Ştiţi de ce este asta o artă?...

Am intrat într-un suspans temporal... cred că fiecăruia i se întâmplă să facă un bilanţ... şi să constate că vrea ceva în plus... Am trecut în revistă toate blestemăţiile şi toate faptele bune, mă mândresc cu toate şi-mi trece prin cap că e loc destul pentru unele mai noi; bunăoară, am căşunat pe o meserie despre care cred că este mai mult artă decât aplicaţie practică. Cred că este mai mult decât o provocare... miroase a răzbunare de la o poştă! Când eram ţânc şi nu stăteam locului o clipă, am avut un accident care m-a ţinut în spital trei luni, mai întâi o lună în comă indusă şi apoi două operaţii de trasplant de piele. Aţi ghicit... mă jucasem cu electricitatea :) N-am uitat nimic din tot ce am văzut în spital, nu l-am uitat pe Doctorul Enescu, un chirurg foarte blând şi vesel, sigur pe el, care zi şi noapte se străduia din răsputeri să rezolve singur toate problemele secţiei... chiar şi cele administrative, fără a mai pomeni de multiplele intervenţii chirurgicale, fiecare dintre acestea având grade de dificultate diferite ce evident necesitau abordări diferite... O secţiei de arşi este complet diferită de alte secţii ce tratează şi operează tot felul de afecţiuni, prin natura diferită a accidentelor. Cred că destoinicia lui şi lunile acelea în care am experimentat ceea ce nu vă doresc să aflaţi, au rămas pitite într-un sertăraş al sufletului meu, parcă să... se coacă, ca nişte mere ce nu sunt bune de nimic până ce nu pocnesc de dulceaţă şi lumină... culoare. A sosit momentul dulce al răzbunării... Voi supune monstrul de foc, balaurul cu multe capete şi limbi sfichiuitoare ca jăraticul... Nu mai sunt un ţânc, dar nici acum nu stau locului o clipă! Aşa că am hotărât să mă calific în Sudurăă! Ştiu să sudez SEI (sudare electrod învelit), vreau mai mult: acum ţintesc MIG & MAG (Metal Inert Gas & Metal Active Gas) ... Vreau să mă destrăbălez eu şi răzbunarea mea... Am să cobor în ocean, doar eu cu arcul electric ucigaş, să fac din el un mieluşel... Mai întâi trebuie să termin ce am întrerupt odată cu accidentul; făceam înot de performanţă... Vreau altă performanţă: brevet profesionist de scufundător, motiv pentru care am lăsat fumatul şi îmi consolidez condiţia fizică în fiecare zi, iar Dunărea este tare mofturoasă, credeţi-mă, nu este doar un fluviu romantic... (prin alte părţi ale lumii chiar un decor somptuos). Te ucide cât ai clipi, cât de bine ai înota, te mănâncă la micul dejun :)) Aloc o mică parte din timpul meu recapitulării informaţiilor despre metale şi proprietăţile lor, reacţiilor chimice, multe dintre ele învăţate în şcoală, citesc reviste de specialitate şi găsesc asta o lectură plăcută... cu zâmbetul pe buze, cu gândul la confruntarea ce îmi va aduce victoria. Voi răsturna scorul, după ce mai întâi voi egala. Sudorii, în special cei ce sudează în argon, vorbesc despre viaţa lor atât de frumos, au atâta linişte în suflet, ascultându-i poţi înţelege de ce sudura în sine este un fel de artă (ori este perfectă, ori este rebut), de ce nu ar face altceva pentru nimic în lume... M-a cuprins şi pe mine ``febra`` lor, chiar dacă motivaţia mea este uşor diferită :)) Monstrul Arc Electric doarme liniştit, nu are habar ce-l paşte :)) ... O să am al naibii de mult material de asimilat, dar nu mă sperie acest lucru, ci din contră: cu fiecare zi sunt tot mai aproape de adversarul meu. Iar asta Îmi umple inima de bucurie. Cine ştie?... Poate, după confruntarea finală voi descoperi ce anume îi face atât de fericiţi pe sudorii profesionişti... Poate voi rămâne sudor. Spun ``poate`` cu un zâmbet misterios în colţul botului, cu gândul la încăpăţânarea cu care am construit o navă cosmică (pe la 4 ani) şi am legat pe motanul Gorbi bine de tot în ``carlingă``, să-l trimit în spaţiu :)) ... Poate destinul meu este să fac de-adevăratelea tot ce mi-a căşunat în copilărie...
Adaugat de think cu tema Diverse la data : 2015-03-16 21:24:59
14045 raspunsuri
FELIX_IULIAN
  Postat de FELIX_IULIAN la 16 martie 2015 - 21:31  
Ma, eu sunt strungar... de meserie.
2274 raspunsuri
think

