Pentru că spălatul e sănătos...

Pentru că spălatul e sănătos...

Este atât de micuţă încât o ţin în palmă. Cu toate acestea, ştie să se cureţe singură, din instinct. Aţi observat cum îşi face toaleta o pisică? Uneori, se-ntinde leneşă cât e de lungă şi întorcând capul, curăţând blana de la ceafă până la mijlocul spatelui; asta se întâmplă când are de gând să tragă un pui de somn într-un loc însorit, de aceea îşi pregăteşte şi protejează blana... De regulă însă, se spală sistematic: mai întâi, curăţă cu limba ei aspră o lăbuţă pentru ca în repetate rânduri să o treacă peste cap în toate direcţiile. Abia după aceea trece la curăţatul blănii în întregul ei. Omul nu are acest instinct. Puiul de om face prima baie (curăţare) cu ajutorul exclusiv al adulţilor, care la rândul lor au fost învăţaţi de alţi adulţi să se spele. În unele comunităţi creştine, pentru prima baie a copilului este desemnată o persoană, NAŞA, care este un intermediar între Divinitate şi UNSUL ei pe Pământ. Naşa este şi cea care pune preotului copilul în braţe pentru ca acesta din urmă să desăvârşească Taina Botezului.. Divinitatea, însă, pare să fi omis că prima baie pe care o face copilul, reface miraculos legătura afectivă care a fost ruptă odată cu ruperea cordonului ombilical (când a fost ruptă şi legătura fizică). Sunt ateu. Am citit Biblia. Este o carte, foarte interesantă. Teoria evoluţionistă a lui Darwin poate fi într-o oarecare măsură valabilă până la un anumit punct... Continui să cred însă că omul nu are origine Terestră... Ca restul vieţuitoarelor, poate.. Şi dacă tot am fost miluit cu liber arbitru, aleg şi pot face o naivă demonstraţie romanţată, pentru a ajunge la o altă explicaţie a Tainei Botezului... Iată cum sună: În spatele copacilor bătrâni şi înalţi este un loc însorit, unde iarba ajunge până la brâu. Acolo, sunt femei cu pruncii lor. Aşteaptă aşezate în păişul cald. Din toate părţile încep să apară bărbaţi cu braţele pline de rădăcini şi roade ce cresc în crengile mai înalte ale pomilor. Un bărbat se apropie cu doi peşti înfăşuraţi în frunze; vine dinspre răsărit, unde se află Ţinutul Apelor Sărate. După ce se ospătează, mărşăluiesc prin Pădurea Bătrână cu ochii în toate părţile... Căci la tot pasul pândesc primejdii.. Urcă cu grijă drumul abrupt şi când ajung destul de sus ca să poată vedea ca-n palmă pământurile lăsate în urmă, se opresc. Beau cu toţii apă din căldăruşa săpată în stâncă de izvor. Alături, piatra este acoperită de muşchi bogat şi s-ar putea odihni acolo.. Dar nu ar fi în siguranţă, pentru că puţin mai târziu vor ajunge şi sălbăticiunile pământului, mânate de sete. Se întorc la poiana cu iarbă înaltă. Acolo îi aşteaptă ALERGĂTORUL. Aduce veşti. Povesteşte întrun grai cântat că spre apus sălăşluieşte un grup de oameni care cunosc Tainele păstrării Vieţii. Cu deosebire este privit atent de o femeie ce strânge la piept un prunc bolnav.. În ochii ei, o licărire de speranţă clipeşte cu vioiciune; schimbă priviri şi cuvinte cu restul grupului... Hotărârea a fost luată: Alergătorul înainte, urmat de femeie cu prunc... Ceilalţi urmăresc perechea ce se îndepărtează cu paşi mărunţi. După o bună bucată de vreme, întrezăresc Marea Apă de la Apus; tălpile lor lasă urme uşoare în ţărâna rosiatică, altfel decât în Ţinutul Apelor Sărate. Femeia priveşte cu uimire locul în care este îndrumată să se aşeze. Totul arată altfel, chiar oamenii sunt altfel. Cu pielea luminoasă, iar într-un loc central, un foc arde prietenos... Nu ca focul ce cade uneori din cer.. Se apropie un bărbat cu trupul acoperit, nu de blană... ceva mai uşor.. şi alb ca neaua. Acesta întinde mâinile către prunc şi femeia priveşte neîncrezătoare către Alergător. Acesta încuviinţează aplecând scurt capul. Bărbatul ia pruncul şi se întoarce către nişte femei care trebăluiesc lângă foc; este acolo un trunchi scobit din care ies aburi.. Mama pruncului îi urmează curioasă şi vede apă în trunchiul acela. Toţi zâmbesc către ea, îndemnând-o să bage mâna în apă. E caldă! Nu pridideşte să se mire, căci femeile au scufundat copilul în apa caldă, curăţindu-l cu mişcari repezi şi uşoare. Pe margine, aşteaptă ceilalţi oameni din grup, sporovăind şi zâmbind către mamă. Apoi pruncul este scos şi înfăşurat cu ceva ce seamănă veşmintelor acelor oameni. Femeia primeşte pruncul la sân iar acesta, harnic, prinse a se îndopa lacom cu sânul ei. Ochii ei se umplu de lacrimi şi nu ştie cum altfel să arate bucuria de a-şi vedea copilul liniştit, decât să dea din cap şi să râdă la râdu-i. Copilul adoarme repede, sătul. este luat şi cuibărit într-un coş cu aşternut moale. Apoi femeile o trag pe mamă la un loc ferit, unde aşteaptă un alt trunchi scobit plin cu apă caldă... Pentru ea. Primeşte învăţături şi săvârşeşte prima baie din viaţa ei. Ostenită, primenită, cade într-un somn adânc şi mare îi este uimirea când se trezeşte, căci pielea ei este acum la fel de luminoasă ca pielea acelor oameni. Însoţită de Alergător, ajunge a doua zi la iarba înaltă din poiană şi mai mai să nu fie recunoscută.

Alte intrebari de la 00_think

* Miracolul cât un pumn...
* Mâna salvatoare...
* Şmecherii virtuali, seria Flatulenţe