma io chiar is vanator ... sa te fereasca Dzeu de lupi ...mai ales cand sunt infometati sau in haita ...iti piere instant cheful sa mai 'dansezi cu lupii'...
Postat de comod la 16 octombrie 2014 - 06:38
In fine ...:)
Atasamente
Postat de Ginella la 16 octombrie 2014 - 16:20
Eu as pune paine uscata dar le alunga lupoaica mea off.......
Vei putea accesa forumul in momentul in care pozele tale sunt aprobate, momentan sunt in asteptare
Click aici pentru a adauga o poza.
14045 raspunsuri
6047 raspunsuri
584 raspunsuri
6602 raspunsuri
90 raspunsuri