De ce se implica biserica?
...,,Implicarea fatisa a Bisericii Ortodoxe Romane in campania electorala a lui Victor Ponta determina reactii din toate colturile tarii. Ultima ii apartine unui tinar pe nume Daniel Nica, o scrisoare deschisa publicata pe blogul sau in care il acuza pe Patriarhul Daniel ca ii manipuleaza bunicii, alaturi de alte milioane de credinciosi, in functie de interesele tale.
Citeste mai jos scrisoarea integrala a lui Daniel Nica adresata Patriarhului Daniel
Stimate Înalt Prea Sfintiț Părinte Daniel,
Uitându-mă la evenimentele ce se petrec în ultima perioadă în Casa Domnului nu știu dacă mie trebuie să-mi fie rușine că vă port numele sau dumneavoastră să vă fie rușine că aveți același nume cu mine.
Aș putea spune că am fost crescut la țară, fiecare vară din primele 17 – 18 ale vieții mele petrecându-mi-o alături de bunici într-un sat din Sudul țării.
Știți care erau cei mai importanți oameni acolo ?
Primarul, doctorul și popa !
O să mă întrebați de ce, lipsit de respect îl numesc Popă și nu părinte, așa cum am fost (OBLIGAT) să învăț în timpul orelor de relgie ? O să vă răspund: suntem un stat LAIC iar acest “Popă†are cel puțin respect din partea mea! De ce ?
Spre deosebire de dumneavoastră, Popa din satul meu, deși obligat de Biserica dumneavoastră, nu percepe taxe săracilor care își îngroapă părinții sau își căsătoresc copii. Nu le cere banii pe care nu îi au pentru a sta în fața lui Dumnezeu.
Nu le vorbește despre alegeri prezidențiale bunicilor mei !
Nu îi obligă să cumpere ziarele bisericii sau calendarele (printate de sfințiile dumneavoastră fără a înțelege, măcar, ideea de TVA !).
Ziarele primite (OBLIGATORIU) sunt plătite din buzunarul Părintelui Nea’ Nelu (așa cum îl știe lumea în sat) iar calendarele sunt de multe ori oferite tot gratuit, pentru că nu toată lumea are Mercedes la poartă (dacă înțelegeți unde bat).
Obișnuiam, mic fiind, să cumpăr (de placere) cel puțin o iconiță de la fiecare Biserică/Mânăstire pe care o vizitam cu părinții mei în vacanțe. Și credeți-mă, am vizitat multe. Atât de multe încăt acum câțiva ani Mânăstirea Curtea de Argeș, pe care o mai vizitasem în trecut, tot pentru a aprinde o lumânare, mi-a cerut și mie și părinților mei taxă la intrare.
Ni s-au dat bilete ! Puteți să credeți asta ?! BILETE la intrare în Mânăsitre, bilete pentru a ne putea ruga. A fost ultimul an în care am vizitat acel loc, deși plin de credincioși, uitat de Dumnezeu.
Dumneavoastră Preafericitul Părinte Daniel, împreună cu Biserica Ortodox Română, încercați să îmi manipulații bunicii și străbunicii ! Îi faceți să acționeze politic în funcție de interesele dumneavoastră mizând pe credința lor și folosindu-vă cu NERUȘINARE de încrederea lor… de, poate, prea puținele cărți citite de ei…
Nu cred că este nevoie să demonstrez cele scrise mai sus, aveți cunoștință de ele și pot să fac pariu că aveți acces la internet de pe un Mac pe care eu nu o să mi-l permit prea curând… noroc de poporul creștin-ortodox.
Înainte de a ajunge la subiectul acestei scrisori, o să subliniez pentru a spulbera orice dubiu, că sunt creștin, mulțumesc Celui de Sus după fiecare masă la care îmi adun părinții și prietenii și mă închin în fiecare seară înainte să adorm.
În calitatea mea de Fiu al Lui Dumnezeu, vă întreb, stimate Înalt Preasfințit, așa cum l-am auzit o dată pe tata întrebând:
Nu vă e rușine ? Nu vă e rușine că l-ați vândut pe Dumnezeu cu bucățica ?
V-aș ruga să nu vă rugați pentru mine, nu o să-mi permit să plătesc…
Dumnezeul în care am fost învățat să cred nu costă și nu face politică.
Cu pioșenie,
Un Daniel; Un om.'
Inca o data, cea mai credibila ,,forta', manipuleaza lumea?

