De ce e sănătos să foloseşti vibratorul

Ce nu ştiai despre vibrator

Dr. Oz explică puţin din istoria vibratorului: „Primul vibrator, care funcţiona pe aburi, a fost creat pentru masajul pelvin al femeilor care sufereau de isterie”.

În anii 1880, se credea că isteria este o boală a uterului, iar tratamentul consta în “administrarea” de orgasme prin masaj vaginal realizat de medic. La un moment dat, un anumit dr. Graville a început să aibă dureri la mâini din cauza masajelor pe care le făcea, aşa că a gândit un instrument care să facă asta în locul lui.

20 de ani mai târziu, multe femei aveau un vibrator rudimentar pe care îl foloseau acasă pentru a preveni isteria. Vibratorul s-a bucurat de o mare popularitate în rândul femeilor până în momentul când la început să fie asociat cu pornografia. De atunci şi până azi el a rămas un tabu în multe ţări.

De ce este sănătos să ai un vibrator

“Isteria nu mai este recunoscută ca boală, dar masturbarea este încă o metodă foarte des folosită pentru a elimina tensiunea”, spune dr. Oz. Chiar dacă nu vor să o recunoască, 90% dintre femei se masturbează în mod regulat, ceea ce nu este deloc graşit. Ba din contră, este chiar indicat.

Masturbarea protejează flora vaginală normală, ţinând la distanţă bacteriile rele. “Orgasmul declanşează producţia acelui lichid lubrifiant care este eliminat din vagin şi, odată cu el sunt eliminate bacteriile rele,, care pot provoca infecţii”, explicp dr Oz.

Orgasmul are cam acelaşi efect ca şi sportul, astfel că orgasmele dese previn bolile cardiovasculare şi diabetul. Iar dacă suferi de insomnie, masturbarea este un somnifer natural pentru că excitaţia sexuală declanşează producţia de dopamină, hormon ce îţi dă o stare de bine. După orgasm, se eliberează oxitocină şi endorfine, hormoni care te calmează şi alungă tensiunea.

Iar efectele benefice nu se opresc aici, spune dr. Oz. “Masturbarea îmbunătăţeşte starea de spirit, reduce durerile, inclusiv pe cele menstruale şi te scapă de sindromul premenstrual.” Şi chiar dacă pare ciudat, masturbarea înseamnă o viaţă sexuală de cuplu mai împlinită pentru că te ajută să îţi cunoşti mai bine corpul.

"Chiar dacă nu vor să o recunoască, 90% dintre femei se masturbează în mod regulat, ceea ce nu este deloc graşit. Ba din contră, este chiar indicat." :)))
Adaugat de VlaDi_ cu tema Sex si Intimitate la data : 2014-01-27 16:32:30
801 raspunsuri
raz_man
  Postat de raz_man la 27 ianuarie 2014 - 16:36  
Haha .. v-ati turbat :))
12399 raspunsuri
RedWine
  Postat de RedWine la 27 ianuarie 2014 - 16:36  
Pff, d'aia nu ne mai cuplam? Femeile si vibratorul, macar daca ar recunoaste?:))
2777 raspunsuri
gggeorgiana99
  Postat de gggeorgiana99 la 27 ianuarie 2014 - 16:45  
Pentru că nu minte , nu înşală, nu are boli venerice , nu cere de mâncare . nu vorbeşte când nu trebuie ..... Nu am şi nu folosesc , prefer 0 relaţie (de lungă durată) pentru sex cu un partener potrivit mofturilor mele !!!!
6678 raspunsuri
Sun_ray
  Postat de Sun_ray la 27 ianuarie 2014 - 17:05  
Ups! Am gresit topicul. :))))
16849 raspunsuri
dony7777
  Postat de dony7777 la 27 ianuarie 2014 - 17:06  
Si eu..;)))))))))
3417 raspunsuri
MissBliss
  Postat de MissBliss la 27 ianuarie 2014 - 17:07  
Interesant subiect...aflam lucruri noi. Mda, e bun/util ca obiect, dar nu te poate imbratisa, nu-ti spune vorbe frumoase...parca tot un iubit din carne si oase e mai bun.
801 raspunsuri
raz_man
  Postat de raz_man la 27 ianuarie 2014 - 17:09  

