Tipuri de orgasme.

Haideti sa bagam niste sexuiala, vad ca au cam "murit" tipurile asta de topice in ultima vreme :). Din lipsa de ocupatie, bag eu niste chestii despre care se zice ca nu stim, in legaura cu orgasmele.

Cele şapte tipuri de orgasm reprezintă rezultatul unei experienţe de 30 de ani în tratarea femeilor care nu reuşesc să ajungă la orgasm.
Orgasmele prin presiune
Dodson leagă acest tip de orgasm de copilărie, care nu se petrece printr-o stimulare directă şi intenţionat sexuală. Experţii notează acest tip de orgasm în special în rândul fetelor la pubertate care-şi pot provoca cliamxul prin împreunarea picioarelor, creând presiune. Şi adulţii pot avea orgasm prin această metodă.
Orgasmul prin tensiune
Acest orgasm, întâlnit la adulţi, este provocat de stimularea directă, timp în care persoana în cauză îşi încordează toţi muşchii, ţinându-şi respiraţia. Dodson consideră că acestea sunt cele mai comune orgasme în rândul adulţilor.
Ele apar cel mai rapid şi sunt acele orgasme pe care le experimenţezi în timpul preludiului. Ele pot preceda orgasme mai intense, dar mai greu de obţinut. Autoarea spune că aceste orgasme te scapă de tensiunea sexuală, dar nu-ţi arată adevărata plăcere a sexului.
Orgasmul prin relaxare
Acest tip de orgasm nu vine pe fondul unei tensiuni sexuale, dimpotrivă. Îl ai în urma unei relaxări profunde în timpul actului sexual. O relaxare a muşchilor nu înseamnă neapărat mai puţină plăcere. Potrivit autoarei, acest tip de orgasm te surprinde şi îţi oferă o senzaţie de plăcere intensă, fara încordare.
Orgasmele combinate
Dodson susţine că orgasmul poate fi o experienţă fluidă, având mai multe puncte ale plăcerii. Ea te asigură că un joc sexual suficient de lung şi provocator se va finaliza cu astfel de orgasm, în timpul căruia vei trăi mai multe experienţe intense, nu doar una.
Pentru a avea un astfel de orgasm este necesar să existe o stimulare multiplă, a clitorisului, a vaginului, precum şi o încordare cât mai intensă a muşchilor vaginali.
Astfel vei simţi mai multe valuri orgasmice într-un singur climax.
Orgasmele "fantezie"
Există femei care mărturisesc că au avut orgasm fără nicio urmă de stimulare. În acest caz gândurile sexuale şi fanteziile sunt cele care ne oferă şi plăcere fizică.

libertatea.ro
Adaugat de Catalin_81 cu tema Sex si Intimitate la data : 2014-12-14 15:07:14
1345 raspunsuri
Catalin_81

autor

  Postat de Catalin_81 la 14 decembrie 2014 - 15:11  
Am mai gasit inca ceva interesant :) poti avea orgasm la sani :)


Cum obţii orgasmul sânilor?
Înainte de orice mişcare, sfârcurile trebuie să fie stimulate şi sărutate. Fără să fie lubrifiate şi întărite, sfârcurile se transformă din prieten în duşman, provocând o sensibilitate negativă, dacă se poate spune aşa.

Poţi atinge orgasmul sânilor dacă îţi oferi singură plăcere sau dacă iubitul îţi mângâie şi masează sânii. Mai exact, mişcările uşor apăsate şi circulare, făcute cu limba şi cu buricele degetelor pe sâni şi sfârcuri sunt cele care aduc orgasmul.

Iubitul trebuie să-ţi cuprindă uşor sânii şi să îi maseze atât de intens cât te simţi tu confortabil. Dacă vrei să ajungi la orgasm aşa, sânii tăi au nevoie să fie stimulaţi şi sărutaţi cel puţin 15 minute.
1345 raspunsuri
Catalin_81

autor

  Postat de Catalin_81 la 14 decembrie 2014 - 15:11  
Cum este posibil orgasmul doar prin stimularea sânilor? Oarecum simplu! Stimularea lor produce excitaţia anumitor centri nervoşi ai creierului, care sunt direct conectaţi la zona genitală. De acest orgasm se pare că este vinovată şi oxitocina, hormon produs în timpul excitaţiei sexuale. În plus, oxitocina este eliberată şi în timpul stimulării sfârcurilor, la femei şi bărbaţi.
666 raspunsuri
vicking2013
  Postat de vicking2013 la 14 decembrie 2014 - 15:15  
Boss n-am vrut decat sa te laud!!!ce pana mea m-ai votat in jos?:)))
26755 raspunsuri
Lady_G
  Postat de Lady_G la 14 decembrie 2014 - 15:18  

vicking2013

Boss n-am vrut decat sa te laud!!!ce pana mea m-ai votat in jos?:)))
Stanga-dreapta, cand?:)))
666 raspunsuri
vicking2013
  Postat de vicking2013 la 14 decembrie 2014 - 15:19  