- Action Bar:
- Raspunsuri (78)
- Afisari (861)
- Facebook Share
Postat de Dr_HOUSE la 15 noiembrie 2014 - 21:18
Pentru ca biserica este parte din societate pentru ca si preotii au dreptul la o opinie.....societatea evolueaza.si daca asta e parerea omului ce sa faca?? sa taca??
Postat de comod la 15 noiembrie 2014 - 21:19
Bleahhh,pe banii mei ?
Postat de anda190 la 15 noiembrie 2014 - 21:20
Dr_HOUSE
Pentru ca biserica este parte din societate pentru ca si preotii au dreptul la o opinie.....societatea evolueaza.si daca asta e parerea omului ce sa faca?? sa taca??
Postat de comod la 15 noiembrie 2014 - 21:20
Ba a dreaqu evolutie ,da de une stie evanghelia de ponta asta ma?
Postat de do_ob la 15 noiembrie 2014 - 21:21
Cu ajutorul Popiilor Ponta manipuleaza oamenii ,daca el pierde ,si ei (preotii) isi pierd Bisericile...am auzit o discutie intre un primar si un popa dintr-un sat,dar nu mai stiu sursa! cand gasesc filmuletul o sa-l postez aici...
Postat de neosgyga la 15 noiembrie 2014 - 21:23
Si abea acum ati observat asta? se intampla de cand e lumea si religia, trebuia sa o spuna un politician ca sa ti pui intrebari?
Postat de anda190 la 15 noiembrie 2014 - 21:23
do_ob
Cu ajutorul Popiilor Ponta manipuleaza oamenii ,daca el pierde ,si ei (preotii) isi pierd Bisericile...am auzit o discutie intre un primar si un popa dintr-un sat,dar nu mai stiu sursa! cand gasesc filmuletul o sa-l postez aici...
Postat de Dr_HOUSE la 15 noiembrie 2014 - 21:23
comod
Bleahhh,pe banii mei ?
Postat de neosgyga la 15 noiembrie 2014 - 21:24
Incredibil ce masinarie de manipulat lumea are basescu, a stiut bine sa speculeze internetul
Postat de cristi_S56 la 15 noiembrie 2014 - 21:24
Dr_HOUSE
Pentru ca biserica este parte din societate pentru ca si preotii au dreptul la o opinie.....societatea evolueaza.si daca asta e parerea omului ce sa faca?? sa taca??
Postat de Deceneu1 la 15 noiembrie 2014 - 21:25
Sefii bisericilor sunt tot politicieni...popa ala care e bun si intelegator cu oamenii traisete langa enoriasii sai,nu in palate,vile si cabane ca sefii politici ai bisericii...
Postat de Dr_HOUSE la 15 noiembrie 2014 - 21:26
cristi_S56
Dr_HOUSE
Pentru ca biserica este parte din societate pentru ca si preotii au dreptul la o opinie.....societatea evolueaza.si daca asta e parerea omului ce sa faca?? sa taca??
Postat de cristi_S56 la 15 noiembrie 2014 - 21:26
Si ce legatura are?
Postat de Dr_HOUSE la 15 noiembrie 2014 - 21:27
neosgyga
Incredibil ce masinarie de manipulat lumea are basescu, a stiut bine sa speculeze internetul
Postat de yonel23 la 15 noiembrie 2014 - 21:28
Ptr. ca biserica e ceea mai mare putere in stat,ceea mai mare firma D.Hr. neinpozitabila si cu putere deplina peste populatie
Postat de Dr_HOUSE la 15 noiembrie 2014 - 21:28
cristi_S56
Si ce legatura are?
Postat de cristi_S56 la 15 noiembrie 2014 - 21:29
Dr_HOUSE
neosgyga
Incredibil ce masinarie de manipulat lumea are basescu, a stiut bine sa speculeze internetul
Postat de anda190 la 15 noiembrie 2014 - 21:29
neosgyga
Si abea acum ati observat asta? se intampla de cand e lumea si religia, trebuia sa o spuna un politician ca sa ti pui intrebari?
Postat de Apolo13 la 15 noiembrie 2014 - 21:30
Pentru ca.... pentru ca... si pentru ca.... Aaaaa, am zis tot?
