Am iubit. Am dreptul să îmi fie teamă...

Hai să îți spun ceva. Tocmai pentru că știu că ai trăit asta. În felul tău, dar simți exact despre ce vorbesc.

Știi cum plec eu în dragoste? Ca un rac veritabil. Pregătit, în orice moment, să fac vreo doi, douăzeci, două mii de pași înapoi. Îmi e o teamă de îndrăgosteală, de îmi vine să mă așez în mijlocul patului, cu picioarele sub mine și să nu mă mai mișc de acolo până nu trece pericolul. Îmi vine să mă ascund prin cotloane, de să nu mă mai găsești veci pururi.

Da, am suferit și am dreptul să mă tem. Așa, visceral. Să îmi pun întrebări. Să nu te las de-a dreptul în viața mea înainte de a te fi văzut în momente banale din viața ta, a noastră. Nu mă interesează excepționalul. Ci acele seri în care ne întoarcem obosiți de la serviciu, mâncarea, dacă e, nu e caldă, iar câinii trebuie plimbați. Suntem puțin stresați, puțin dezamăgiți și, de dor de noi, ne lăsăm să fim. Atunci să te văd!

Dar știi cu ce mai plec la drum? Cu credință. Credință că tu ești femeia mea. Credința că iubirea învinge totul. Că tu ești ultima și cea mai de preț.

Nu mă ascund. Că nu suntem animale să ne mirosim frica și cel mai puternic atacă pentru a-și dovedi supremația. Îți arăt, ba mai mult, îți spun că mă tem. Dar asta nu mă oprește. Chiar dacă o fac cocoțat în mijlocul patului în timp ce tu stai pe fotoliu, tânjind să îmi săruți obrajii, îmi pun sufletul în palme și îl arăt. Pe toate părțile. Să știi cum e. Să pleci la drum fără dubii. Îl scot din buzunarul de la piept și mă pregătesc să ți-l dau în dar. Ca nu cumva să uit că sunt și trecut. Că m-am mai rispit uneori, dar am aflat cât de important și plăcut e să mă am. Și tocmai de aceea nu mai vreau să pierd bucăți din mine, pe care să le caut apoi cu zbateri, frământări și suferință. Mi-e bine întreag. Prea bine că să mai renunț vreodată. Nu, să nu înțelegi că regret ceva. Absolut nimic. Eu sunt rezultatul a tot ceea ce am făcut și am iubit până acum. Nu puteam să aleg mai bine decât am făcut-o.
Știu că ai vrea să auzi cuvinte mari și frumoase de la început. Dar eu nu funcționez așa. Iubesc prea mult cuvintele pentru a nu le da justa greutate. Sunt atent cu ele, mai ceva ca și cu ouăle moi. Că tare pot răni, spulbera vise și săpa în carne vie, de omori frumusețe de om cu două vorbe. Te întreb, te pun față în față cu tine însuți, îți spun ce îmi place și ce nu, ce îmi doresc și cum visez să fie. Nu pentru că te vreau altfel. Vreau să știu cum ești pentru a ști apoi că tu ești. Suntem mari de acum. Nu ne hrănim din iluzii. Ce rost are să ne mințim? Ba să ne disecăm și sa ne privim dinăuntru înspre în afară. Că de ne-om iubi, tocmai pentru asta să o facem. Pentru ceea ce suntem, nu ceea ce am vrea să fim.

Și tocmai pentru că sunt așa, te trec prin foc și pară, când iți voi spune că te iubesc nu vei avea niciun dubiu. Vei ști cu toată ființa ta că din acel moment nu mai ești singura. Orice s-ar întâmpla. Că voi sparge munți și mă voi lua de piept cu Dumnezeu pentru tine. Închid ochii, îți dau mâna și te las să mă duci. Nu te întreb nimic, pentru că oriunde m-ai duce voi fi fost deja acasă, lângă tine. Iar tu vei fi liniștita și încrezătoare știind că te iubesc exact așa cum ești.

Nu îți mai fie teamă pentru că îmi e teama. Asta nu va sta niciodata în calea a ceea ce eu aleg să fie între noi. Iar din moment ce te privesc în ochi și îți spun tot, înseamnă că am ales deja. Te-am ales deja.