MissBliss

Interesant subiect...aflam lucruri noi. Mda, e bun/util ca obiect, dar nu te poate imbratisa, nu-ti spune vorbe frumoase...parca tot un iubit din carne si oase e mai bun.
Pentru asta s-a inventat vibratorul iubaret .. vine in dotare cu windows 7 si are toate obtinuinle iubiutului tinut sub papuc !
3417 raspunsuri
MissBliss
  Postat de MissBliss la 27 ianuarie 2014 - 17:09  
Da-mi un link :P
16849 raspunsuri
dony7777
  Postat de dony7777 la 27 ianuarie 2014 - 17:12  

gggeorgiana99

Pentru că nu minte , nu înşală, nu are boli venerice , nu cere de mâncare . nu vorbeşte când nu trebuie ..... Nu am şi nu folosesc , prefer 0 relaţie (de lungă durată) pentru sex cu un partener potrivit mofturilor mele !!!!
"...prefer 0 relaţie (de lungă durată) pentru sex cu un partener potrivit mofturilor mele !!!!..."

AIUREEEAAAA!! M-ai omorat! ;))))Pai ala si minte, si mananca de nu se mai satura,vorbeste din sculare in culcare,inseala la cantar cand il cantaresti dupa ce ti-a golit frigiderul...
De boli venerice nu stiu ce sa zic...E mai sigur vibratorul!! Totusi..;))))
801 raspunsuri
raz_man
  Postat de raz_man la 27 ianuarie 2014 - 17:13  

Folosesti dony ?
16849 raspunsuri
dony7777
  Postat de dony7777 la 27 ianuarie 2014 - 17:15  

raz_man

MissBliss

Interesant subiect...aflam lucruri noi. Mda, e bun/util ca obiect, dar nu te poate imbratisa, nu-ti spune vorbe frumoase...parca tot un iubit din carne si oase e mai bun.
Pentru asta s-a inventat vibratorul iubaret .. vine in dotare cu windows 7 si are toate obtinuinle iubiutului tinut sub papuc !
Ntz,ntz..Asta e virusat deja..;)))Are si cordon ombilical? ;))))
16849 raspunsuri
dony7777
  Postat de dony7777 la 27 ianuarie 2014 - 17:16  

MissBliss

Da-mi un link :P
Vezi mai jos! :D
2777 raspunsuri
gggeorgiana99
  Postat de gggeorgiana99 la 27 ianuarie 2014 - 17:17  

dony7777

gggeorgiana99

Pentru că nu minte , nu înşală, nu are boli venerice , nu cere de mâncare . nu vorbeşte când nu trebuie ..... Nu am şi nu folosesc , prefer 0 relaţie (de lungă durată) pentru sex cu un partener potrivit mofturilor mele !!!!
"...prefer 0 relaţie (de lungă durată) pentru sex cu un partener potrivit mofturilor mele !!!!..."

AIUREEEAAAA!! M-ai omorat! ;))))Pai ala si minte, si mananca de nu se mai satura,vorbeste din sculare in culcare,inseala la cantar cand il cantaresti dupa ce ti-a golit frigiderul...
De boli venerice nu stiu ce sa zic...E mai sigur vibratorul!! Totusi..;))))
EU AM RĂSPUNS LA întrebarea : DE CE E SĂNĂTOS VIBRATORUL...... CITEŞTE apoi judecă cu capul de sus , MĂCAR ACU " !
3417 raspunsuri
MissBliss
  Postat de MissBliss la 27 ianuarie 2014 - 17:19  
Nu, nu oricare, de ala de care zice amicu' mai sus.
Iar iubitul tinut sub papuc chiar nu ma intereseaza.
Nu are ce cauta nimeni sub papucul meu, e incomod. :P
16849 raspunsuri
dony7777
  Postat de dony7777 la 27 ianuarie 2014 - 17:21  
Raz_man la 27 ianuarie 2014 - 17:13

0
0

dony7777

gggeorgiana99
Pentru că nu minte , nu înşală, nu are boli venerice , nu cere de mâncare . nu vorbeşte când nu trebuie ..... Nu am şi nu folosesc , prefer 0 relaţie (de lungă durată) pentru sex cu un partener potrivit mofturilor mele !!!!
"...prefer 0 relaţie (de lungă durată) pentru sex cu un partener potrivit mofturilor mele !!!!..."