Lady_G

vicking2013

Boss n-am vrut decat sa te laud!!!ce pana mea m-ai votat in jos?:)))
Stanga-dreapta, cand?:)))
Nu,dar una lume e de-a dreptul parannoica...frt!!!posteaza ceva ma uit si eu la profil ma blocheaza si ma si injura!!!:)))doamne fereste!
26755 raspunsuri
Lady_G
  Postat de Lady_G la 14 decembrie 2014 - 15:23  
Nu mai pune si tu la suflet;)
1345 raspunsuri
Catalin_81

autor

  Postat de Catalin_81 la 14 decembrie 2014 - 15:24  
Curioasii mor repede daca nu stiai. Nu stiu ce atatea curiozitati pe voi sa vedeti cine, ce si cum. Uite ca pe mine nu ma intereseaza sa vad profilele oamenilor de pe site cand posteaza intrebari pe forum. Am spus- si o mai repet. Nu ma intereseaza vizitele masculilor, nici eu nu vizitez, nici nu vreau sa fiu vizitat. Cine ma viziteaza se alege instant cu un vot in jos cum zici tu si block, asa vrea muschiul meu ok ? e vre-o problema? . Cand se intreba pe topice de ce blocheaza femeile fara motiv se spunea ca fiecare e liber sa faca ce vrea, uite ca asa fac si eu. Cred ca o s afac un topic ca sa nu mai ma vizitati voi masculii, nu am nevoie, sa fiti sanatosi, starniti-va curiozitatile la altii pe pagina nu la mine.
1345 raspunsuri
Catalin_81

autor

  Postat de Catalin_81 la 14 decembrie 2014 - 15:27  
Si va rog frumos, daca nu aveti ceva de comentat sau adaugat la cele descrise mai sus, va rog sa ocoliti topicul. Nu ma intereseaza off topicurile si poantele voastre ieftine.
2868 raspunsuri
Vallah
  Postat de Vallah la 14 decembrie 2014 - 15:30  
Bine mey...atunci sa vorbim de "orgasme anale" e bine ?? :)) ca si de la astea se duce la...."orgasme" , mi-a zis mie unele ....:))) si cica sunt cu mult mai intense....ha ? e de bine ??
1345 raspunsuri
Catalin_81

autor

  Postat de Catalin_81 la 14 decembrie 2014 - 15:33  
Asa, bre asa, asta vroiam sa zic si eu :) dar mai tarziu, asteptam raspunsuri de la femei sa vedem cum comenteaza, dupaia o bagam si eu paia cu orgasmul ala de zici matale acolo :)
2868 raspunsuri
Vallah
  Postat de Vallah la 14 decembrie 2014 - 15:37  

Catalin_81

Asa, bre asa, asta vroiam sa zic si eu :) dar mai tarziu, asteptam raspunsuri de la femei sa vedem cum comenteaza, dupaia o bagam si eu paia cu orgasmul ala de zici matale acolo :)
Aha..tu testezi terenul acum...pai si tu crezi ca e vreuna sa spuna, hai mey ce draq, tine de intimitate ...:))) Cine este fraiera sa spuna aici ca si-a rupt toba de esapament, ce draq :))) App , nu am nimic impotriva, doamne fereste, sa nu imi sara in...cap cele care practica si asa ceva, face fiecare ce vrea, unde vrea si decate ori vrea...sex , eu sunt pentru si tin cu ele....:)))
666 raspunsuri
vicking2013
  Postat de vicking2013 la 14 decembrie 2014 - 15:40  
Orgasmul ti-l poate trezi din orice gest erotic facut...numai sa te incante pe tine ideea!!!
2868 raspunsuri
Vallah
  Postat de Vallah la 14 decembrie 2014 - 15:43  

vicking2013

Orgasmul ti-l poate trezi din orice gest erotic facut...numai sa te incante pe tine ideea!!!
Daca mergi vara pe Magheru, Universitate sau Centrul Vechi...sa vezi dureri de .....ai :)))) O adevarata desfatare vizuala.....:)))
666 raspunsuri
vicking2013
  Postat de vicking2013 la 14 decembrie 2014 - 15:51  

