Femeia este singurul viciu necesar.

Pe lângă alte vicii pe care le ai, femeia este singurul necesar. Este viciul ce te stimulează psihic, dar și fizic. În plus, este viciul ce nu dăunează – nu vorbim aici de femeile care își pot dovedi apartenența doar prin sexul trecut în buletin.

Femeia este plăcerea pe care, bărbat fiind tu, trebuie să ți-o satisfaci. Femeia te întregește sufletește și te face să te simți împlinit.

Ceea ce o diferențiază de viciul obișnuit este faptul că femeia nu se cumpără cu bani precum țigările, alcoolul, cafeaua sau curvele. Tocmai ți-am spus, îți vorbesc despre o femeie cu principii, nu de toate tutele pe care le zărești ieșind de sub o masă.

Pentru a o cuceri ai nevoie de mai multă minte și mai puțin noroc. Iar când vine vorba de noroc, destinul ți-o poate scoate în cale, dar nu ți-o și oferă drept premiu doar pentru că erai trecătorul numărul X. Ca să o ai, trebuie, la rândul tău, să o faci să devină dependentă de tine.

Așadar, femeia se cumpără cu mintea, se descoperă cu sufletul, se satisface cu bărbăția și se păstrează cu toate acestea la un loc.

Se aprinde precum țigara și se trage adânc în piept. Te calmează, îți alungă orice urmă de stres sau anxietate și îți satisface poftele.

O sorbi însetat din priviri, îți stârnește pofta și te invită să o guști. Ea îți excită simțurile, te face să-ți dorești să o devorezi precum un vin bun, până la ultima picătură. Mai mult, te ține în priză astfel încât să nu te saturi. Te face să te simți mai puternic, îți oferă încredere și e mereu acolo când ai nevoie de ea – desigur, dacă știi cum să o păstrezi. Mai exact, femeia te face mai bărbat în fața bărbățeilor.

Tot ea este cafeaua ideală în fiecare dimineață. Este cea care te trezește din amorțeală cu o partidă bună, îți pune sângele în mișcare, ți-l coboară în partea de jos și te ajută să-ți începi bine ziua.

Odată ce i-ai câștigat încrederea, ai câștigat-o cu totul. Este acel drog ce-ți intră pe sub piele, direct în sânge, apoi în creier și în suflet. Te arde, te satisface și devii dependent de ea.

Este viciul fără de care bărbatul s-ar simți incomplet, defect, secătuit.

Acum trebuie să ai grijă de viciul tău, să inspiri până la ultimul fum și să te bucuri de efect.

Mi-a placut maxim acest articol,foarte frumoase vorbe despre femeile adevarate nu cele care pretind ca sunt.Ce v-ati face voi fara femei oare?:D
Adaugat de bbianca95 cu tema Lumea femeilor la data : 2016-05-13 23:38:02
4512 raspunsuri
jewel_boy
  Postat de jewel_boy la 13 mai 2016 - 23:39  
Dar barbatul adevarat :P
243 raspunsuri
bbianca95

autor

  Postat de bbianca95 la 13 mai 2016 - 23:41  

jewel_boy

Dar barbatul adevarat :P
Este ceea ce trebuie la casa omului :D pacat sunt din ce in ce mai rari.
4512 raspunsuri
jewel_boy
  Postat de jewel_boy la 13 mai 2016 - 23:42  
Pai sa facem o licitatie publica dar ce inseamna adevarat ops?
95 raspunsuri
hiei
  Postat de hiei la 13 mai 2016 - 23:43  
De asta tre sa ma pretuiesti Bianca :D
485 raspunsuri
LyonCezar
  Postat de LyonCezar la 13 mai 2016 - 23:48  
Eu cred ca existentialitatea noastra depinde unu de altu ... asa ca ... e un non sens sa zici asa ceva ... ahh ca nu toti gandim la fel ... si suntem diferiti asta e altceva :D
4 raspunsuri
AdamCristi
  Postat de AdamCristi la 13 mai 2016 - 23:54  
„Femeile si pisicile fac ceea ce le place, iar barbatii si cainii ar trebui sa se relaxeze si sa se obisnuiasca cu ideea.” (Robert A. Heinlein)
299 raspunsuri
Muad_Dib
  Postat de Muad_Dib la 14 mai 2016 - 00:01  
B, cum poti sa spui ca femeia ar fi doar un viciu? ...ma rog, te iert doar pt ca esti mica :) Dupa cum bine stim, femeia este o necesitate stringenta, ratiunea pt care traim, ea este al 5-lea anotimp, este lumina necesara fotosintezei, este gingasa, suava, delicata... Bine, toate astea pana ajungem acasa :))
1211 raspunsuri
damian_laurentiu
  Postat de damian_laurentiu la 14 mai 2016 - 00:18  
Femeia un viciu!? mai degraba o divinitate! Fiecare femeie are un caracter al sau,prin urmare, nu exista femei adevarate sau false,doar divinitati!
1461 raspunsuri
niatza
  Postat de niatza la 14 mai 2016 - 00:27  