Sper ca nu din cauza ca se gandesc iar la demolari de biserici... Din contra
Dar filmuletul asta e mai graitor, zic eu

Atasamente
Postat de Dr_HOUSE la 15 noiembrie 2014 - 21:30
Dr_HOUSE
neosgyga
Incredibil ce masinarie de manipulat lumea are basescu, a stiut bine sa speculeze internetul
Corect.adica cand presedintele tarii sustine un partid si un candidat desi acest lucru e interzis de constitutie e bine, cand patriarhul o face desi NU este interzis nu e bine...ma ce morali sunt basistii astia...put de atata moralitate
Bah,tu faci perfuzii cu stiri de la antena 3,te las,nu umblu la tine.
fac injectii cu o chestie care se numeste CONSTITUTIE...basistii ce stiu antena 3........contraziceti-ma cu ceva palpabil cu CONSTITUTIA NU CU BASISME

Postat de Deceneu1 la 15 noiembrie 2014 - 21:30
Dr_HOUSE
neosgyga
Incredibil ce masinarie de manipulat lumea are basescu, a stiut bine sa speculeze internetul
Postat de cristi_S56 la 15 noiembrie 2014 - 21:31
Dr_HOUSE
cristi_S56
Si ce legatura are?
Postat de Dr_HOUSE la 15 noiembrie 2014 - 21:32
DEZABONARE CA INCEP SA INJUR SI NU MAI VREAU CEARTA......EU AM UN ARGUMENT...CONSTITUTIA INTERZICE PRESEDINTELUI SA SUSTINA UN PARTID SAU UN CANDIDAT.......LA PATRIARH NU O INTERZICE SI PUNCT....NU AVETI CUM SA CONTRAZICETI EVIDENTA......
Postat de Dr_HOUSE la 15 noiembrie 2014 - 21:33
Dr_HOUSE
cristi_S56
Si ce legatura are?
Arae legatura ca esti basist asta e legatura..si daca ceva e impotriva lui e imoral..daca el comite ilegalitati sustinand un candidat desi baaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaahhhhhhhhhhhhhhhhh E INTERZIS DE CONSTITUTIE este moral...poi cum vine treaba asta???
E clar,esti in criza,da-i cu xanax,serios!
BASISTII ABJECTI CAND LE ARATI ADEVARUL SI EVIDENTA JIGNESC......EXEMPLU DE LA BASISTUL SEF.SUCCES LA PUPAT BASURI

Postat de neosgyga la 15 noiembrie 2014 - 21:34
Exact, toata campania lui klaus santa a fost bazata numai pe jigniri in rest nimic, este specific basescian
Postat de comod la 15 noiembrie 2014 - 21:34
Dr_HOUSE
DEZABONARE CA INCEP SA INJUR SI NU MAI VREAU CEARTA......EU AM UN ARGUMENT...CONSTITUTIA INTERZICE PRESEDINTELUI SA SUSTINA UN PARTID SAU UN CANDIDAT.......LA PATRIARH NU O INTERZICE SI PUNCT....NU AVETI CUM SA CONTRAZICETI EVIDENTA......
Postat de amely13 la 15 noiembrie 2014 - 21:35
Fara politica, fara religie, imi fuse dor de tine.:*** Haha, is off.
Postat de cristi_S56 la 15 noiembrie 2014 - 21:35
Dr_HOUSE
Dr_HOUSEcristi_S56
Si ce legatura are?
Arae legatura ca esti basist asta e legatura..si daca ceva e impotriva lui e imoral..daca el comite ilegalitati sustinand un candidat desi baaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaahhhhhhhhhhhhhhhhh E INTERZIS DE CONSTITUTIE este moral...poi cum vine treaba asta???
E clar,esti in criza,da-i cu xanax,serios!
BASISTII ABJECTI CAND LE ARATI ADEVARUL SI EVIDENTA JIGNESC......EXEMPLU DE LA BASISTUL SEF.SUCCES LA PUPAT BASURI
Postat de Dr_HOUSE la 15 noiembrie 2014 - 21:36
neosgyga
Exact, toata campania lui klaus santa a fost bazata numai pe jigniri in rest nimic, este specific basescian
Postat de cristi_S56 la 15 noiembrie 2014 - 21:37
Dr_HOUSE
neosgyga
Exact, toata campania lui klaus santa a fost bazata numai pe jigniri in rest nimic, este specific basescian
Postat de Deceneu1 la 15 noiembrie 2014 - 21:38
Dr_HOUSE
DEZABONARE CA INCEP SA INJUR SI NU MAI VREAU CEARTA......EU AM UN ARGUMENT...CONSTITUTIA INTERZICE PRESEDINTELUI SA SUSTINA UN PARTID SAU UN CANDIDAT.......LA PATRIARH NU O INTERZICE SI PUNCT....NU AVETI CUM SA CONTRAZICETI EVIDENTA......