Vallah

vicking2013

Orgasmul ti-l poate trezi din orice gest erotic facut...numai sa te incante pe tine ideea!!!
Daca mergi vara pe Magheru, Universitate sau Centrul Vechi...sa vezi dureri de .....ai :)))) O adevarata desfatare vizuala.....:)))
Da dar iti mai trebe si bani nene vallah ca de papagal nu toti sunt in stare!!!:)))
2868 raspunsuri
Vallah
  Postat de Vallah la 14 decembrie 2014 - 16:03  
Dupa...posibilitati, acum si tu...:))
2264 raspunsuri
nelo63
  Postat de nelo63 la 14 decembrie 2014 - 17:05  
Orgasmul prin tensiune l'am incercat si yo!:-P mi'a reusit doar partial : mi so excitat parul in cap la 220 ,de era sa ma las definitiv de sex!:)
758 raspunsuri
nikulici
  Postat de nikulici la 14 decembrie 2014 - 17:30  
Nu am citit tot textul ca e mare si orgasmul...un topic de excelenta...ce stim in ziua de azi...orgasm,sex,sex,orgasm...bla,bla,bla.
1345 raspunsuri
Catalin_81

autor

  Postat de Catalin_81 la 14 decembrie 2014 - 18:01  

nelo63

Orgasmul prin tensiune l'am incercat si yo!:-P mi'a reusit doar partial : mi so excitat parul in cap la 220 ,de era sa ma las definitiv de sex!:)
Dute bai si incearca la calea ferata la 27k volti ca sigur ai sa reusesti :)
1345 raspunsuri
Catalin_81

autor

  Postat de Catalin_81 la 14 decembrie 2014 - 18:02  

nikulici

Nu am citit tot textul ca e mare si orgasmul...un topic de excelenta...ce stim in ziua de azi...orgasm,sex,sex,orgasm...bla,bla,bla.
Nu-ti convine la ce cometezi aiurea, nu-ti mai merge decat pentru pisetoare, stai chil in banca ta.
758 raspunsuri
nikulici
  Postat de nikulici la 14 decembrie 2014 - 18:18  

Catalin_81

nikulici

Nu am citit tot textul ca e mare si orgasmul...un topic de excelenta...ce stim in ziua de azi...orgasm,sex,sex,orgasm...bla,bla,bla.
Nu-ti convine la ce cometezi aiurea, nu-ti mai merge decat pentru pisetoare, stai chil in banca ta.
Autor bine ca ai orgasm si la gura....ca vad ca esti bun numai sa ironizezi....mai ia din cand in cand ,,orgasmul,,numit abecedar si mai citeste-l.
822 raspunsuri
admin1

admin

  Postat de admin1 la 14 decembrie 2014 - 18:47  
Catalin_81 si nikulici Avertisment!
26755 raspunsuri
Lady_G
  Postat de Lady_G la 14 decembrie 2014 - 20:30  
Da' orgasm de weekend, a avut cineva?
5521 raspunsuri
sweety_me
  Postat de sweety_me la 14 decembrie 2014 - 20:37  

Lady_G

Da' orgasm de weekend, a avut cineva?
Eu am avut recent un orgasm culinar. Se pune? :D
666 raspunsuri
vicking2013
  Postat de vicking2013 la 14 decembrie 2014 - 21:13  

nikulici

Nu am citit tot textul ca e mare si orgasmul...un topic de excelenta...ce stim in ziua de azi...orgasm,sex,sex,orgasm...bla,bla,bla.
Dar despre frustari nu zice nimeni nimic?ca autor sufera din plin de ele:))))
1345 raspunsuri
Catalin_81

autor

  Postat de Catalin_81 la 14 decembrie 2014 - 21:27  
Rog un moderator sa stearga acest topic. Nu vreau sa vad postarile la caterinca ale astora care toata ziua stau si posteaza la misto. Aici nu poti sa intrebi nimic, si sa discuti serios ca vin caterincosii din pl. sa se amuze pe topicul tau, si daca esti cumva unu mai serios, esti luat si peste picior. . Nu ma intereseaza poantele voastre de doi lei. Sunteti niste nesimtiti. Deasta multa lume a renuntat la conturi sau il acceseaza foarte rar, este satula de mizeriile voastre ieftine si de prost gust.
1345 raspunsuri
Catalin_81

autor

  Postat de Catalin_81 la 14 decembrie 2014 - 21:27  

sweety_me

Lady_G

Da' orgasm de weekend, a avut cineva?
Eu am avut recent un orgasm culinar. Se pune? :D
Vezi sa nu-ti ramana in gat.
3669 raspunsuri
bogoo
  Postat de bogoo la 14 decembrie 2014 - 23:04  