AIUREEEAAAA!! M-ai omorat! ;))))Pai ala si minte, si mananca de nu se mai satura,vorbeste din sculare in culcare,inseala la cantar cand il cantaresti dupa ce ti-a golit frigiderul...
De boli venerice nu stiu ce sa zic...E mai sigur vibratorul!! Totusi..;))))
Folosesti dony ?

Eu nu, da' unii folosesc aspiratorul! ;))))))
501 raspunsuri
Sinpopa
  Postat de Sinpopa la 27 ianuarie 2014 - 17:24  

Donyy nu cred...aspirator folosesc eu
La chiuretaj si garantat nimeni nu are orgasm;)))
4195 raspunsuri
sanderson
  Postat de sanderson la 27 ianuarie 2014 - 17:25  
Dar la bărbați ce face? Că eu...mi-am luat epilator de palmă...:s
541 raspunsuri
RobertRobertino
  Postat de RobertRobertino la 27 ianuarie 2014 - 17:26  
Eu am inteles de la femei ca este mai bun ca un barbat :) nu este obosit niciodata si nu face nazuri si nu ai probleme sa te rogi de el.Plus de asta am inteles ca femeia il poate misca cum vrea ea si cum ii place pe cand barbatul nu se poate manevra chiar asa cum vrea femeia :)
16849 raspunsuri
dony7777
  Postat de dony7777 la 27 ianuarie 2014 - 17:27  
Gggeorgiana99 la 27 ianuarie 2014 - 17:17

0
0

dony7777

gggeorgiana99
Pentru că nu minte , nu înşală, nu are boli venerice , nu cere de mâncare . nu vorbeşte când nu trebuie ..... Nu am şi nu folosesc , prefer 0 relaţie (de lungă durată) pentru sex cu un partener potrivit mofturilor mele !!!!
"...prefer 0 relaţie (de lungă durată) pentru sex cu un partener potrivit mofturilor mele !!!!..."

AIUREEEAAAA!! M-ai omorat! ;))))Pai ala si minte, si mananca de nu se mai satura,vorbeste din sculare in culcare,inseala la cantar cand il cantaresti dupa ce ti-a golit frigiderul...
De boli venerice nu stiu ce sa zic...E mai sigur vibratorul!! Totusi..;))))
EU AM RĂSPUNS LA întrebarea : DE CE E SĂNĂTOS VIBRATORUL...... CITEŞTE apoi judecă cu capul de sus , MĂCAR ACU " !

Draga, eu folosesc ambele capete!;) Pe cel de sus l-am folosit cand te-am citat: "...prefer 0 relaţie (de lungă durată) pentru sex cu un partener potrivit mofturilor mele !!!!..."
Despre vibrator stiam, am inteles. Iti recomandam grija mare cu cel uman! Am explicat unde duc excesele sale!
Ale patrenerului uman... ce piticii lu' Alba ca Zapada, trebuie sa desenez ??? :))))
501 raspunsuri
Sinpopa
  Postat de Sinpopa la 27 ianuarie 2014 - 17:28  

Alba va neaua desena;))))
16849 raspunsuri
dony7777
  Postat de dony7777 la 27 ianuarie 2014 - 17:28  

RobertRobertino

Eu am inteles de la femei ca este mai bun ca un barbat :) nu este obosit niciodata si nu face nazuri si nu ai probleme sa te rogi de el.Plus de asta am inteles ca femeia il poate misca cum vrea ea si cum ii place pe cand barbatul nu se poate manevra chiar asa cum vrea femeia :)
Ei si tu acum...:(((( Razi de ele..:)))))
16849 raspunsuri
dony7777
  Postat de dony7777 la 27 ianuarie 2014 - 17:29  
Sinpopa la 27 ianuarie 2014 - 17:24

0
0

dony7777
Raz_man la 27 ianuarie 2014 - 17:13

0
0

dony7777

gggeorgiana99
Pentru că nu minte , nu înşală, nu are boli venerice , nu cere de mâncare . nu vorbeşte când nu trebuie ..... Nu am şi nu folosesc , prefer 0 relaţie (de lungă durată) pentru sex cu un partener potrivit mofturilor mele !!!!
"...prefer 0 relaţie (de lungă durată) pentru sex cu un partener potrivit mofturilor mele !!!!..."

