Domnul Şoricar urcă încet cele două trepte de la intrarea imobilului. Cu coada ochiului văzu lumina aprinsă la fereastra din stânga. Îşi îmbrăţişă soţia, se spălă pe mâini şi se aşeză la masă.
- Fănel a mâncat ? Lasă, urc eu să-l aduc...
Urcă încet scara către etajul 1, dar se opri nedumerit pe ultima treaptă; din camera băiatului se auzeau crâmpeie de conversaţii. Aşteptă puţin sprijinit de balustradă şi când crezu că a luat sfârşit convorbirea telefonică, bătu uşurel la uşă... Când deschise uşa, Fănel stătea în genunchi pe covor, meşterind ceva;
- Am crezut că vorbeşti la telefon... Copilul, un băieţel de 12 ani, cu bucle arămii şi ochi blânzi, răspunse:
- Aaa... nu la telefon. Vorbeam cu Martin.
- Cine este Martin? Unde e? - tatăl bolovăni ochii prin încăpere din ce în ce mai intrigat..
- Nu te mai uita după el, tu nu-l vezi; numai eu... Singur l-am găsit. E creaţia mea.
- Aha.. n-ai destui prieteni la şcoală?
- Nu-mi plac copiii de la şcoală. Sunt răi şi nu mă înţeleg. Ei se joacă... doar cu mingea... Eu sunt altfel: jocurile sunt în mintea mea.. Alice m-a învăţat să-mi inventez un prieten mai bun.
Bine Fănel... Coboară, te aşteptăm la masă. Nu uita să te speli pe mâini.
Un an mai târziu, într-o dupăamiază de primăvară, Şoricar cel mic, cu braţele pline de cretă colorată, privea peretele neştiind de unde să înceapă lucrarea...
- Care este formula, Martin?
- Ei! Chiar de asta nu am timp. Dar poţi să-l chemi pe Kevin.. El iubeşte matematica.
După o jumătate de oră, pesonajul Kevin prinse contur... Era deja în mintea copilului, vesel şi plin de idei noi:
- Haide, o să-ţi ajungă peretele.. Nu înţeleg de ce vrei la o scară atât de mare, dar fie...
Trei sferturi de oră mai târziu, după ce urcase şi coborâse de zeci de ori scara în A, peretele alb se transformase într-o tablă uriaşă de desen, pe care stătea cuminte o dreaptă determinată de un punct şi vectorul director... Aşa îl găsi mama lui, colorat din cap până-n picioare, de parcă ar fi traversat un curcubeu...
- Vai de capul meu, spală-te repede!
- Da, dar... îţi place? Asta este tema mea...
- Să-ţi cumpăr nişte caiete mai mari? Sau... iei peretele la şcoală?
- Păi.. nu e pentru şcoală; e pentru mine, m-a învăţat Kevin.
- Sigur! De ce nu! Lasă vorba şi spală-te... Mormăi doamna Şoricar, gândindu-se că poate n-ar strica să-l ducă la doctor... Pare un copil normal, dar de unde îi vin atâtea idei năstruşnice?...
Cu nasul vârât între paginile albumului, încearcă să înţeleagă ce se află în spatele unui personaj. Femeia, neobişnuit îmbrăcată, nu-i stârneşte interesul... Poate doar lumina caldă ce-i scaldă chipul plinuţ...
- Martin? Kevin? Ce se află în spatele ei?
- Treci la calculator şi munceşte! Îţi trebuie un pictor... Dar ştiu că ai pus ochii pe ceva greu: este poate cel mai controversat tablou... - răspunseră pe rând prietenii lui imaginari.
Nu-i luă mult timp şi cu buclele săltând neastâmpărate, se ridică din faţa planşei pe care încropise cu batoane ceracolor un colţ de natură unde un băiat şi-o fată pregăteau un şevalet. Aveau soarele în faţă şi totul era încremenit, niciun fir de vânt nu mişca pomii, florile... Copiii furaseră tot ce era mişcare. Cu rochiţa mânjită de vopsea albastră, fetiţa se răsuci până făcu din ea o umbrelă uriaşă; apoi proţăpindu-se în faţa lui Fănel, îi spuse:
- Nu ştiu decât că o cheamă Monalisa şi că a existat cu adevărat. Lucas! Tu ce poţi să-i mai spui?
- Ceva interesant: au fost descoperite încă două sau trei straturi iniţiale sub ultima tuşă de culoare.
- Eu sunt Dorianne, iar el este Lucas. E curioasă lumea ta. Totul este atât de nou... Vom rămâne prieteni?
- Sigur că da - reuşi să îngaime Şoricar cel mititel... Suntem 5: el este Martin, programator. Kevin este matematicianul echipei, tu Dorianne, mă vei învăţa să pictez lumea iar tu... Lucas, ai putea să mă înveţi ceva despre perspectivă, doar vei fi grafianul echipei, nu?