Postat de Dr_HOUSE la 15 noiembrie 2014 - 21:38
comod
Dr_HOUSE
DEZABONARE CA INCEP SA INJUR SI NU MAI VREAU CEARTA......EU AM UN ARGUMENT...CONSTITUTIA INTERZICE PRESEDINTELUI SA SUSTINA UN PARTID SAU UN CANDIDAT.......LA PATRIARH NU O INTERZICE SI PUNCT....NU AVETI CUM SA CONTRAZICETI EVIDENTA......
Postat de anda190 la 15 noiembrie 2014 - 21:38
Ehhh, nu fac politica, desi intr-o vreme, eram mai bine informata ca si acum...dar m-am plicti sa citesc stiri politice , care se contrazic intre ele si de ce sa-mi aleg eu, stirea pe care o vreau adevarata. Nu merg la vot, pentru ca ar trebui sa parcurg o distanta considerabila...nu sunt basista si nici nu promovez candidatul neamt.Mi-a placut curajul acelui tanar si intrebarile lui...cam atat.
Postat de mamy2 la 15 noiembrie 2014 - 21:39
Oamenii pleaca de acasa de foame' ,de saracie...isi parasesc familiile ptr un trai putin mai bun..;( Tu vi si le oferi contra votului ,carti de citit ? Da i posibilitatea de a se hranii ,lui si familiei lui ,si abia apoi poti sa i pui o carte n mana ...Nush' ..mie nu mi place nici unul dintre ei 2,dar ...nush' de ce ,balanta 'increderii ' sperantei /mai bine zis / nu inclina spre poanta' ...Andutza...biserica si politica ,in culise 'mereu au fuzionat ;P dhe! ...fiecare cu interesele lui ...
Atasamente
Postat de yonel23 la 15 noiembrie 2014 - 21:39
Trageti aer in piept ca si asa ori care ar iesi dintre ei ,biserica iese in castig,noi ne ducem de vala iar ei isi mai fac o vila
Postat de Dr_HOUSE la 15 noiembrie 2014 - 21:39
Deceneu1
Dr_HOUSE
DEZABONARE CA INCEP SA INJUR SI NU MAI VREAU CEARTA......EU AM UN ARGUMENT...CONSTITUTIA INTERZICE PRESEDINTELUI SA SUSTINA UN PARTID SAU UN CANDIDAT.......LA PATRIARH NU O INTERZICE SI PUNCT....NU AVETI CUM SA CONTRAZICETI EVIDENTA......
Postat de anda190 la 15 noiembrie 2014 - 21:39
amely13
Fara politica, fara religie, imi fuse dor de tine.:*** Haha, is off.
Postat de Deceneu1 la 15 noiembrie 2014 - 21:42
Dr_HOUSE
DEZABONARE CA INCEP SA INJUR SI NU MAI VREAU CEARTA......EU AM UN ARGUMENT...CONSTITUTIA INTERZICE PRESEDINTELUI SA SUSTINA UN PARTID SAU UN CANDIDAT.......LA PATRIARH NU O INTERZICE SI PUNCT....NU AVETI CUM SA CONTRAZICETI EVIDENTA......
Este profund imoral si imbecil total gestul de a sustine un candidat...deoarece s-ar rupe biserica in 2...aia care voteaza Iohannis pot pleca din biserica ortodoxa...si sunt f multi...
Eu am zis ca nu este ilegal nu am vorbit aici de moralitate.si hai sa fim seriosi sa fie morali cu basescu.da moral ai dreptate nu ne corect ba da nu e ilegal din pounct de vedere legal ....Nu conteaza daca e legal.....In gestul Patriarhului pot fi consecinte f grave care pot distruge Biserica Ortodoxa...e un gest necugetat...si rauvoitor...el ar trebuie sa fie impartial in cazul de fata,iar gestul sau aduce foarte mari prejudicii Bisericii...

