5000 de caractere

Mi-eÅŸti aer cu parfum de orhidee
Şi ma alinţi cu-arome ce nu mint
Ma porţi pe a destinului alee
Printr-un castel cu vise de argint
Sunt marea care-ţi rade în privire
Te port prin al meu val ca pe un zeu
Te-mbrac în vis c-o dulce nemurire
Şi scriu iubirea ta în cerul meu
Esti înger şi m-atingi cu-a ta aripa,
M-agaţ de ea rugandu-te:”Mai stai….!”
Şi dintr-un veac eu te transform în clipa
Purtandu-te pe braţe cãtre rai…
Mi-eşti ce-aş fi vrut sa-mi fii …eşti o scanteie ...
Ma tem c-ai sa te stingi ... sau poate nu ?
Parfumul meu sublim de orhidee ,
ÃŽn tot ce sunt ÅŸi ce-am sa fiu , eÅŸti tu..!...

...n-am , eu, latura asta, asa sensibiloasa!...iar de exista, o reneg cu vehementa! nu-i a mea... :)

Cu lancea de otel si scut,ma ndrept catre castel si beau calare din izvorul sacru,sa te salvez ma lupt cu cel mai crud teribil zmeu .....si chiar de mi fura fericirea din cenusa imi fac cantec....:p:p:p:p;);););););)

Cum nu am inspiratie acum dau paste la niste ganduri scrise aici acum ceva vreme , cu riscul sa plictisesc pe mai multi. Cei ce ma cunosc stiu ca am acest defect uneori, scriu prea mult.
Prietenia intre oameni…Cel ce va fi intotdeauna cu adevarat prieten, va fi cel care iti va pune degetul pe rana fara bandaje sau manusi chirurgicale. Va invata sa te cunoasca "din zbor", care va intra in sufletul tau pe nesimtite insa drept, da stiu, e greu sa primesti un om "intreg" in suflet. La inceputuri primim oamenii cu totul in sufletul nostru , apoi pe masura ce trecem prin dezamagiri ii tinem cel mult la "usa" sau chiar ne deghizam in altcineva de omul care suntem de fapt,ne retragem intr-o liniste care la inceput ni se pare placuta, dar apoi evadam afara si de cele mai multe ori cand vrem sa iesim la poarta ,,,nu mai e nimeni- trenul a plecat in alta gara. E greu sa inveti si aproape imposibil sa alegi oamenii care sa te accepte asa cum esti, sa nu te judece pt cum te imbraci, pt ce bani ai, pt ce pozitie sociala ai. Cred ca e important sa ramai comoara de pe fundul lacului indiferent de ce monstrii care trec pe deasupra ta, si sa te bucuri ca aurul tau nu se vede prin abisul apei. E drept ca in prezent mai toti cauta comori ce "lucesc" la suprafata, de aici si poate supararile multora, nu, valoarea tinichelei "straielor" tale o va descoperi intotdeauna un anticar ce intotdeauna "inspira" cu placere praful asternut peste sufletul tau ,pentru descoperirea lui. Depinde insa si de tine sa inveti cum sa deosebesti un "anticar" , de un "consumator".
Fericirea cred ca are pentru fiecare o definitie. Cat ne merge foarte bine in ce ne dorim suntem fericiti, iar cand mai dam cate un rateu ,cadem iar "nefericiti". Omul cred ca duce asa o sinusoida a fecirilor si nefericirilor. Pana la urma instinctul de conservare ne face cred sa cautam cat mai multe momente in viata de ..fericire.
Am vazut ... ca sunt persoane care sunt fericite atunci cand isi vad copiii razand, nimic mai nobil si uman, dar...cu ceilalti...ce nu au copii cum ramane? sau mai rau,care nu pot avea copii ce fac? raman nefericiti o viata?raspunsul cred ca e lesne de inteles.
Se spune ca cel ce nu da cu capul de prag pana da sangele, nu se invata.Din experienta si poate dintr-o intuitie groteasca pot spune ca oamenii greu invata din greseli si de regula repeta greselile atunci cand aleg partenerul mai ales,culmea poate cea mai importanta alegere din viata noastra.Le repeta evident nu la fel neaparat, le contureaza in "culori colorate" , cu scuze cat mai argumentate in propria viziune si intelegere.Cred ca si eu fac la fel , deci nu ma diferentiez cred deloc de ce am scris mai sus.Evident multi vor sari sa spuna tare si raspicat, ca ei au invatat si ca vor sufla in draci in orice iaurt le iese in cale, atat timp cat orice ciorba din anii haiduciei cu pieptul dezgolit si visator, frigea la fel de tare. Dar oare toata aceasta dezamagire care se acumuleaza in noi nu ne face mai singuri??? Nu e oare mai bine sa incercam,dar cu sufletul mai pregatit pt orice dezamagire iminenta? decat sa stam ca niste arici speriati si sa ne imaginam ,,,oare cum o fi printul(printesa) mea...si din cate stiu liniutele pretentiilor se inmultesc odata cu experientele.
Asa ca … nu dau sfaturi doar o parere cu exprimare directa:D -Da-i inainte frate! traieste-ti viata, lasa dezamagirile sa te rascoleasca pe masura adrenalinei care o traiesti atunci cand iei autobuzul si pleci la mama naibii pt visul tau! Vei vedea cu timpul TE VEI CALI! si apoi mai vb :)
Sincer nu credeam vreodata sa genereze virtualul atatea nebunii, intrigi, bucurii, tristeti.,.etc...
cand pana la urma sunt doar niste litere ce zburda pe aici prin monitor.
Cu toate astea are se pare un impact enorm asupra multora din cei ce au ajuns "drogati" aici .
Cred ca e bine sa pretuim persoana de langa voi atunci cand este langa noi , sa ii oferim tot ce avemi mai bun in noi, cu riscul intotdeauna asumat sa o pierdem !SA INVATAM SA SUFERIM! da...stiu...voi avea o gramada de critici, dar cine va sta putin la foc caldut in linistea noptii va intelege ce spun eu acum.Invatati sa va priviti din cer nu ca niste prafuri in vant, ci ca niste oameni puternici care sunteti in vesnica perfectionare cu voi insiva, sa va identificati ca minte si ca suflet, ca cerebral si ca sentimente, ca tarie si ca slabiciune..
Iar atunci cand veti parasi voi la randul vostru pe cineva ,sa nu o faceti prea tarziu, sa nu lasati timpul sa treaca ,ca poate ea(el) nu a invatat sa ...SUFERE!

