NICHITA STANESCU: 'Ultima scrisoare rupta' a poeziei romanesti ?...

Sa-l omagiem?Ce rost are sa omagiezi pe cineva daca nu stim sa-l omagiem cand este in viata?:)

Putine valori ale neamului au fost apreciate cat au trait. In fine, macar ii pastram vie amintirea pentru generatiile urmatoare...

Primăvara

Primejdii dulci alcătuind sub gene,
mi te iveşti istovitor de dulce
cu sânii bulbucaţi zvâcnind să culce
pe ei sărutul lutului, alene.

Te stingi încet din mine, iară
sub piept loveşte-n căldărim o minge
şi ziua pe trotuare se prelinge,
lăsând în urmă-i iz de primăvară.

Alături de mocirlele uscate
ies pomii toţi cu trunchiurile-n floare
Hei... zi cu soare-n zare, spune-mi oare
cam câte fete-s astăzi deflorate?

Un orizont pierdut, cu buze roşii
sărută-n creştet noaptea pe hotare
Cocoarele revin din depărtare
şi mor în primăvară ofticoşii.

Dacă nu ştii să recunoşti iarba după verde şi apa după sete, atunci nu-i va fi nimănui dor de tine. Nichita Stanescu

Tu crezi ceva fara de tine/ nici timpul n-ar avea vechime/ ci numai numai alergare/ peste strada principala, mare./ Si-ar slabi si catedrala/ m-ar bate in piron sandaua/ si-as schiopata pe loc pe loc/ cum schiopateaza-naltul plop/ mai gutuindu-ma cu-n mar/ mai paruindu-ma cu-n adevar... -NICHITA STANESCU, Tu crezi...

ALBUL NU TE SPALA DE NEGRU! - N. STANESCU

LIKE!

GEOMETRIA / E LINISTEA INTAMPLARII. - N.S.

Absurdu este o forma a ratari sublimului...iar cei mai multi oameni ignora poezia pt ca poezia i ignora pe cei mai multi oameni...spunea un critic alui" Nichita"...

... E rea in alcatuirea ei fiinta umana / Pasarile improasca cu zbor aerul / Timpul nu trece in pietrele pe care / calul se balega. - n.s.

Ploua cu picaturi de ploaie negre/ pentru o alta alta sete/ ploua cu foarte negru pe fanar/ o smulgere fusese de hotar/ de minti infometate smulgere/ un rau grozav de negru-n curgere/ o foame-a turmelor de oi/ o foame a noitelor pe unghii/ de ne-ntrebam cu toti adeseori/ de soarele ni-i socru/ iar stelele ni-s unchii./ Mi-au dat femeia cu lumina si cu foame/ ti-am dat vederea-n ochi, Ioane/ si la biserica icoane/ Ploua cu ploaie neagra peste noi/ lumina ne era noroi/ iar noi, singuraticii de noi. -NICHITA STANESCU, Fanar

Dragii mei, feriţi-vă să aveţi dreptate prea repede, prea devreme - ca să aveţi la ce visa!
citat din Nichita Stănescu...:)

Greseste aici, pe Pamant/ ca sa nu gresesti intre doua stele! - N.STANESCU

Ce bine că esti
E o întâmplare a fiintei mele
si atunci fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.
Să stam de vorba, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, si izbeste-mi
timpla de stele, până când
lumea mea prelunga si în nesfirsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai curând.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se,
doua culori ce nu s-au văzut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pământ,
una foarte de sus, aproape rupta
în infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt.N.S.

Ca si cum ai vedea muntii plangand, / Ca si cum ai citi in deserturi un gand, / Ca si cum ai fi mort si totusi alergand, / Ca si cum ieri ar fi in curand, - / astfel stau palid si trist, fumegand. -N. STANESCU, Nod 5

..

Daca ar mai fi trait pana in decembrie '84, NICHITA ar fi obtinut pentru poezia romana, Nobelul! Insa, aparatul de stat al lui Ceausescu, la curent cu aceasta decizie, a lucrat ca o terminatie, ca un harpon otravit impotriva acestei decizii a Academiei Suedeze. Insusi Arthur Lundqvist, castigator al acestui premiu si infocat sustinator al poeziei stanesciene, s-a incracenat in aceasta lupta cu perfidul sistem comunist de atunci... Ceausescu, l-a retinut pe Nichita in tara, sub diferite pretexte. Si, astfel...

..

Murim numai sub iarba verde / ridicandu-ne in sus mortile / aidoma unui ochi care vede / fara sa fie vazut, noptile...

..

Sunt viu..

..

...

,,,

Pentru autor!
Dreptul la timp

Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mişcă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad inainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.

Sunt un om viu

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.

Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise - şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.

Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)

Îmi olace să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.

E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!

E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi pferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.

Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipăsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:

Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.

Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi...

Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!

Doar chipul tău prelung iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.

p.s. Nici nu trebuie sa-l omagiem pe NICHITA STANESCU , caci el este VIU.

VA MULTUMESC TUTUROR CELOR CARE ATI CERTIFICAT, PRIVITOR LA NICHITA, FAPTUL CA MEMORIA NU E ASASINA!