AIUREEEAAAA!! M-ai omorat! ;))))Pai ala si minte, si mananca de nu se mai satura,vorbeste din sculare in culcare,inseala la cantar cand il cantaresti dupa ce ti-a golit frigiderul...
De boli venerice nu stiu ce sa zic...E mai sigur vibratorul!! Totusi..;))))
Folosesti dony ?

Eu nu, da' unii folosesc aspiratorul! ;))))))
Donyy nu cred...aspirator folosesc eu
La chiuretaj si garantat nimeni nu are orgasm;)))

Tu foloseste tel din dotare, lasa aspiratorul..;))))
501 raspunsuri
Sinpopa
  Postat de Sinpopa la 27 ianuarie 2014 - 17:30  
No oltene si nu e cicalitor;))))
501 raspunsuri
Sinpopa
  Postat de Sinpopa la 27 ianuarie 2014 - 17:30  
La ce donny folosesc tel...
16849 raspunsuri
dony7777
  Postat de dony7777 la 27 ianuarie 2014 - 17:31  

Sinpopa

La ce donny folosesc tel...
Minte creata, sa suni cu el..La ce auzi!!!???;)
16849 raspunsuri
dony7777
  Postat de dony7777 la 27 ianuarie 2014 - 17:32  

dony7777

Sinpopa

La ce donny folosesc tel...
Minte creata, sa suni cu el..La ce auzi!!!???;)
Desenez... ???;)
501 raspunsuri
Sinpopa
  Postat de Sinpopa la 27 ianuarie 2014 - 17:33  

dony7777

Sinpopa

La ce donny folosesc tel...
Minte creata, sa suni cu el..La ce auzi!!!???;)
Pe cine....
Nu am iubit...iar;((
16849 raspunsuri
dony7777
  Postat de dony7777 la 27 ianuarie 2014 - 17:35  
Sinpopa
La ce donny folosesc tel...
Minte creata, sa suni cu el..La ce auzi!!!???;)
Pe cine....
Nu am iubit...iar;((
Pe mine...nu m-ai prins...la,la , la si tra,la ,la...;))
501 raspunsuri
Sinpopa
  Postat de Sinpopa la 27 ianuarie 2014 - 17:36  

dony7777

Sinpopa
La ce donny folosesc tel...
Minte creata, sa suni cu el..La ce auzi!!!???;)
Pe cine....
Nu am iubit...iar;((
Pe mine...nu m-ai prins...la,la , la si tra,la ,la...;))
Cu ce sa te prin treci la ora de desen;))))
16849 raspunsuri
dony7777
  Postat de dony7777 la 27 ianuarie 2014 - 17:37  
Sinpopa la 27 ianuarie 2014 - 17:36

0
0

dony7777
Sinpopa
La ce donny folosesc tel...
Minte creata, sa suni cu el..La ce auzi!!!???;)
Pe cine....
Nu am iubit...iar;((
Pe mine...nu m-ai prins...la,la , la si tra,la ,la...;))
Cu ce sa te prin treci la ora de desen;))))

Cat martini ai baut azi??;)))
2777 raspunsuri
gggeorgiana99
  Postat de gggeorgiana99 la 27 ianuarie 2014 - 17:40  
Donyyyy7777777 : în relaţia DOAR PENTRU SEX NU MAI ARE NIMENI mofturi pentru că nu este vorba de dragoste, viitor comun , ..... E vorba doar de sex şi atâta !!!! DACĂ vrea mâncare gătim împreună , îşi face singur sau mă ia şi pe mine la restaurant .... ş.a.m.d.
16849 raspunsuri
dony7777
  Postat de dony7777 la 27 ianuarie 2014 - 17:42  

gggeorgiana99

Donyyyy7777777 : în relaţia DOAR PENTRU SEX NU MAI ARE NIMENI mofturi pentru că nu este vorba de dragoste, viitor comun , ..... E vorba doar de sex şi atâta !!!! DACĂ vrea mâncare gătim împreună , îşi face singur sau mă ia şi pe mine la restaurant .... ş.a.m.d.
Stii cum ar spune rodat acum? ETE, NA...! Pt restaurant trebuie o prestatie corespunzatoare. Aici nu mai merge ca VIRGULA si cu vibratorul!;)
2777 raspunsuri
gggeorgiana99
  Postat de gggeorgiana99 la 27 ianuarie 2014 - 17:45  