autor

  Postat de think la 16 martie 2015 - 21:40  

FELIX_IULIAN

Ma, eu sunt strungar... de meserie.
Când eram mic, tata mă lua din când în când la el la istitut (ITC), unde era şi un laborator de microprototipuri. Am văzut acolo un strung de dimensiuni foarte mici, iar strungarul a spus ``asta este o bijuerie, îţi dai seama cu câtă fineţe lucrează metalul?``. Până acum o lună credeam că sudura este o lipitură banală, am fost uimit să citesc despre sudura în argon a unei ţevi şi nu numai, în urma căreia se verifică prin radiografierea piesei calitatea sudurii; cea mai mică imperfecţiune nu este permisă, fie ea şi de un micron... :)
14045 raspunsuri
FELIX_IULIAN
  Postat de FELIX_IULIAN la 16 martie 2015 - 21:46  
Da, astea-s strunguri pentru mecanica fica. Le bagi in buzunar, si pleci cu ele acasa... Sunt si strunguri cat blocul... pentru aeronautic, turbine, etc... Pasul filetului e un plin si-un gol,; cred ca stii...
14045 raspunsuri
FELIX_IULIAN
  Postat de FELIX_IULIAN la 16 martie 2015 - 21:46  
... mecanica fina (ceasornicarie)
2274 raspunsuri
think

autor

  Postat de think la 16 martie 2015 - 21:55  
Nu ştiu, mă şi plesneşte râsul, sunt atât de mic şi nou în lumea asta mare şi bătrână a lucrului cu fierul! Însă totul îmi pare fascinant, este o chestie de performanţă, la fel cum ai cuceri un munte, la fel cum ai călca pe nisipurile arse de soare ale Egiptului pe vremea când se ridicau piramidele, sau la fel de înălţător ca sentimentul facerii poemelor Ramayana şi Mahabharata...
14045 raspunsuri
FELIX_IULIAN
  Postat de FELIX_IULIAN la 16 martie 2015 - 22:02  
De ce sa razi ? Sa vezi strunguri cu comanda numerica... ce le-ai spus sa faca, aia faceau. Nu exista un singur micron abatere ! Dar nu era pentru oricine... Ma uitam ca mata-n calendar la ele, pe atunci. Asta pe vremea cand faceam practica in 'Electroaparataj'. A FOST ODATA !...
2274 raspunsuri
think

autor

  Postat de think la 16 martie 2015 - 22:04  

FELIX_IULIAN

De ce sa razi ? Sa vezi strunguri cu comanda numerica... ce le-ai spus sa faca, aia faceau. Nu exista un singur micron abatere ! Dar nu era pentru oricine... Ma uitam ca mata-n calendar la ele, pe atunci. Asta pe vremea cand faceam practica in 'Electroaparataj'. A FOST ODATA !...
Ştiu Electroaparataj! :) Lângă fostul stadion 23 August, actualul Arena Naţională. Ce era acolo Bebe Ivanovici? :)
14045 raspunsuri
FELIX_IULIAN
  Postat de FELIX_IULIAN la 16 martie 2015 - 22:07  
Nu stiu. E Kufland acum... Nu mai invata tinerii meserie azi... fiindca nu mai au unde.
4761 raspunsuri
nuro
  Postat de nuro la 16 martie 2015 - 22:13  
Stii ceva???Nu ma indoiesc ca vei reusi,,,!!!:)
2274 raspunsuri
think

