Esti norocos/a? Daca nu,e timpul sa faci ceva in privinta asta!!!
"Un ritual ciudat are loc în inima Indoneziei, o ţară preponderent musulmană. Cu toate acestea, există un loc unde pelerini din toate păturile sociale se duc să facă sex cu necunoscuţi pentru a avea noroc. Astfel, de la soţi şi soţii, până la politicieni şi prostituate, toţi întreţin relaţii intime în cadrul unui ritual inedit.
tadaUn jurnalist a reuÅŸit să pătrundă unul dintre cele mai bine păstrate secrete din Indonezia. Astfel, o dată la 35 de zile, mii de pelerini călătoresc până în vârful muntelui Gunung Kemukus, numit “Muntele Sexuluiâ€, din Java Centrală, pentru a face sex cu necunoscuÅ£i în cadrul unui ritual religios ÅŸocant care implică bărbaÅ£i căsătoriÅ£i, gospodine, oficiali ai guvernului sau prostituate. Potrivit Daily Mail, localnicii cred că astfel aduc noroc în viaÅ£a lor.
Cu toate că este o ţară majoritar musulmană, mii de indonezieni călătoresc pe munte pentru această practică extremă. Astfel, o dată la 35 de zile fiecare trebuie să facă sex de şapte ori consecutiv ca ritualul să funcţioneze. În curând, postul de televiziune SBS va lansa un documentar cu privire la acest loc în care totul este permis."
la primavra ma gandesc sa merg si eu in pelerinaj,sa nu mai spuna lumea ca sunt pacatos,ateu...uite ca fac si eu ceva "pt sufletul meu"... :))
Ce mai stai???!!! e timpul sa iti schimbi norocul :))

- Action Bar:
- Raspunsuri (25)
- Afisari (978)
- Facebook Share
Postat de dark_vf la 26 noiembrie 2014 - 17:58
Pot sa vin si eu???:))))))))))
Postat de kymos la 26 noiembrie 2014 - 17:59
Propun sa se micsoreze durata aia de 35 de zile la vreo 3 .........:)):)):)):))
Postat de baddass la 26 noiembrie 2014 - 18:00
dark_vf
Pot sa vin si eu???:))))))))))
Postat de dark_vf la 26 noiembrie 2014 - 18:01
baddass
dark_vf
Pot sa vin si eu???:))))))))))
Postat de dony7777 la 26 noiembrie 2014 - 18:01
dark_vf
Pot sa vin si eu???:))))))))))
Postat de dark_vf la 26 noiembrie 2014 - 18:02
dony7777
dark_vf
Pot sa vin si eu???:))))))))))
Postat de dony7777 la 26 noiembrie 2014 - 18:04
Dark prelinge-te un peau de-a lungul peretelui ;) si ai grija sa nu aluneci! Ce recomanda Celentano e periculos pt. tine! Tu stii cum au elefantii trompa la inaltime? ;))
Postat de dark_vf la 26 noiembrie 2014 - 18:05
dony7777
Dark prelinge-te un peau de-a lungul peretelui ;) si ai grija sa nu aluneci! Ce recomanda Celentano e periculos pt. tine! Tu stii cum au elefantii trompa la inaltime? ;))
Postat de dony7777 la 26 noiembrie 2014 - 18:07

Postat de dark_vf la 26 noiembrie 2014 - 18:13
Postat de dony7777 la 26 noiembrie 2014 - 18:07
0 0
dark_vf
dony7777
Dark prelinge-te un peau de-a lungul peretelui ;) si ai grija sa nu aluneci! Ce recomanda Celentano e periculos pt. tine! Tu stii cum au elefantii trompa la inaltime? ;))
Nu , tocmai de asta vreau sa aflu.si tu nu poti sa stii ce-i periculos sau nu pt mine:PPP
Mai tii bostanaria aia in stare eco? Daca da, vorbim la poalele muntelui Kurnung Kekemus aka de care zice autorul...;))) Ritualul ti-l explic eu, asta e DOAR un surogat...:D
harbuzaria e in buna. asteapta doar mainile dibace al unui culegator. de ce te intereseaza???