Catalin_81

Rog un moderator sa stearga acest topic. Nu vreau sa vad postarile la caterinca ale astora care toata ziua stau si posteaza la misto. Aici nu poti sa intrebi nimic, si sa discuti serios ca vin caterincosii din pl. sa se amuze pe topicul tau, si daca esti cumva unu mai serios, esti luat si peste picior. . Nu ma intereseaza poantele voastre de doi lei. Sunteti niste nesimtiti. Deasta multa lume a renuntat la conturi sau il acceseaza foarte rar, este satula de mizeriile voastre ieftine si de prost gust.
Hai să fim serioşi......ca să ne asentimentizăm cu tine !.....tu intri pe cuplări.ro să discuţi serios despre orgasme atâta vreme cât aici se fac topicuri despre sex pentru distracţie !....fă-ţi un blog de specialitate dacă vrei să vorbeşti serios pe subiecte de genul !....:)
6047 raspunsuri
FOX_one
  Postat de FOX_one la 15 decembrie 2014 - 06:52  
Pfff...taman cind sa descopar daca se poate obține prin usb,wi-fi sau blutooth.....
10484 raspunsuri
Chewbacca
  Postat de Chewbacca la 15 decembrie 2014 - 09:37  
Conform cercetatorilor britanici, exista 3 feluri de orgasme:
- Surprinzator - atunci cand ii faci cadou o geanta de marca de care ea habar n-avea ca s-a lansat
- Vinovat - atunci cand te pregateste sa-ti explice pe ce ti-a golit cardu
- Imaginar - atunci cand revine de la Flamingo Boys.
18880 raspunsuri
Deceneu1
  Postat de Deceneu1 la 16 decembrie 2014 - 00:23  
Orgasmele..ohh,oohh,contra orgasmele ahh,ahh...si eah,yeahh...:))
8295 raspunsuri
dark_vf
  Postat de dark_vf la 16 decembrie 2014 - 05:46  
De super -mega -orgasm n-a pomenit nimeni ??? e mai rar intalnit , dar si cand vine spui ca te-a calcat trenul:)))
16849 raspunsuri
dony7777
  Postat de dony7777 la 16 decembrie 2014 - 09:13  

dark_vf

De super -mega -orgasm n-a pomenit nimeni ??? e mai rar intalnit , dar si cand vine spui ca te-a calcat trenul:)))
Exact si te uita pe perete!! TE URCA, adica ;) Astept raspuns la un astfel de orgasm cu ecou!
16849 raspunsuri
dony7777
  Postat de dony7777 la 16 decembrie 2014 - 09:17  

bogoo

Catalin_81

Rog un moderator sa stearga acest topic. Nu vreau sa vad postarile la caterinca ale astora care toata ziua stau si posteaza la misto. Aici nu poti sa intrebi nimic, si sa discuti serios ca vin caterincosii din pl. sa se amuze pe topicul tau, si daca esti cumva unu mai serios, esti luat si peste picior. . Nu ma intereseaza poantele voastre de doi lei. Sunteti niste nesimtiti. Deasta multa lume a renuntat la conturi sau il acceseaza foarte rar, este satula de mizeriile voastre ieftine si de prost gust.
Hai să fim serioşi......ca să ne asentimentizăm cu tine !.....tu intri pe cuplări.ro să discuţi serios despre orgasme atâta vreme cât aici se fac topicuri despre sex pentru distracţie !....fă-ţi un blog de specialitate dacă vrei să vorbeşti serios pe subiecte de genul !....:)
De unde dracu specialitate la autor?????!!! Da saracu copy paste si viseaza orgasme in baie! ;)))))))

Apropo autor tu ce tipuri deorgasme provoci femeilor? La nivel cerebral sansele sunt o barat aste e evident!!!! :D

E NORMAL CAND ABORDEZI UN TOPIC SA POVESTETI CEVA DIN EXPERIANTA PERSONALA! SA TE AUZIM :d

Vei putea accesa forumul in momentul in care pozele tale sunt aprobate, momentan sunt in asteptare
Click aici pentru a adauga o poza.

jquery-ui-1.8.8.custom.min