autor

  Postat de think la 16 martie 2015 - 22:19  

FELIX_IULIAN

Nu stiu. E Kufland acum... Nu mai invata tinerii meserie azi... fiindca nu mai au unde.
Îmi trece prin cap că la vârsta ignoranţei, atunci când sunt tot copii, învăţau în şcolile profesionale o meserie, dar nu erau destul de copţi să înţeleagă mirajul prin care oamenii smulg o bucată de metal brut şi fac din el ceva finit, o piesă extrem de importantă... cred că doar o persoană maturizată cât de cât poate înţelege acest miracol, se poate îndrăgosti de el, de o meserie în sine... Abia după ce au distrus toate industriile şi au aruncat atâţia ani de muncă rodnică, românii încep să o ia de la capăt, să refacă armata de meseriaşi, chit că aceasta va trudi prin cine ştie ce colţ al lumii şi pentru alte naţiuni decât a lor. Poate face şi asta parte dintr-o revoluţie... Poate peste ani, cu infinit mai mari sacrificii, vor reaşeza siderurgia şi celelalte domenii la locul lor, de unde au fost furate...
2274 raspunsuri
think

autor

  Postat de think la 16 martie 2015 - 22:22  

nuro

Stii ceva???Nu ma indoiesc ca vei reusi,,,!!!:)
Cu siguranţă voi face artă din sudură, sunt curios dacă voi reuşi să fac asta şi sub ocean; am fumat totuşi atâţia ani... plămânii se curăţa în timp, iar eu vreau să cobor în ocean în această viaţă :))
14045 raspunsuri
FELIX_IULIAN
  Postat de FELIX_IULIAN la 16 martie 2015 - 22:23  
Crede-ma ca stiu frezor super-galactic in meserie... si-acum cerseste o tigare, si bea de rupe ! Nu e de ras ! Ce-ti facea ala la freza... incremeneai !!
2274 raspunsuri
think

autor

  Postat de think la 16 martie 2015 - 22:33  

FELIX_IULIAN

Crede-ma ca stiu frezor super-galactic in meserie... si-acum cerseste o tigare, si bea de rupe ! Nu e de ras ! Ce-ti facea ala la freza... incremeneai !!
Aşa vorbea şi tata despre un prieten care era frezor. Îmi aduc aminte că le ciordea băutura şi ca să-l înveţe minte, au înlocuit o sticlă de votcă, pitită bine, cu nu ştiu ce acid sau substanţă; când a tras ăla o duşcă, s-a oprit instant cu gura plină, cu ochii bulbucaţi, şi când a scuipat conţinutul, au ieşit vapori... A exclamat: ``Să moară mama, sunt balaur!!!`` . ``Balaurul`` i-a rămas porecla... :))
18880 raspunsuri
Deceneu1
  Postat de Deceneu1 la 16 martie 2015 - 23:27  
Tu ai fi avand coma indusa...eu am avut coma nirvanica hindusa...:)):)):))
2274 raspunsuri
think

autor

  Postat de think la 16 martie 2015 - 23:30  

Deceneu1

Tu ai fi avand coma indusa...eu am avut coma nirvanica hindusa...:)):)):))
Păi dacă personalul spitalului Grigore Alexandrescu ar fi fost plin de Iluminatti, probabil o puneam şi eu de-o comă hindusă =)), aş fi ajuns la iluminare cât ai zice ``Guru`` :))
18880 raspunsuri
Deceneu1
  Postat de Deceneu1 la 16 martie 2015 - 23:33  

think

Deceneu1

Tu ai fi avand coma indusa...eu am avut coma nirvanica hindusa...:)):)):))
Păi dacă personalul spitalului Grigore Alexandrescu ar fi fost plin de Iluminatti, probabil o puneam şi eu de-o comă hindusă =)), aş fi ajuns la iluminare cât ai zice ``Guru`` :))
Crede-ma , de asta n-am simtit ever vreo atractie spre substante adjuvante toxice, gen alcool, dorg...intru in meditatie si la revedere...celelate shit-uri imi par tare slabute, la mine nici nu-si fac efectul...:)):)):))
2274 raspunsuri
think