Postat de dony7777 la 26 noiembrie 2014 - 18:15
dark_vf
Postat de dony7777 la 26 noiembrie 2014 - 18:070 0
dark_vf
dony7777
Dark prelinge-te un peau de-a lungul peretelui ;) si ai grija sa nu aluneci! Ce recomanda Celentano e periculos pt. tine! Tu stii cum au elefantii trompa la inaltime? ;))
Nu , tocmai de asta vreau sa aflu.si tu nu poti sa stii ce-i periculos sau nu pt mine:PPP
Mai tii bostanaria aia in stare eco? Daca da, vorbim la poalele muntelui Kurnung Kekemus aka de care zice autorul...;))) Ritualul ti-l explic eu, asta e DOAR un surogat...:D
harbuzaria e in buna. asteapta doar mainile dibace al unui culegator. de ce te intereseaza???
Postat de NELU_m la 26 noiembrie 2014 - 18:21
Sunt cam retinut ,,,,,,,,,mi-e ca la intoarcere sa nu-mi fie norocul prea mare :))))))
Postat de mihailove93 la 26 noiembrie 2014 - 18:54
Aici cami
Postat de baddass la 26 noiembrie 2014 - 18:55
Pe mine ma tine,nu stiu tu cum stai cu salele si genunchii :))
Postat de mihailove93 la 26 noiembrie 2014 - 18:59
Cami iti dau nr meu sa
Postat de Jonyx87 la 26 noiembrie 2014 - 19:10
Moaaaamaaa! Cate "prapastii" trebuie sa aiba acel munte... :))
Postat de DomnulVoicu la 26 noiembrie 2014 - 19:27
Am o nelamurire ? Pentru ca ritualul sa functioneze, Sexul trebuie sa fie protejat ? Oral, Normal sau Anal ?
Postat de irin00 la 26 noiembrie 2014 - 20:11
Cine-si alege partenerul de sexuiala,barbatul sau femeia?Daca te alege una de n-o placi si are fizic impozant,mai e si dominatoare,poti s-o rupi la fuga?Ai voie sa refuzi?
Postat de nuro la 26 noiembrie 2014 - 20:22
irin00
Cine-si alege partenerul de sexuiala,barbatul sau femeia?Daca te alege una de n-o placi si are fizic impozant,mai e si dominatoare,poti s-o rupi la fuga?Ai voie sa refuzi?
Postat de nuro la 26 noiembrie 2014 - 20:24
DomnulVoicu
Am o nelamurire ? Pentru ca ritualul sa functioneze, Sexul trebuie sa fie protejat ? Oral, Normal sau Anal ?
Postat de irin00 la 26 noiembrie 2014 - 22:17
nuro
irin00
Cine-si alege partenerul de sexuiala,barbatul sau femeia?Daca te alege una de n-o placi si are fizic impozant,mai e si dominatoare,poti s-o rupi la fuga?Ai voie sa refuzi?
Postat de Chewbacca la 27 noiembrie 2014 - 09:52
Foarte buna informatia!
Idee de afaceri: imi deschid un stand de vandut prezervative si antibiotice, chiar la poala muntelui ala.

Postat de rona_n la 27 noiembrie 2014 - 10:58
Daca-i p-asa, romanii sunt fruntasi ca nr de participanti si dpdv al fidelitatii efectuarii ritualului; si nici macar nu se chinuie sa urce pe munte, ca-i mai usor sa urce in masina; ce sa zic, suntem plini de...noroc :)
Postat de nuro la 27 noiembrie 2014 - 11:03
IrinOO_Daca impozanta ajunge inaintea mea jos,da-mi voie sa am si eu o vorba :"pot,nu pot,fac cale intoarsa si urc"
No,,atunci pe raspunderea ta,!!!!Sper ca Chewbacca sa'si deschida standul pana atunci !!!:))

Postat de Jonyx87 la 27 noiembrie 2014 - 13:08
Apai sa facem si la noi in tara un astfel de ritual. Eu propun muntele gaina sau varful toaca :))
Vei putea accesa forumul in momentul in care pozele tale sunt aprobate, momentan sunt in asteptare
Click aici pentru a adauga o poza.
8295 raspunsuri
1024 raspunsuri
1107 raspunsuri
455 raspunsuri
1931 raspunsuri
260 raspunsuri
1394 raspunsuri
4761 raspunsuri
10484 raspunsuri
4138 raspunsuri