Dacă-ai crezut c-ar fi putut să fie
Ceva mai mult decât ce-a fost, te-ai înşelat!...
N-a fost decât un început de nebunie,
De care-ntâmplător ne-am vindecat!...

N-a fost decât un zbor de triolete
Pe care un poet le-a scris în vis,
ÃŽn cinstea celei mai frumoase fete,
Şi-a-nnebunit de'ndată ce le-a scris!...

N-a fost decât ce nu se poate spune
Decât cu ochii-nchişi şi pe-nnoptat,
În ritmul unui început de rugăciune
Pentru iertarea primului păcat!...

N-a fost decât ce-a trebuit să fie,
Şi, dac-a fost cu-adevărat ceva,
N-a fost decât un strop de veşnicie
Desprins dintr-un meschin "et caetera!"..

... Trase cu sete un fum din ţigară. Paşii mărunţi făcuţi de-a lungul trotuarului sunau a "pustiu" în liniştea apăsătoare a serii. I se citea nervozitatea din gesturi... Un gând nu-i dădea pace, şi-i revenea obsedant în minte - "De ce întârzie oare; s-o fi întămplat ceva cu ea?"
Se opri din plimbare sub felinarul din capătul străzii, care împrăştia o lumină slabă. Începu să pufăie nervos din ţigară. Tresări când jarul ajunse la degete, şi cu o grimasă care spunea totul de la sine aruncă mucul la întamplare. Gânduri chinuitoare începură să facă rotocoale prin mintea lui. "Şi totuşi - dacă nu apare în seara asta la întâlnire?"
Cu mâinile tremurânde îşi mai scoase din pachet o ţigară, pe care a aprins-o tacticos. Fumul tras adanc în piept îl linisti, iar răspunsul îi veni automat în minte: "Imposibil să nu apară; nu a lipsit în nici o seară!" Asta-i mai temperă zbuciumul interior puţin; se întoarse şi privi de-a lungul străzii, doar-doar de-ar zări-o.
"Ce-ar spune cineva despre mine, dacă ar afla că m-am îndrăgostit de ea?" Zâmbi larg, dar în lumina anemică a felinarului parea ca poartă o mască caraghioasă.
Mâna care se ridicase să ducă tigara la gură se opri la jumătatea drumului. "Ahhh - iat-o că apare!" Îi zărise silueta ivindu-se de după blocul turn. Purta aceeaşi rochie diafană ca şi aseară, iar întunericul serii îi scotea în evidenţă formele voluptoase. Era evident că se îndrăgostise de ea; o sorbea din priviri si era vădit emotionat de apariţia ei, ceea ce-l făcu să n-o remarce pe bătrânica de peste drum care-şi plimba bătrâna căţeluşă.
Când văzu silueta ei în întregime, îşi desfăcu braţele larg ca într-un gest de îmbrăţişare, pregătindu-se să o strângă la piept. Simtea cum pulsul i se accelerează, şi copleşit de emoţii strigă către ea:
- Bună seara, frumoaso!
Urmară câteva clipe de linişte.
- Da' tu cu cine vorbeşti, maică?
Întrebarea avu efectul unui pahar de cristal scăpat pe gresie, şi îl făcu să tresară; vraja se rupse. Privi speriat in jur şi abia acum văzu bătrâna cum îl privea consternată de pe celălalt trotuar. Parcă din solidaritate cu stăpâna ei, şi căţeluşa privea spre el cu limba atârnând. Presiunea celor patru ochi aţintiţi iscoditor către el îl făcu să se fâstâcească.
- Cu ea. Adică... cu luna!
Ruşinat că a fost surprins, făcu stânga împrejur şi porni grăbit spre casă, fără să mai aştepte reacţia "ochilor". Dar când se întoarse a apucat să zărească din coada ochiului crucea balcâză făcută instinctual de bătrână, şi-şi grăbi paşii ca să nu-l ajungă din urmă "parafa" pusă cu năduf printre gingii:
- Lunaticule!!!

Demonita stiu ca scrie f bine si mai era un domn ce scria poezii f faine...nu imi vine minte id-ul...

Astept a mia oara in cale sa-mi apari
Sa-ti simt parfumul tau cum invaluie
Sa ma cuprinzi usor si vorbe dulci sa-mi spui
Asa cum o faceai de fiecare data

Sa simt fiori cum imi patrunde trupul
Si-n bratele tale usor sa ma cuprinzi
In ochi sa ne privim sa ne juram iubire
De-a pururi impreuna ca sa fim

Vom trece peste multe puternici noi vom fii
Ca dragostea ce-o purtam ne va intari
De mana noi vom merge in piept vom luoa viata
Si-n fiecare clipa v-om trai cu speranta