damian_laurentiu

Femeia un viciu!? mai degraba o divinitate! Fiecare femeie are un caracter al sau,prin urmare, nu exista femei adevarate sau false,doar divinitati!
Divina ,divina dar,mai in gluma ,mai serios mai face si mneaei 'trotuarul'prin Purgatoriu :)))))))
5898 raspunsuri
slashu_marius
  Postat de slashu_marius la 14 mai 2016 - 01:10  
Eu stiam ca femeia e CEA care toaca bani si nervi. Dar nah, cica merita :) un viciu viciat :D
1081 raspunsuri
nelo63
  Postat de nelo63 la 14 mai 2016 - 01:12  
Daca ma uit atent in calendarul ortodoox , gasesc mai multi sfinti decit sfinte!:) o fi stiut el Doamne Doamne , de ce! :-p
18880 raspunsuri
Deceneu1
  Postat de Deceneu1 la 14 mai 2016 - 01:15  
Asta e un viciu care ar trebui interzis mai ceva decat fumatul...:)
5898 raspunsuri
slashu_marius
  Postat de slashu_marius la 14 mai 2016 - 01:16  

nelo63

Daca ma uit atent in calendarul ortodoox , gasesc mai multi sfinti decit sfinte!:) o fi stiut el Doamne Doamne , de ce! :-p
Lasa sfintii mah, cauta zeitele !!
1081 raspunsuri
nelo63
  Postat de nelo63 la 14 mai 2016 - 01:18  

slashu_marius

nelo63

Daca ma uit atent in calendarul ortodoox , gasesc mai multi sfinti decit sfinte!:) o fi stiut el Doamne Doamne , de ce! :-p
Lasa sfintii mah, cauta zeitele !!
Sunt prea ...antice , zeitele! :)
18880 raspunsuri
Deceneu1
  Postat de Deceneu1 la 14 mai 2016 - 01:18  
Din prezentarea topicului rezulta ca tigara , cafeaua, alcoolaua si coca sunt tot femei , ca-s la genu feminin , mai putin Coca...
10 raspunsuri
Terry34
  Postat de Terry34 la 14 mai 2016 - 09:23  
Nu cred ca noi barbatii ne satisfacem placerea cu femeile ci......invers, este demonstrat stiintific ca femeia simte de 5 ori mai multa placere decat noi barbatii...iar unele femei au mai multe partide de sex decat barbatii :)...in plus ele traiesc mai mult...barbatii sunt morti mai devreme pt ca au lichid seminal...cica!
2 raspunsuri
SuperGras
  Postat de SuperGras la 14 mai 2016 - 09:25  
Haha,un articol scris de una care vomita aceleasi idei care transforma femeile in extraterestrii.Probabil ca se considera vreo femeie adevarata,poate in alta galaxie.
301 raspunsuri
cata_it
  Postat de cata_it la 14 mai 2016 - 10:16  
Sunt raritati astfel de oameni sa acapareze incredere intre parteneri
193 raspunsuri
XbluespiritX
  Postat de XbluespiritX la 14 mai 2016 - 11:08  

SuperGras

Haha,un articol scris de una care vomita aceleasi idei care transforma femeile in extraterestrii.Probabil ca se considera vreo femeie adevarata,poate in alta galaxie.
Fii baiat cuminte, trage si tu cateva fumuri ca tot omul si revino mai apoi sa-ti spui parerea.
5898 raspunsuri
slashu_marius
  Postat de slashu_marius la 14 mai 2016 - 11:46  