autor

  Postat de think la 16 martie 2015 - 23:42  
Felicitări. De felul meu sunt tare curios. Fireşte, am limite. Dar nu multe... Mă gândesc însă că şi tu trebuie să fii excesiv de curios: altfel... n-ai avea nevoie de niciun soi de meditaţie... Trebuie totuşi, să fi constatat cândva că natura ta curioasă îţi poate juca reghiuri... Şi ai găsit cu ce să contracarezi. Felicitări.
6602 raspunsuri
comod
  Postat de comod la 16 martie 2015 - 23:46  
Frumos ,...si eu am o oarecare mandrie dar si o strangere de inima asa ca o durere ca majoritatea axelor centrale si elicele multor nave romanesti ,mi-au trecut prin mana ...aceste nave nu mai sunt demult ale noastre ...
18880 raspunsuri
Deceneu1
  Postat de Deceneu1 la 16 martie 2015 - 23:50  

think

Felicitări. De felul meu sunt tare curios. Fireşte, am limite. Dar nu multe... Mă gândesc însă că şi tu trebuie să fii excesiv de curios: altfel... n-ai avea nevoie de niciun soi de meditaţie... Trebuie totuşi, să fi constatat cândva că natura ta curioasă îţi poate juca reghiuri... Şi ai găsit cu ce să contracarezi. Felicitări.
Sunt vicii aproape in fiecare barbat , admir femeile, deoarece nu au inclinare naturala spre viciu...supapa lor e barfa...Sunt experiente uluitoare ce se gasesc in fiecare din noi, dar cine poate deschide usa Infinitului ? Iar cine a trait macar odata ceea ce e dincolo de noi, stie la ce sa se raporteze, dar si de acolo poti sa cazi, de oriunde...insa iluminare presupune deja sa poti sa ai deja aproape orice stare de constintizare si beatitudine, nu numai din cand in cand,...deci mai e pana la iluminare si haut, hat, tare mult pana la eliberare..Deci cine are curajul sa deschida usa Infinitului ? Am intredeschis-o de mai multe ori...dar am inchis-o repede la loc...frunza in furtuna e egoul si se cutremura ca apostolul Petru cand cantau cocosii...
6602 raspunsuri
comod
  Postat de comod la 16 martie 2015 - 23:52  
Am mai spus io pe aici ca pe voi tinerii va asteapta o munca f grea si indelungata pana se vor sterge urmarile 'jegurilor'astea politice tenebroase si f scarboase ...

...auzi ma ai dreaqu jeguri ,sef la integritate ,unul din tinerii cei mai jigariti ...
2274 raspunsuri
think

autor

  Postat de think la 17 martie 2015 - 00:00  

Deceneu1

think

Felicitări. De felul meu sunt tare curios. Fireşte, am limite. Dar nu multe... Mă gândesc însă că şi tu trebuie să fii excesiv de curios: altfel... n-ai avea nevoie de niciun soi de meditaţie... Trebuie totuşi, să fi constatat cândva că natura ta curioasă îţi poate juca reghiuri... Şi ai găsit cu ce să contracarezi. Felicitări.
Sunt vicii aproape in fiecare barbat , admir femeile, deoarece nu au inclinare naturala spre viciu...supapa lor e barfa...Sunt experiente uluitoare ce se gasesc in fiecare din noi, dar cine poate deschide usa Infinitului ? Iar cine a trait macar odata ceea ce e dincolo de noi, stie la ce sa se raporteze, dar si de acolo poti sa cazi, de oriunde...insa iluminare presupune deja sa poti sa ai deja aproape orice stare de constintizare si beatitudine, nu numai din cand in cand,...deci mai e pana la iluminare si haut, hat, tare mult pana la eliberare..Deci cine are curajul sa deschida usa Infinitului ? Am intredeschis-o de mai multe ori...dar am inchis-o repede la loc...frunza in furtuna e egoul si se cutremura ca apostolul Petru cand cantau cocosii...
Nu-mi place să mă laud - deşi par a face asta - şi nu am fost educat în acest fel. Scriind despre ce doresc a face, am visat cu ochii deschişi; am visat să închei un lucru neterminat. Am visat puţin... şi pentru voi... căci mi-a fost de folos pilda altuia... De multe ori, martor întâmplător şi mut la problemele altora, am hotărât să nu fac greşelile lor... Iar, mare grijă am avut când am căzut eu însumi greşeală, să nu fac pe nimeni părtaş. Căc... ``Frunză-n vânt este egoul...`` şi...
18880 raspunsuri
Deceneu1
  Postat de Deceneu1 la 17 martie 2015 - 00:05  
Autoeduca-te...simplu..,asta am invatat si constientizat de mic..sa nu astept miracole de la altii...sa nu pasez responsabilitatea...gen...,,altii sunt vinovati de educatia mea"...
2274 raspunsuri
think

