Femei de cariera

Femei de carieră

Mircea Dinescu



Femeile s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu.

Muncesc ca nişte tâmpite, îi mulţumesc patronului că le dă şansa extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să se afirme şi să se ţina de deadline. Şefii pleacă de vineri la prânz şi-i mai vezi luni după-masă, când se deşteaptă din mahmureli de cinci stele. Timp în care ai deosebita onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atât din coate şi-ai făcut ulcer de când mănânci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde. Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal. Noaptea visezi color Acrobat reader, Outlook şi Power Point, coşmarul ţi-e împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte". În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrăţici şi te trezeşti ţipând.

Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7,30 şi la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strâmb şi-ţi stă bretonul ca o bidinea. Scuză-mă, te las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă...



Munca e bună numai când ţi-aduce un franc cinstit în buzunar şi mai ales, îţi dă şi răgazul să-l cheltuieşti. Sistemul suedez prevede că trebuie să ameţeşti muncind cinci zile pe săptămână şi să ameţeşti în bar două zile pe săptămână.. Ăsta e raportul minim rezonabil. Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi hrăneşte cu lapte praf, soţul o iubeşte leşinant, deşi o vede cam şase ore pe săptămână (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mâncare la copii, spală vase şi-o aşteaptă pe ea cu maşina la firmă, seara. Pardon, noaptea. Nu se ştie când operează el pe creier şi mai face şi lecţii cu ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri şi de convins opt clienţi să investească.

Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasă drogate de gândul inept al unui perpetuum mobile. Au senzaţia că se poate orice. Că soţul, copilul, ciobănescul german şi siameza aşteaptă oricât; ei latră la unison cu mândrie că au o directoare în familie. Când ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le înţelegi masochismul, până la urmă.

Pericolul dospeşte abia când femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4,00 de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât curate şi puţin sex. Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divorţul part-time şi facilitează hârjoana extraconjugală a bărbatului constrâns de hormoni.

Când constaţi că fetiţa ta îi spune "mamă" soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi bâzâie că pe bona o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ţi dai demisia. Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucureşti când termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile). Copilul vrea să stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş. Dar tu, care-ai răspuns la celular şi-n clipa când te cerea ăla de nevastă şi i-ai spus lui "da", acoperind o secundă telefonul cu palma , apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat să vorbeşti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la carieră de dragul familiei.



Mircea, fă-te că trăiesti! Apropo, când ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni? Nu e cazul, că pe vremea când ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On şi Off, erau numai fixe cu roată şi fir cârlionţat.

Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna... Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viaţa, femeie! Atât cât se poate. Ia bunul simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu.

Cele mai frumoase petice de viaţă le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa.

Mi-a rămas în cap (şi mie, ca atâtor altora) gafa de la TVR, de la Revoluţie, când habar n-aveau că intraseră deja în direct şi cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fă-te că lucrezi!"... Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe.

Până când vom pricepe omeneşte tâlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim.
Adaugat de cu tema Lumea femeilor la data : 2011-06-16 17:26:26
1172 raspunsuri
admin5

admin

  Postat de admin5 la 16 iunie 2011 - 17:44  
Sefu se plang fetele pe chat ca le dai tema de citit.. :D:D:D:D mai era un blondutza care punea lumea la citit :D
771 raspunsuri
Aniela_sweet
  Postat de Aniela_sweet la 16 iunie 2011 - 18:28  
Care imi face si mie un rezumat?:D
8107 raspunsuri
BuBu_PisoiashuL
  Postat de BuBu_PisoiashuL la 16 iunie 2011 - 18:55  
Nu doar fetele..ci toti :))
pt ca pe majoritatea nu i intereseaza chestiile serioase ..sau cititu`
1172 raspunsuri
admin5

admin

  Postat de admin5 la 16 iunie 2011 - 19:12  

BuBu_PisoiashuL

Nu doar fetele..ci toti :))
pt ca pe majoritatea nu i intereseaza chestiile serioase ..sau cititu`
E primul topic a sefului unde nu e activitate... scrisu mult paguba multa :D
771 raspunsuri
Aniela_sweet
  Postat de Aniela_sweet la 16 iunie 2011 - 19:13  

admin5

BuBu_PisoiashuL

Nu doar fetele..ci toti :))
pt ca pe majoritatea nu i intereseaza chestiile serioase ..sau cititu`
E primul topic a sefului unde nu e activitate... scrisu mult paguba multa :D
=)))
un rezumat va rog .. insist:D
4206 raspunsuri
Rebelda
  Postat de Rebelda la 16 iunie 2011 - 19:21  
Concluzia?: femeia e mai responsabila si mai corecta, chiar si la munca:s
1172 raspunsuri
admin5

admin

  Postat de admin5 la 16 iunie 2011 - 19:23  

Rebelda

Concluzia?: femeia e mai responsabila si mai corecta, chiar si la munca:s
Asta era... bine ca ai citit si ne'ai iluminat si pe noi :D:D:D:D
771 raspunsuri
Aniela_sweet
  Postat de Aniela_sweet la 16 iunie 2011 - 19:29  

admin5

Rebelda

Concluzia?: femeia e mai responsabila si mai corecta, chiar si la munca:s
Asta era... bine ca ai citit si ne'ai iluminat si pe noi :D:D:D:D
Deci asta era ... asta tre sa citeask barbatii:D
8107 raspunsuri
BuBu_PisoiashuL
  Postat de BuBu_PisoiashuL la 16 iunie 2011 - 19:31  
Adminel citeste :)))
1172 raspunsuri
admin5