XbluespiritX

SuperGras

Haha,un articol scris de una care vomita aceleasi idei care transforma femeile in extraterestrii.Probabil ca se considera vreo femeie adevarata,poate in alta galaxie.
Fii baiat cuminte, trage si tu cateva fumuri ca tot omul si revino mai apoi sa-ti spui parerea.
Eu as trage cateva vanturi, si mi-as tine gura :)
193 raspunsuri
XbluespiritX
  Postat de XbluespiritX la 14 mai 2016 - 12:23  
Deh, fiecare trage ce-si permite... nu toti se pot bucura de un fum adevarat.
72 raspunsuri
Fllo_
  Postat de Fllo_ la 14 mai 2016 - 12:34  
Bbianca95, poti sa-mi faci un rezumat la ce-i copiat acolo? E prea mult de citit, chiar si pentru mine:)))
5898 raspunsuri
slashu_marius
  Postat de slashu_marius la 14 mai 2016 - 12:35  

XbluespiritX

Deh, fiecare trage ce-si permite... nu toti se pot bucura de un fum adevarat.
Ai tu ceva cu fumurile... :)
749 raspunsuri
cornyy
  Postat de cornyy la 14 mai 2016 - 12:40  
E un viciu placut..;)
5898 raspunsuri
slashu_marius
  Postat de slashu_marius la 14 mai 2016 - 12:51  

CHRISTIAN43

Ce Mariusica nu iti plac rafinariile.?
Imi plac fumurile rafinate trecute printr-un ciorap descaltat!
2 raspunsuri
SuperGras
  Postat de SuperGras la 14 mai 2016 - 13:03  

slashu_marius

CHRISTIAN43

Ce Mariusica nu iti plac rafinariile.?
Imi plac fumurile rafinate trecute printr-un ciorap descaltat!
Ia baiatu,sa tragi incet sa nu te ia ameteala http://i.imgur.com/QtEZvzZ.jpg
72 raspunsuri
Fllo_
  Postat de Fllo_ la 14 mai 2016 - 13:10  
Ma, ia mai lasati vrajala si da-ti-mi un mesaj imprumut:)) 'Ti-ai dracu de zgarciti:))
6047 raspunsuri
FOX_one
  Postat de FOX_one la 14 mai 2016 - 13:16  

Fllo_

Ma, ia mai lasati vrajala si da-ti-mi un mesaj imprumut:)) 'Ti-ai dracu de zgarciti:))
Pana la prima pensie daca vrei ! Taman ma gandeam sa-i spun la asta mica definitia corecta dar n-o confirme nici ea cand o creste mare :))))
72 raspunsuri
Fllo_
  Postat de Fllo_ la 14 mai 2016 - 13:20  

FOX_one

Fllo_

Ma, ia mai lasati vrajala si da-ti-mi un mesaj imprumut:)) 'Ti-ai dracu de zgarciti:))
Pana la prima pensie daca vrei ! Taman ma gandeam sa-i spun la asta mica definitia corecta dar n-o confirme nici ea cand o creste mare :))))
Fira-i a dracu de urat! Si cand ne-am intalnit ai baut suc ca ... imi scapa cuvantul ala cu p:)))
6047 raspunsuri
FOX_one
  Postat de FOX_one la 14 mai 2016 - 13:22  
De mahh ! Cica femeile e singurul meu viciu ! :)))))
749 raspunsuri
cornyy
  Postat de cornyy la 14 mai 2016 - 13:22  

FOX_one

De mahh ! Cica femeile e singurul meu viciu ! :)))))
SUNT N VICII
6047 raspunsuri
FOX_one
  Postat de FOX_one la 14 mai 2016 - 13:24  

cornyy

FOX_one

De mahh ! Cica femeile e singurul meu viciu ! :)))))
SUNT N VICII
Du-te mahh ! Inmi plac fomeile asa de mult incat sigur intr-o viata anterioara am fost lesby ! :P
749 raspunsuri
cornyy
  Postat de cornyy la 14 mai 2016 - 13:25  
SI IN URMATOAREA VIATZA IN CE TE REINCARNEZI ?:)))
72 raspunsuri
Fllo_
  Postat de Fllo_ la 14 mai 2016 - 13:26  

FOX_one

De mahh ! Cica femeile e singurul meu viciu ! :)))))
Ai citit in horoscop?:)))
72 raspunsuri
Fllo_
  Postat de Fllo_ la 14 mai 2016 - 13:26  

cornyy

SI IN URMATOAREA VIATZA IN CE TE REINCARNEZI ?:)))
Tu vrei neaparat sa fie gay? Asa drag iti este?:)))
6047 raspunsuri
FOX_one
  Postat de FOX_one la 14 mai 2016 - 13:28  