autor

  Postat de think la 17 martie 2015 - 00:05  
Comod - sigur că tot tinerii vor aşeza la loc industriile, cine altcineva, pentru că cei vârstnici şi competenţi, mai pot doar îndruma... Este interesant să asculţi ce povesteşte un pensionar, noi, cei care nu am apucat vremurile când RO exporta produse finite în toată lumea, nu ne putem imagina... Poveştile pensionarilor par a fi legende :)
18880 raspunsuri
Deceneu1
  Postat de Deceneu1 la 17 martie 2015 - 00:07  
Think...pe dreak...tu nu asculti pe altii...deci macar asculta-te cu adevarat pe tine..tu nu esti dorintele tale...
6602 raspunsuri
comod
  Postat de comod la 17 martie 2015 - 00:09  

think

Comod - sigur că tot tinerii vor aşeza la loc industriile, cine altcineva, pentru că cei vârstnici şi competenţi, mai pot doar îndruma... Este interesant să asculţi ce povesteşte un pensionar, noi, cei care nu am apucat vremurile când RO exporta produse finite în toată lumea, nu ne putem imagina... Poveştile pensionarilor par a fi legende :)
Ia nu mai sta cu mainile in buzunare ca parca vad ca-ti roade 'ceva'unghiile :)
2274 raspunsuri
think

autor

  Postat de think la 17 martie 2015 - 00:11  

:)) Eram în pauza de masă, deci nu se pune =))
1469 raspunsuri
manrsrr
  Postat de manrsrr la 17 martie 2015 - 11:05  
Ce vei face tu si nu ma indoiesc ca nu vei reusi, teoretic si utopic sigur, ar trebui sa fie facut de roboti performanti, dar...si acestia in actualul context ar fi necesari. Si ma refer sigur la sudurile subacvatice. Un viitor si mai utopic,dar culmea extrem de posibil, este acela in care omul va putea trai in f buna simbioza cu natura,unde marea ar fi prima care...ar ramane neatinsa. Transporturile actuale cele mai periculoase si nesigure sunt cele aeriene si cele navale. Iar cele mai sigure fiind cele pe uscat si pe baza campurilor electromagnetice induse in miscarea trenurilor de f mare viteza.
Ce sa zic, eu sunt mai toata ziua pe mare:-) si poate nu ar trebui sa sustin aceste utopii, dar stiu un lucru sigur...de marea n-o respecti,nici ea nu te respecta. La fel si cu aerul. Oricum nu-ti fa griji ,e doar o utopie..acum.
26755 raspunsuri
Lady_G
  Postat de Lady_G la 17 martie 2015 - 12:33  
Asteptam si alte noutati din partea ta :)
2274 raspunsuri
think

autor

  Postat de think la 17 martie 2015 - 17:12  

Roboţii pot suda sub apă până la un anumit punct. Roboţii nu au instincte. Şi în altă ordine de idei, dacă tot cunoşti marea :) ... Să zicem că nava ia apă, necesită reparaţii urgente, trimiţi robotul să sudeze? Aceste maşini nu au timp de răspundere rapid.. :) Sunt stresat în privinţa brevetului de scafandru comercial...
2274 raspunsuri
think

autor

  Postat de think la 17 martie 2015 - 17:13  

Lady_G

Asteptam si alte noutati din partea ta :)
Poate îmi rup vreun pricior de data asta, etc... :))
26755 raspunsuri
Lady_G
  Postat de Lady_G la 17 martie 2015 - 17:20  

think

Lady_G

Asteptam si alte noutati din partea ta :)
Poate îmi rup vreun pricior de data asta, etc... :))
Asta-nseama c-o sa fii imobilizat la pat, deci, stres pe capu' nostru :))))
2274 raspunsuri
think