dony7777

gggeorgiana99

Donyyyy7777777 : în relaţia DOAR PENTRU SEX NU MAI ARE NIMENI mofturi pentru că nu este vorba de dragoste, viitor comun , ..... E vorba doar de sex şi atâta !!!! DACĂ vrea mâncare gătim împreună , îşi face singur sau mă ia şi pe mine la restaurant .... ş.a.m.d.
Stii cum ar spune rodat acum? ETE, NA...! Pt restaurant trebuie o prestatie corespunzatoare. Aici nu mai merge ca VIRGULA si cu vibratorul!;)
Să înţeleg , că tu prestezi NE corespunzător ? Altfel nu ai de unde cunoaşte consecinţele - fiecare vorbeşte din experienţa lui , nu are de unde cunoaşte alt om atât de bine .... no
16849 raspunsuri
dony7777
  Postat de dony7777 la 27 ianuarie 2014 - 17:46  
Barbatii nu folosesc vibratoare. Hai sa incheiem aici....
16849 raspunsuri
dony7777
  Postat de dony7777 la 27 ianuarie 2014 - 17:47  
Nu ma chef de desenat acum...
18461 raspunsuri
cris_is
  Postat de cris_is la 27 ianuarie 2014 - 17:47  
"“Isteria nu mai este recunoscută ca boală, ..." de acord. dar cred ca nici macar cu vibratorul nu dispare :))
16849 raspunsuri
dony7777
  Postat de dony7777 la 27 ianuarie 2014 - 17:49  

dony7777

Nu ma chef de desenat acum...
Nu AM CHEF de desenat..lipsa edit, scuze..
16849 raspunsuri
dony7777
  Postat de dony7777 la 27 ianuarie 2014 - 17:51  
Gggeorgiana99 la 27 ianuarie 2014 - 17:45

0
0

dony7777

gggeorgiana99
Donyyyy7777777 : în relaţia DOAR PENTRU SEX NU MAI ARE NIMENI mofturi pentru că nu este vorba de dragoste, viitor comun , ..... E vorba doar de sex şi atâta !!!! DACĂ vrea mâncare gătim împreună , îşi face singur sau mă ia şi pe mine la restaurant .... ş.a.m.d.
Stii cum ar spune rodat acum? ETE, NA...! Pt restaurant trebuie o prestatie corespunzatoare. Aici nu mai merge ca VIRGULA si cu vibratorul!;)
Să înţeleg , că tu prestezi NE corespunzător ? Altfel nu ai de unde cunoaşte consecinţele - fiecare vorbeşte din experienţa lui , nu are de unde cunoaşte alt om atât de bine .... no

HABAR NU AI..CAT DE BINE cunosc genul asta de femei!!
2777 raspunsuri
gggeorgiana99
  Postat de gggeorgiana99 la 27 ianuarie 2014 - 17:56  
BĂRBAŢII NU au chef de explicaţii/ dialog , pentru că asta îi obligă să gândească şi asta doare deoarece UN MARE PROCENT dintre ei gândesc DOAR cu capul de jos şi nu ştiu să ducă o conversaţie decât de la "bună "... la "vreau sex ",să nu mai zic de felul în care vorbesc şi câte greşeli gramaticale pe metru pătrat - să nu zic pe micron ..... de parcă ar vrea careva un ratat în pat . No şi io am încheiat pledoaria ca să nu risipesc timpul aiurea ....
16849 raspunsuri
dony7777
  Postat de dony7777 la 27 ianuarie 2014 - 17:58  