Fllo_

FOX_one

De mahh ! Cica femeile e singurul meu viciu ! :)))))
Ai citit in horoscop?:)))
Vorbeste lumea pe la colturi. Si io m-am chinuit ca prostu sa-mi fac casa rotunda :)
749 raspunsuri
cornyy
  Postat de cornyy la 14 mai 2016 - 13:28  

Fllo_

cornyy

SI IN URMATOAREA VIATZA IN CE TE REINCARNEZI ?:)))
Tu vrei neaparat sa fie gay? Asa drag iti este?:)))
NU NU CA E GRAV APOI :)))
72 raspunsuri
Fllo_
  Postat de Fllo_ la 14 mai 2016 - 13:29  
Oricum este irecuperabil. Iti spun eu sigur. Are casa rotunda, are o scara in spate tot timpul. Ce altceva mai vrei?:))
749 raspunsuri
cornyy
  Postat de cornyy la 14 mai 2016 - 13:31  

Fllo_

Oricum este irecuperabil. Iti spun eu sigur. Are casa rotunda, are o scara in spate tot timpul. Ce altceva mai vrei?:))
:))
6047 raspunsuri
FOX_one
  Postat de FOX_one la 14 mai 2016 - 13:31  
M-o facut muma cosar sa umblu pe strazi hoinar. Pe la mandre gospodine sa le scutur cosul bine ! :)))))))
749 raspunsuri
cornyy
  Postat de cornyy la 14 mai 2016 - 13:32  

Fllo_

Oricum este irecuperabil. Iti spun eu sigur. Are casa rotunda, are o scara in spate tot timpul. Ce altceva mai vrei?:))
SA NU FIE CASA IN PANTA
318 raspunsuri
Adytza002
  Postat de Adytza002 la 14 mai 2016 - 13:54  
Femeia este o gresala acceptabila a naturii...:)))
4748 raspunsuri
oanalarisa
  Postat de oanalarisa la 14 mai 2016 - 14:52  
In primul rand femeia nu este un viciu:)....nici barbatul:)persoanele care considera acest lucru...sunt persoane care doresc doar acel ceva de moment....acea necesitate care o vor cand au chef....si nu sunt capabili sau nu vor sa isi complice viata pentru a forma un intreg....esecuri sunt multe din partea ambelor sexe.....insa asta depinde de caracterul fiecaruia si dorinta fiecaruia:)
243 raspunsuri
bbianca95

autor

  Postat de bbianca95 la 14 mai 2016 - 15:21  

CHRISTIAN43

Daca era scis din capsorul tau autor, te mai credeam.
Asa ca fanii google insira tot felul de bazaconii.
Din creieras nimic nu poate sa iasa.
Spalatura de varza.
Astfel de intepaturi gratuite nu isi au locul aici ;).
4748 raspunsuri
oanalarisa
  Postat de oanalarisa la 14 mai 2016 - 15:31  
Corect....in primul rand nu este frumos:)
5898 raspunsuri
slashu_marius
  Postat de slashu_marius la 14 mai 2016 - 15:38  
Hai MA fata, nici o ciupitura de fund nu-ti mai place :
98 raspunsuri
adyloverboy
  Postat de adyloverboy la 14 mai 2016 - 15:40  
Copy/paste...google....inspiră ceva din mentalitatea ta....hmmmm prefer să nu postez un topic gândit de internauți:P
243 raspunsuri
bbianca95

autor

  Postat de bbianca95 la 14 mai 2016 - 15:44  

adyloverboy

Copy/paste...google....inspiră ceva din mentalitatea ta....hmmmm prefer să nu postez un topic gândit de internauți:P
Si care este problema?Dragul meu,daca nu iti convine ,nu intrii pe topic.Mi-a placut foarte mult ce contine acest articol de aceea am si vrut sa il postez aici .
72 raspunsuri
Fllo_
  Postat de Fllo_ la 14 mai 2016 - 15:47  

adyloverboy

Copy/paste...google....inspiră ceva din mentalitatea ta....hmmmm prefer să nu postez un topic gândit de internauți:P
InteliJentule, esti invidios ca n-ai postat tu?:))
4748 raspunsuri
oanalarisa
  Postat de oanalarisa la 14 mai 2016 - 16:02  
Cristian nu e frumos sa fi rautacios:)....ia vezi ma nimeresti?:|))))

Vei putea accesa forumul in momentul in care pozele tale sunt aprobate, momentan sunt in asteptare
Click aici pentru a adauga o poza.

jquery-ui-1.8.8.custom.min