N-aduce anul ce-aduce ceasul... rău!

N-aduce anul ce-aduce ceasul... rău!

Şi ce păr... aur, nu alta! ... Iar feţişoara... ce mai: floare de-a dreptul! Uite-aşa, cum stătea ea între flori, întinzându-se să atingă o cârciumăreasă, o puteai confunda cu o floare din miile ce-o împresurau. Am rămas ca prostul minute-n şir uitându-mă la ea, întrebându-mă cum de Dumnezeu poate să dea atâta frumuseţe unui singur om, iar pe alţii îi face strâmbi şi chiori, fără păr şi tâmpiţi pe deasupra. De-aia a fost nevoie ca altcineva şi nu Dumnezeu să îl inventeze pe Golum... Însă... fie! Mă gândesc mai târziu la asta... - îmi ziceam eu neputând să-mi dezlipesc nici ochii de la ea, nici tălpile de asfaltul aleii în mijlocul căreia rămăsesem proţăpit pentru vecie... Era în luna lui Cuptor; pentru că drumul meu spre casă tăia parcul, o vedeam în fiecare zi - şi mă miram cum de nu observasem până atunci aşa frumuşeţe?... Nici nu gândeam că într-o zi îi voi da întâlnire, că voi putea s-o văd la ce oră doresc, că dintre toţi mă va alege pe mine... Mă mulţumeam că exist în drumul ei şi că pot privi furiş splendoarea de fată. Dar bun e Dumnezeu (pe cât de nărod sunt eu), şi la un moment dat, când eram cam abătut de nu ştiam pe unde calc, o mână diafană mă prinde de sacou trăgându-mă energic în sensul opus drumului meu: - Stai! Pe acolo nu se poate trece, abia au turnat asfalt! Să vezi şi să nu crezi! Era chiar ea, fermecătoarea, adorata, visata şi dorita... De mai fi bătut şi nu aş fi îndrăznit să-i adresez un cuvânt... Uitasem că au câştigat şi acest drept, deopotrivă cu dreptul la vot şi purtatul nădragilor... Am făcut eforturi mari să închid gura, rămasă căscată ca în faţa unui Modigliani. Acum, că fusese spartă gheaţa, începurăm a ne saluta şi a schimba ceva vorbe; am aflat că locuieşte într-un bloc ce străjuieşte parcul... aşa se explică prezenţa ei zilnică printre rondurile de flori, potriveală mare dealtfel, era o botanistă convinsă! Fată deşteaptă... Atât mi-a trebuit! Am trecut la atac şi după câteva zile deja vorbeam la telefon de parcă decând lumea ne-am fi cunoscut. Că la vrăjeală nu mă întrece nimeni! Dar nici la gafe... A venit şi ziua cea mare, când, împopoţonaţi amândoi nevoie mare, ne îndreptam spre Operă... În plus, era tare mândră de trandafirul cu boboc înrourat pe care îl oferisem după ce plecaserăm din restaurant. Căci nu mâncasem nimic până seara, fireşte... de emoţie, aşa că am decis să ciugulim câte ceva; ea a vrut aripioare, eu, mai şmecher, am degustat nişte sushi... Mai aveam ceva de mers, când, simt o forfotă suspectă pe sub stofele cu care mă gătisem... Pesemne am schiţat şi un gest de îngrijorare, căci ea, m-a întrebat cu un glas de înger dacă nu cumva vreau să mergem direct acasă... la ea... ``Să pierdem aşa un spectacol frumos?`` - zisei eu, fără să bănuiesc ce va să fie... Nu puteam nici s-o arunc aşa ca pe un pachet într-un taxi, s-o trimit acasă. Ce să fac? Nu-mi rămânea decât să sper (şi să mă rog fierbinte) că vom ajunge la timp (teferi)... în incinta (binecuvântată) Operei. Mergeam însă din ce în ce mai schimonosit, iar acest lucru nu-i putea scăpa din vedere; aşa că după câteva canoane zdravene, am decis să-i mărturisesc îndoielile mele cu privire la ideea cu Opera... Surpriză: cu gura schimonosită, a încuviinţat ca tufişurile din faţă noastră să fie punctul terminus al minunatei seri... N-am avut timp să mă mir, căci a fost mai iute de picior decât mine, dispărând într-un vârtej de fuste şi eşarfe într-un tufiş imens... La rândul meu, m-am avântat precum Batman spre culturile vegetale mai răsărite, blestemând comerţul sălbatic... Prima încercare de pripăşire a fost periculoasă, căci nişte ochi hulpavi de joker homalistic mă sorbeau cu poftă printre crenguţe =)) Aşa că am luat-o în direcţia opusă, abia ţinându-mi răsuflarea şi nădragii care... de frică, nu voiau să cedeze. Inutil să vă spun ce cătrăniţi eram amândoi, ce mai! Ne-am târât vinovaţi către casele noastre şi încă niciunul dintre noi nu a uitat ``seara de neuitat ``:))

Alte intrebari de la 00_think

* Miracolul cât un pumn...
* Mâna salvatoare...
* Şmecherii virtuali, seria Flatulenţe