Obişnuinţe...

Obişnuinţe...

Jucătorii de cărţi au un tic: îşi pipăie buricele degetelor mângâindu-le mătăsos cu mişcări rapide; în mod obsedant... Au şi o expresie favorită când fac acest lucru: "Mă mănâncă degetele"... Jucătorii la loto obişnuiesc să-şi frece palmele apoi să le pocnească uşor şi repede, cu mişcări repetate, în aşteptarea numerelor câştigătoare. Jucătorii de şah şi mă refer la profesioniştii legitimaţi, cad într-un soi de transă imediat după mutarea adversarului... În timp ce noi, ceilalţi, ne închipuim că în momentele acelea gândesc, ei dezleagă un "puzzle" uriaş, căutând să identifice poziţia de pe eşichier din miile de partide memorate (ale marilor maeştri) de la prima partidă jucată vreodată, până la cele mai recente... Matematicienii sunt mereu cu zâmbetul pe buze, jucăuşi, puşi pe glume, ca şi când truda şi pasiunea lor cere râsul drept condiment. Tragismul afişat de fizicieni contrastează caraghios cu guralivii şi lăudăroşii chimişti iar muzicienii sunt reţinuţi, distanţi, parcă privind cu un soi de ciudă lumea din jurul lor când aceasta "distonează"... Dar hoţiii? Cum sunt hoţii? Îi putem recunoaşte? Hoţii de buzunare, spărgătorii de case, hoţii de artă... Au ei oare trăsături comune, ticuri, atitudini care îi deosebesc de restul oamenilor? Eu pot să afirm acest lucru; mai vechea mea meteahnă, aceea de a privi oamenii în mod detaşat, mi-a oferit un spectacol semnificativ: un jaf ordinar în plină desfăşurare avea să se întâmple în prezenţa mai multor oameni. Fireşte, nu aveam de unde să ştiu că va avea loc un jaf, ulterior însă, am realizat că protagoniştii cu nărav se deosebeau de celelalte persoane prin două chestii: ochii priveau (aparent obişnuit) în toate direcţiile şi evaluau toate personajele prezente "la locul faptei" , iar în mod inexplicabil pentru cei din jur, ocupau împreună o poziţie în formă de careu deschis, evident, în jurul victimei. Aproape sâcâitoarea senzaţie de apropiere nepermisă într-un spaţiu ce pare a fi îndestulător pentru toată lumea... Mai există un mod de a deosebi un hoţ... mai special: spărgătorul de case; funcţie de obiectivul vizat, se mişcă extrem de repede, cu adresă precisă şi la propriu şi la figurat, în nopţile fără lună. Sau... în timpul penelor de curent. Nu este un hoţ stilat. Cei stilaţi sparg ziua în amiaza mare. Cât despre hoţul de artă, ei bine, aici se schimbă reţeta: bun cunoscător de artă, cel puţin două licenţe la purtător, om de lume, carismă, de cele mai multe ori un bun dansator, nu bea peste măsură, văzut deseori în compania femeilor, dar... înăuntrul lui este un singuratic. obiceiuri: priveşte o singură dată ceasul de mână, care este un ceas obişnuit. Priveşte deschis persoanele din jur şi în acest timp îşi ţine mânile la spate. Nu stă prea mult la o serată, volatilizându-se în timp ce toţi îl cred încă acolo. Face act de prezenţă în şase şapte locaţii într-o singură seară. Se îmbracă în culori stinse şi croieli obişnuite, nu iese în evidenţă cu niciun accesoriu. Lucru curios, un hoţ de artă, în timp ce fură un tablou de preţ, se amuză copios... chiar dacă are o admiraţie obsesivă pentru pictorul celebru. Există hoţi care din foarte mare dragoste pentru un artist, cutreieră pământul în lung şi-n lat, până pune mâna pe toate operele sale...

Alte intrebari de la 00_think

* Miracolul cât un pumn...
* Mâna salvatoare...
* Şmecherii virtuali, seria Flatulenţe