Postat de Deceneu1 la 15 noiembrie 2014 - 21:45
Admin 2 iar m-a supendat dupa ce am fost injurat pe cateva pagini de Badass...asta inseamna impartialitate...doar aici pot sa mai scriu...asta dupa ce badadss a spus ca-i admin si poate face ce vrea,ba culmea ma si viziteaza ,desi l-am blocat,are si 4 conturi duble gasite de mine......cam asa e si cu patriarhul Daniel...abuzeaza de puterea lui...in loc sa fie impartial...:)):)):))
Postat de yonel23 la 15 noiembrie 2014 - 21:45
Si ptr cei credinciosi,biserica voastra sa implicat tot timpul,cele mai mari genocide sau facut in numele lui d-zeu si al cruci,iar acele porunci care sunt trecute in cartea sfinta sunt inculcate de lacasele sfinte(bisericile )Tot timpul va exista aceasta putere in stat ptr. ca omul de rand e o oaie iar pastoral e cel care vinde lumanarile
Postat de anda190 la 15 noiembrie 2014 - 21:46
mamy2
Oamenii pleaca de acasa de foame' ,de saracie...isi parasesc familiile ptr un trai putin mai bun..;( Tu vi si le oferi contra votului ,carti de citit ? Da i posibilitatea de a se hranii ,lui si familiei lui ,si abia apoi poti sa i pui o carte n mana ...Nush' ..mie nu mi place nici unul dintre ei 2,dar ...nush' de ce ,balanta 'increderii ' sperantei /mai bine zis / nu inclina spre poanta' ...Andutza...biserica si politica ,in culise 'mereu au fuzionat ;P dhe! ...fiecare cu interesele lui ...
Postat de anda190 la 15 noiembrie 2014 - 21:49
Deceneu1
Admin 2 iar m-a supendat dupa ce am fost injurat pe cateva pagini de Badass...asta inseamna impartialitate...doar aici pot sa mai scriu...asta dupa ce badadss a spus ca-i admin si poate face ce vrea,ba culmea ma si viziteaza ,desi l-am blocat,are si 4 conturi duble gasite de mine......cam asa e si cu patriarhul Daniel...abuzeaza de puterea lui...in loc sa fie impartial...:)):)):))
Postat de Deceneu1 la 15 noiembrie 2014 - 21:50
Anda,modelul romanesc...se repeta peste tot,omuletii abuzeaza de putere cand se vad in functii de decizie...asa si patriarhul:)
Postat de anda190 la 15 noiembrie 2014 - 21:53
Deceneu1
Anda,modelul romanesc...se repeta peste tot,omuletii abuzeaza de putere cand se vad in functii de decizie...asa si patriarhul:)
Postat de Deceneu1 la 15 noiembrie 2014 - 21:54
Catolica sau ortodoxa...e cam acelasi lucru...si nu ar trebui sa discriminam credinciosii pe baza asta,asa e corect...:)
Postat de comod la 15 noiembrie 2014 - 21:55
Dottore ,legile astea ,inclusiv aceasta constitutie ,sunt ambigue si stufoase ,contradictorii si cu s=;spe portite ce lasa toata povara pe judecatori care nu vor putea face nica pt ca toti aduc dovezi care fac imposibila o hotarare adevarata ,dovada ...tot ce vezi ,condamnari televizate e praf in ochii publici ...miliardele furate sunt cea mai mare pierdere a Romaniei de-a lungul istoriei ...voi treb sa luptati pt schimbarea SISTEMULUI sau macar pt oamenii care candideaza si macar promit asta
Postat de comod la 15 noiembrie 2014 - 21:57
Adica noi ne zbatem aici pt ca hotii lor fura mai mult ca ai nostri? sau cum?
Postat de Deceneu1 la 15 noiembrie 2014 - 21:57
Legile umane din Romania,si nu numai ..sunt facute de oameni,care au avut mari interese,ca sa poata fura si conduce turma in continuare...Legea Divina insa pedepseste pana la urma...
Postat de anda190 la 15 noiembrie 2014 - 21:58
Deceneu1
Catolica sau ortodoxa...e cam acelasi lucru...si nu ar trebui sa discriminam credinciosii pe baza asta,asa e corect...:)
Postat de comod la 15 noiembrie 2014 - 22:00
Sigur,exista o forta primordiala a echilibrului altfel nu ar mai avea loc Creeatia ,tocmai de aceea treb acceptate opiniile diverse sau adverse
Vei putea accesa forumul in momentul in care pozele tale sunt aprobate, momentan sunt in asteptare
Click aici pentru a adauga o poza.
549 raspunsuri
6602 raspunsuri
245 raspunsuri
2763 raspunsuri
234 raspunsuri
18880 raspunsuri
629 raspunsuri
1118 raspunsuri
16010 raspunsuri