- De acord! ... - cei patru prieteni imaginari ridicară mâinile legănându-le în aerul albăstrui, ireal...
- Cine eşti tu, de fapt? Ce vrei să devii?
- Deocamdată sunt prietenul vostru care are nevoie de ajutor... nu ştiu prea multe despre mine... Îmi vin idei ciudate... De pildă, tabloul acesta... al Monalisei... pentru mine sunt două lumi acolo; în spatele ei, în plan secund, soarele scaldă din belşug peisajul şi cumva... asta e lumea Ei. Dar în plan depărat, se schimbă tot: culorile, lumina dispare, ca făcând loc unei ceţe dense... ca pentru a ascunde... ce? Acesta sunt eu. Aşa sunt. Scormonitor. Căutător. Acolo este ceva neobişnuit. Când voi fi mare, voi fi ştiut destul să dezleg această enigmă.
- Rămânem prieteni. Te vom ajuta. Spune-ne, noi creştem odată cu tine?
- Da. Creştem împreună. Cu deosebirea că voi sunteţi... nemuritori... Vă voi face cunoştinţă cu oamenii... Când eu nu voi mai fi, veţi învăţa alţi copii să-şi facă prieteni de nădejde.
Loading M.K.D.L.
Atasamente
- Action Bar:
- Raspunsuri (14)
- Afisari (527)
- Facebook Share
5791 raspunsuri
Postat de maryya40 la 09 octombrie 2014 - 22:26
Frumoasa aceasta prietenie imaginara,colorata...cateva initiale am si eu in suflet....si ma ajuta sa cresc in continuare ,chiar daca am 1,67 m:)
Postat de amely13 la 09 octombrie 2014 - 22:31
:)...si atat!
2870 raspunsuri
Postat de xbluespirit la 10 octombrie 2014 - 00:17
Mai scurteaza-le,dreaq :))
6602 raspunsuri
Postat de comod la 10 octombrie 2014 - 06:49
Hofff tinci,uita-te ma si tu icisea ,...cat te 'omorasi' tu sa scri acilea si cand colo drept rezultat: la una (amely),nu-i ajunge si la ailalta e prea lunga :)) tiiiiii,ce ti-e si cu lumea asta frate ...:)))))))))
Postat de inacris la 10 octombrie 2014 - 07:40
Făcui lectura in metrou, ai imagiinatie nu gluma.
Postat de comod la 10 octombrie 2014 - 07:44
Da,numai ca io vreau sa schimbe dreaqu personajul ala principal ca-mi vine mereu in minte bancul ala cu soricelul si alifantul :)
Postat de inacris la 10 octombrie 2014 - 09:05
comod
Da,numai ca io vreau sa schimbe dreaqu personajul ala principal ca-mi vine mereu in minte bancul ala cu soricelul si alifantul :)
18461 raspunsuri
Postat de cris_is la 10 octombrie 2014 - 09:58
Probabil toti am avut astfel de prieteni in copilarie. Personaje imaginare care vor ramane mereu copii in cautarea altor prieteni. Noi, ne "maturizam".
6205 raspunsuri
Postat de raval70 la 10 octombrie 2014 - 11:27
Scrii frumos,autor.Continua s-o faci.Ai talent.
Postat de comod la 10 octombrie 2014 - 11:30
inacris
comod
Da,numai ca io vreau sa schimbe dreaqu personajul ala principal ca-mi vine mereu in minte bancul ala cu soricelul si alifantul :)
Postat de think la 10 octombrie 2014 - 17:17
Îl pot shimba oricând, dar nu vreau. Aşa, na! :-))Maryya, eu aş zice să te opreşti... e ok aşa. Unde mai pui că te poţi bucura de tocuri ;) Inutza, norocul tău: căci nu e o lectură de seară, în pat, cu păturică şi veioză.. :-)) Amely, mulţumesc... şi atât! =)) Cris Is, da: ne maturizăm de ne rupem.. :-))
Postat de think la 10 octombrie 2014 - 17:19
Raval, eu doar mă joc.. Şi să fii sigur că mă mai copilăresc încă vreo 20 de ani.. :-))
6804 raspunsuri
Postat de Lilith_ la 11 octombrie 2014 - 01:24
Flumoos:x
Postat de comod la 11 octombrie 2014 - 06:58
think
Raval, eu doar mă joc.. Şi să fii sigur că mă mai copilăresc încă vreo 20 de ani.. :-))gata ca m-am 'coafat'destul si,si maine e o zi ...oare va ploua? :))
Vei putea accesa forumul in momentul in care pozele tale sunt aprobate, momentan sunt in asteptare
Click aici pentru a adauga o poza.