autor

  Postat de think la 17 martie 2015 - 17:23  
Nimic mai adevărat! O să ţopăi mai bine ca Prigoană... în plus, găses eu vreu membru artificial... sub apă sunt alte legi. :)) Spun asta deoarece cunosc un scafandru comercial care a rămas fără un picior... :(
26755 raspunsuri
Lady_G
  Postat de Lady_G la 17 martie 2015 - 17:29  
Ti-ai intrat bine-n rolu' de strungar, sub apa. Nu uita de Felix, cand pleci. El se pricepe cu freza ;)
2274 raspunsuri
think

autor

  Postat de think la 17 martie 2015 - 17:33  
Tata a fost matriţer şi proiectant, nu am nevoie de Felix :))
26755 raspunsuri
Lady_G
  Postat de Lady_G la 17 martie 2015 - 17:38  

think

Tata a fost matriţer şi proiectant, nu am nevoie de Felix :))
Scrie si poezii? :)
2274 raspunsuri
think

autor

  Postat de think la 17 martie 2015 - 17:40  
Tata pe cartea de muncă are categoria a 8 - a (specială). :D A eşuat doar 2 teme de cercetare în 28 de ani, aşa că nu am nevoie de îndrumări în această privinţă; pin augat, tranzistoarele, tiristoarele, etc... plus apariţia circuitelor integrate (acestea întruneau până la 12.000 de tiristoare). Un calculator pe vremea tatălui meu (Felix C - 512, spre exemplu... dacă ar fi fost pe lămpi =)) ) era cât un teren de fotbal :)), iar pe tranzitoare era cât o sobă :)) Nu, fără poezii... e anti =))
26755 raspunsuri
Lady_G
  Postat de Lady_G la 17 martie 2015 - 17:43  

T, nu ma indoiesc de calitatile tatalui tau, si nici d-ale tale. Era doar o sugestie, sa-l iei pe Felix, sa-ti tina de urat, daca freza nu vrei sa ti-o tina. O glumita, s-atat! ;)
2274 raspunsuri
think

autor

  Postat de think la 17 martie 2015 - 17:46  

Doar mă lăudam.
26755 raspunsuri
Lady_G
  Postat de Lady_G la 17 martie 2015 - 17:50  
Continua. Cineva tot citeste ce scrii. Poate apare si zana mult asteptata;)
2274 raspunsuri
think

autor

  Postat de think la 17 martie 2015 - 17:52  
Zâna e lângă mine. :)
26755 raspunsuri
Lady_G
  Postat de Lady_G la 17 martie 2015 - 17:53  
Nu pot decat sa ma bucur pentru tine :) In sfarsit!
2274 raspunsuri
think

autor

  Postat de think la 17 martie 2015 - 17:56  
Ok, dar să nu te bucuri mai mult ca mine =))
26755 raspunsuri
Lady_G
  Postat de Lady_G la 17 martie 2015 - 18:01  
Daca nu te mai vad plangand dupa asa zise zane de pe Cuplari, ma bucur mai mult decat tine, nah :D
1469 raspunsuri
manrsrr
  Postat de manrsrr la 18 martie 2015 - 10:43  