gggeorgiana99

BĂRBAŢII NU au chef de explicaţii/ dialog , pentru că asta îi obligă să gândească şi asta doare deoarece UN MARE PROCENT dintre ei gândesc DOAR cu capul de jos şi nu ştiu să ducă o conversaţie decât de la "bună "... la "vreau sex ",să nu mai zic de felul în care vorbesc şi câte greşeli gramaticale pe metru pătrat - să nu zic pe micron ..... de parcă ar vrea careva un ratat în pat . No şi io am încheiat pledoaria ca să nu risipesc timpul aiurea ....
Cand vizitez un profil il votez, macar din politete,,si nu blochez accesul nimanui sa ma vada! Esti exact cum am intuit!!
9793 raspunsuri
sampanie
  Postat de sampanie la 27 ianuarie 2014 - 18:15  
Viratoru pe baza de aburi....sigur inventatoru era mecanic de locomotiva!!
6804 raspunsuri
Lilith_
  Postat de Lilith_ la 27 ianuarie 2014 - 18:23  
Asta-i cea mai importanta inventie cu uz strict personal din istorie:))))Cat despre masturbare,nu, n-o sa le vezi recunoscand, ca e "rusine"...Asta din cauza mentalitatilor,de parca e mai naspa sa o faci cu tine insuti decat cu vreun magar de mascul nepriceput..:)))
Milk, ti.ai facut in sfarsit curaj si ai ales culoarea potrivita pentru gajica-ta?:))))
6730 raspunsuri
inacris
  Postat de inacris la 27 ianuarie 2014 - 18:36  
Apai daca'i vorba de sanatate, musai sa-l folosesc....
12399 raspunsuri
RedWine
  Postat de RedWine la 27 ianuarie 2014 - 18:36  

Lilith_

Asta-i cea mai importanta inventie cu uz strict personal din istorie:))))Cat despre masturbare,nu, n-o sa le vezi recunoscand, ca e "rusine"...Asta din cauza mentalitatilor,de parca e mai naspa sa o faci cu tine insuti decat cu vreun magar de mascul nepriceput..:)))
Milk, ti.ai facut in sfarsit curaj si ai ales culoarea potrivita pentru gajica-ta?:))))
Pai na Lilo, masculul ala nu il iei de la aprozarul din colt ca pe o ceapa degerata, ma rog un praz nepriceput :)), un cuplu poate folosi cu succes masinarii menite sa dubleze placerea, deci, ocsitocina e un drog... natural.:)
9793 raspunsuri
sampanie
  Postat de sampanie la 27 ianuarie 2014 - 18:37  
Ma intreb daca ar mai exista femei grase daca s-ar inventa vibartorul cu pedale!!:))
6804 raspunsuri
Lilith_
  Postat de Lilith_ la 27 ianuarie 2014 - 18:38  
De ce neaparat cuplu?:))) redu',crede-ma ca nu sufar de inhibari stupide. Mereu am considerat ca o femeie merita ce-i mai bun:))))))
7 raspunsuri
iionuttt
  Postat de iionuttt la 27 ianuarie 2014 - 18:43  
E sanatos sa folositi vibratorul pentru ca nu are sifilis
12399 raspunsuri
RedWine
  Postat de RedWine la 27 ianuarie 2014 - 18:43  

Lilith_

De ce neaparat cuplu?:))) redu',crede-ma ca nu sufar de inhibari stupide. Mereu am considerat ca o femeie merita ce-i mai bun:))))))
In cuplu e placerea cea mai... macsima, cineva tre sa te vada cand ai orgasme... multiple:)) That right:))
3417 raspunsuri
MissBliss
  Postat de MissBliss la 27 ianuarie 2014 - 18:47  
Vibratorul se foloseste si-n cuplu, la fel ca si vizionarea clip-urilor cu specific si orice poate da ceva picanterie relatiei de cuplu. Ideea ca e numai pentru femei si, vezi Doamne suplineste lipsa lui e putin (mai mult)gresita. Depinde de deschidere si de increderea pe care si-o acorda cei doi unul altuia.
O singur lucru e de subliniat, orice experimenteaza cei 2, cu ajutor exterior sau fara, trebuie sa se bazeze pe iubire si incredere. Adica nu ma duc sa-i spun lu' prietenasu' ce/cum i-am tras-o si alte tampenii de gen...Aici e buba, nu ca se foloseste sau nu ceva.
Prejudecatile tot de la gurile sparte pornesc.
3417 raspunsuri
MissBliss
  Postat de MissBliss la 27 ianuarie 2014 - 18:49  
* Un singur lucru...nu 'o'

Vei putea accesa forumul in momentul in care pozele tale sunt aprobate, momentan sunt in asteptare
Click aici pentru a adauga o poza.

jquery-ui-1.8.8.custom.min