admin

  Postat de admin5 la 16 iunie 2011 - 19:33  

BuBu_PisoiashuL

Adminel citeste :)))
Neah sunt singuru boy de aici... eu cred ca topicu avea mai mare succes daca kesar punea poze cu femei goale.. da cum a pus text si multa teorie... baietii nu citesc... era mai atractiv cu foto :D:D:D:D
2165 raspunsuri
kesar
  Postat de kesar la 16 iunie 2011 - 19:34  
Poze multe sa atraga:))
8107 raspunsuri
BuBu_PisoiashuL
  Postat de BuBu_PisoiashuL la 16 iunie 2011 - 19:35  
:)))))))))))))))))) asta asa e ..au nev de poze..ca altfel nu se incumeta
771 raspunsuri
Aniela_sweet
  Postat de Aniela_sweet la 16 iunie 2011 - 19:36  
Io tot astept un rezumat si nimeni nu ma ajuta:((
2165 raspunsuri
kesar
  Postat de kesar la 16 iunie 2011 - 19:36  
Vor femei in p. goala:))
771 raspunsuri
Aniela_sweet
  Postat de Aniela_sweet la 16 iunie 2011 - 19:36  
Hai k ma apuc d citit .... dnd[-(
1172 raspunsuri
admin5

admin

  Postat de admin5 la 16 iunie 2011 - 19:36  

kesar

Vor femei in p goala:))
Kesar: Avertisment Banare :D:D:D
8107 raspunsuri
BuBu_PisoiashuL
  Postat de BuBu_PisoiashuL la 16 iunie 2011 - 19:36  
Aolo.. =)))))
2165 raspunsuri
kesar
  Postat de kesar la 16 iunie 2011 - 19:37  

admin5

kesar

Vor femei in p goala:))
Kesar: Avertisment Banare :D:D:D
Gata cif
1172 raspunsuri
admin5

admin

  Postat de admin5 la 16 iunie 2011 - 19:41  
Ai editat la tine.. da la mine in CITEAZA tot ce ai zis tu prima data a ramas... te da de gol situ! :D
771 raspunsuri
Aniela_sweet
  Postat de Aniela_sweet la 16 iunie 2011 - 19:47  
Fin :d
lung d-le lung
1468 raspunsuri
Soleil
  Postat de Soleil la 16 iunie 2011 - 21:10  
Ca bine zice!!
sa va fie rusine, realizatelor
:))
27673 raspunsuri
Tzushka
  Postat de Tzushka la 16 iunie 2011 - 22:06  
Hmm...dar parca asta era scrisa in general, nu doar pentru femei...sau ma insel?
6127 raspunsuri
monita69
  Postat de monita69 la 17 iunie 2011 - 00:03  
Deci sa inteleg ca trebuie sa ne realizam dar in limita bunului simt...sa fim femei realizate pe plan profesional dar atunci cand vine vorba de familie sa lucram cu jum de norma...
intr-un fel are dreptate cel care a scris..mai ales cand vine vorba de copil..dar acum intreb eu putinii masculi care citesc asta...
va doriti o femeie care sta doar acasa??sau una realizata..??
1172 raspunsuri
admin5

admin

  Postat de admin5 la 17 iunie 2011 - 00:08  

monita69

Deci sa inteleg ca trebuie sa ne realizam dar in limita bunului simt...sa fim femei realizate pe plan profesional dar atunci cand vine vorba de familie sa lucram cu jum de norma...
intr-un fel are dreptate cel care a scris..mai ales cand vine vorba de copil..dar acum intreb eu putinii masculi care citesc asta...
va doriti o femeie care sta doar acasa??sau una realizata..??
Masculi de aici sunt eu si kesar.. mai vezi tu unu? =))
6127 raspunsuri
monita69
  Postat de monita69 la 17 iunie 2011 - 00:09  
Nu v-am vazut nici pe voi dar sa mai vad altii:)))))
poi ma gandesc ca poate mai citesc barbati...ca doar nu se sterge intrebarea
1620 raspunsuri
just_me_gaby
  Postat de just_me_gaby la 17 iunie 2011 - 10:25  

monita69

Deci sa inteleg ca trebuie sa ne realizam dar in limita bunului simt...sa fim femei realizate pe plan profesional dar atunci cand vine vorba de familie sa lucram cu jum de norma...
intr-un fel are dreptate cel care a scris..mai ales cand vine vorba de copil..dar acum intreb eu putinii masculi care citesc asta...
va doriti o femeie care sta doar acasa??sau una realizata..??
Cam ai dreptate monito. Daca femeia-i gospodina, nu-i buna ca sta prea mult la cratita :)), daca-i realizata nu-i buna ca sta prea mult la birou si risti sa il aiba de amant pe sefu :)). Dar atata timp o femeie are langa ea un barbat care sa nu faca nimic, e normal ca ea sa preia fraiele...si in plus...aloooo!!! suntem in Romania. Pe mama nu a invoit-o de la serviciu nici sa se duca la o inmormantare..daramite sa o invoiasca pentru ca a luat foc blocul, sau vecinu nebun de sus a lasat apa deschisa pentru ca vroia sa se simta ca la mare.
Cea mai mare parta..sau chiar tot textul e adevarat, dar trebuie sa ne gandim ca toata lumea poate sa vorbeasca lucruri d'astea(:))), dar ganditi-va si cum e de fapt in realitate
1936 raspunsuri
kukubau
  Postat de kukubau la 17 iunie 2011 - 13:56  
Buna lectura, ai un kebab moca:d:))

Vei putea accesa forumul in momentul in care pozele tale sunt aprobate, momentan sunt in asteptare
Click aici pentru a adauga o poza.

jquery-ui-1.8.8.custom.min