Nedumeririle lui Fane Åžoricar

Nedumeririle lui Fane Åžoricar

Încă din fragedă pruncie era un nedumerit. Mai întâi, nu pricepea el de ce toată lumea râdea când umbla în patru labe după pisică; i-a trecut prin cap că distrează pe toată lumea cu jocul lui, dar ce să vezi? - pe la patru ani acelaşi râs stârnea când ieşind din curte se ţinea pisica după el. "Mergi mă` mai repede, că te înhaţă pisica!" Tot e bine... La şcoală însă, alt hohot de râs la strigarea catalogului. - Şoricar! - Miuaauu, miaaarlaaau! - izbucneau copiii tăvălindu-se de râs... Anii au trecut şi pentru că învăţa bine, mergea cu fruntea sus, fără să-i mai pese de şicanele colegilor. Începuse să se uite deja după fete. Mai era şi frumuşel.... Dar, ghinion! După ce "spărgea gheaţa" cu vreo frumuşică, făceau prezentările... Unele dădeau pe spate de râs, în vreme ce altele întorceau direct un spate bine asortat de cozi cu funde mari.... Stai şi te uită... Măcar asta poţi fără ironii... Bietul Şoricar, paraponisit, mergea într-o zi cu capul în pământ, lovind în joacă pietricelele cu bombeul; dacă îl striga careva, se făcea că nu aude... Ajungând la colţul străzii, viră brusc, dând cap în cap cu o fată de înălţimea lui şi căzură amândoi în fund ţinându-se de cucuie... Se ridică primul şi a lehamite (ştiind ce va urma) se repezi la ea să o ridice; altfel decât şi-a închipuit, fata se scutură cu dreapta pe rochie şi cu stânga, tinând de cucui, râse veselă: - Ştiiiu! Râzi şi tu de mine că mă cheamă Şoricar... - mormăi Fane privind în lături... - Asta-i bună! Cine dracu a mai văzut aşa ceva! - îngăimă fata râzând cu lacrimi... Preţ de câteva secunde bune, interminabile, nu putu să scoată altceva decât hohote; încă îi gâlgâia râsul în gât când reuşi să spună printre lacrimi: - Nu râd de tine... râd că pe mine... mă cheamă... Pisiiică! Aşa că amărâtul Şoricar rămase iar nedumerit... Pisică!? Ce nume e ăsta?

Alte intrebari de la 00_think

* Miracolul cât un pumn...
* Mâna salvatoare...
* Şmecherii virtuali, seria Flatulenţe