think

manrsrr

Ce vei face tu si nu ma indoiesc ca nu vei reusi, teoretic si utopic sigur, ar trebui sa fie facut de roboti performanti, dar...si acestia in actualul context ar fi necesari. Si ma refer sigur la sudurile subacvatice. Un viitor si mai utopic,dar culmea extrem de posibil, este acela in care omul va putea trai in f buna simbioza cu natura,unde marea ar fi prima care...ar ramane neatinsa. Transporturile actuale cele mai periculoase si nesigure sunt cele aeriene si cele navale. Iar cele mai sigure fiind cele pe uscat si pe baza campurilor electromagnetice induse in miscarea trenurilor de f mare viteza.
Ce sa zic, eu sunt mai toata ziua pe mare:-) si poate nu ar trebui sa sustin aceste utopii, dar stiu un lucru sigur...de marea n-o respecti,nici ea nu te respecta. La fel si cu aerul. Oricum nu-ti fa griji ,e doar o utopie..acum.
Roboţii pot suda sub apă până la un anumit punct. Roboţii nu au instincte. Şi în altă ordine de idei, dacă tot cunoşti marea :) ... Să zicem că nava ia apă, necesită reparaţii urgente, trimiţi robotul să sudeze? Aceste maşini nu au timp de răspundere rapid.. :) Sunt stresat în privinţa brevetului de scafandru comercial...
Aceste masini de care vb tu sunt mai mult sau mai putin cum ai compara elicopterul smurd care s-a scufundat in lacul Siutghiol cu cele din echipa canadiana de salvare pe mare si nu numai. E drept pana ajung la noi robotii cei mai performanti ,tu sigur iesi la pensie:-)). In ce priveste reparatia unei nave in regim de urgenta..hmm..daca vb de vaporase poate, dar daca vb de nave in toata regula ,la o gaura in chila in larg ,nu un scafandru salveaza situatia in larg,ci manevrele de pe punte,coordonate cu cei de la masina.
Oricum da-i inainte daca te pasioneaza.Apoi de sudori mig mag e nevoie oriunde si sunt bine platiti. Ca si sudor scafandru insa, riscurile sunt enorme ,chiar daca munca o faci mai mult in porturi. Orice mica greseala te poate costa viata, probabil electrocutarea nu doar ti-a marit iq -ul , dar probabil ti-a deschis bine spiritul de aventura...si acu' te pregatesi psihic pe forum :-) succes oricum!
2274 raspunsuri
think

autor

  Postat de think la 18 martie 2015 - 11:05  
Manrsrr, normal că vorbeam de suduri ce pot fi efectuate... Dar dacă este vorba de o gaură mare, nu se mai poate suda nimic. :)Avem şi noi roboţi... Dar nu sunt folosiţi nicăieri pentru misiuni de salvare... sau mă înşel?
2274 raspunsuri
think

autor

  Postat de think la 18 martie 2015 - 11:08  
Sunt puţin frustrat.. Nu ştiu dacă o să iau examenul de scafandru comercial...
1469 raspunsuri
manrsrr
  Postat de manrsrr la 18 martie 2015 - 11:24  

think

Manrsrr, normal că vorbeam de suduri ce pot fi efectuate... Dar dacă este vorba de o gaură mare, nu se mai poate suda nimic. :)Avem şi noi roboţi... Dar nu sunt folosiţi nicăieri pentru misiuni de salvare... sau mă înşel?
Din dotarea portului Constanta si Midia nu pot spune multe decat din auzite. In tari dezvoltate pot sa-ti spun doar ca in dry-dock-uri exista scafandrii sudori ce lucreaza in paralel cu roboti performanti. Dar sigur numai in port, nu in larg. Gamarea si toate procesele de verificare se fac tot in port.
In ce priveste atestatul de scafandru comercial, nu stiu sa-ti spun nimic,insa am o cunostinta lt.col. la scafandrii in port,o sa-l intreb daca dau de el.
2274 raspunsuri
think

autor

  Postat de think la 18 martie 2015 - 11:32  

Ştiu sigur că firma Cloos are un braţ şi prin Arad, Timişoara, Constanţa... este imposibil să nu fi dotat ambarcaţiunile... un contract, ceva... Îmi este ruşine să sun ca neghibul după 6 ani... :)) Am o cunoştinţă la Vulcan...
2274 raspunsuri
think

autor

  Postat de think la 18 martie 2015 - 11:46  
OTC Daihen au fost primii care au adaptat roboţii la o singură sursă... Dar chiar şi-aşa, nu întotdeauna pot suplini mâna unui meseriaş. Cap - pajură..

Atasamente

http://www.youtube.com/watch?v=Fhz13XFH880
OTC DAIHEN, Inc is a single source manufacturer and provider of Advanced Welding and Robotic systems. Our welding equipment is known for exceptional performance far beyond anything else available in the world-wide market. When welding thinner aluminum

Vei putea accesa forumul in momentul in care pozele tale sunt aprobate, momentan sunt in asteptare
Click aici pentru a adauga o poza.

jquery-ui-1.8.8.custom.min