Iubirea îmi e scop suprem. Și nu renunț la ea de teamă suferinței. Pentru că, oricum s-ar termina, când faci socotelile la sfârșit, tot ceea ce contează e cât ai iubit. Iar eu vreau să am o notă de plată luuuungă, cât toate posturile.
Adaugat de FOX_one cu tema Casnicie si Familie la data : 2015-01-07 09:59:31
2763 raspunsuri
neosgyga
  Postat de neosgyga la 07 ianuarie 2015 - 10:02  
Hai sa nu transformam iubirea in religie si sa credem ca asta e tot ce conteaza in viata, la sfarsit nu o sa mai stii nici cum te cheama asa ca nici macar cat ai iubit nu mai conteaza :)))
2763 raspunsuri
neosgyga
  Postat de neosgyga la 07 ianuarie 2015 - 10:03  
Daca ajungi la o varsta veritabila o sa te intereseze mai mult pretul pampersilor decat cum ai iubit si cat :)))
6047 raspunsuri
FOX_one

autor

  Postat de FOX_one la 07 ianuarie 2015 - 10:09  
Mahh..e ultimul pe care il mai fac,iar cine are urechi de auzit aude....
2763 raspunsuri
neosgyga
  Postat de neosgyga la 07 ianuarie 2015 - 10:11  

FOX_one

Mahh..e ultimul pe care il mai fac,iar cine are urechi de auzit aude....
Ochi de fapt....sa citeasca :)))
16010 raspunsuri
mamy2
  Postat de mamy2 la 07 ianuarie 2015 - 10:12  

FOX_one

Mahh..e ultimul pe care il mai fac,iar cine are urechi de auzit aude....
De ce ultimu' foxule? cin' te a zdruncinat? ;)
6047 raspunsuri
FOX_one

autor

  Postat de FOX_one la 07 ianuarie 2015 - 10:13  

FOX_one

Mahh..e ultimul pe care il mai fac,iar cine are urechi de auzit aude....
De topic zic...ca m-am lasat :) nu de iubit .Va las pe voi generatia FB sa pierdeti nopti si zile ...e randul vostru ..eu ma retrag...
6047 raspunsuri
FOX_one

autor

  Postat de FOX_one la 07 ianuarie 2015 - 10:14  

mamy2

FOX_one

Mahh..e ultimul pe care il mai fac,iar cine are urechi de auzit aude....
De ce ultimu' foxule? cin' te a zdruncinat? ;)
Se pare ca ma pensionez inainte de varsta :)
4761 raspunsuri
nuro
  Postat de nuro la 07 ianuarie 2015 - 10:26  
La un moment dat,isi va pierde rabdarea ,sa tot astepte vorbele ce le vrea auzite,,Cand gandesti prea mult,prea profund ,prea temeinic,asumati faptul ca ai putea pierde,din prea mult zel,ceea ce se vrea a fi iubirea vesnica,,Neincrederea ta,ii va taia cheful de a te iubi,tocmai pentru ca a fost nerabdatoare si ti'a oferit prea lesne ceva ce s'a vrut a fi iubire,dar se pare ca te'a blocat in mijlocul patului,si inca esti nehotarat daca trebuie sa te dai jos,,sau sa mai astepti dovezi,,Eu,,sincer,,asa asmuti cainii pe tine,,!!:))
16010 raspunsuri
mamy2
  Postat de mamy2 la 07 ianuarie 2015 - 10:32  
Bla bla bla.....frumoase cuvinte ..;) majoritatea ramn doar ....cuvinte
5521 raspunsuri
sweety_me
  Postat de sweety_me la 07 ianuarie 2015 - 10:36  
Foxu...vin cu tort :D...la nasi, evident ;)
5521 raspunsuri
sweety_me
  Postat de sweety_me la 07 ianuarie 2015 - 10:38  
Frumos oricum, dar asta stiam deja ce izvaraste in(din) inimioara lui nasu :)
6047 raspunsuri
FOX_one

autor

  Postat de FOX_one la 07 ianuarie 2015 - 10:38  

sweety_me

Foxu...vin cu tort :D...la nasi, evident ;)
Daca tot faci drumu...ia si o palinca :)
5521 raspunsuri
sweety_me
  Postat de sweety_me la 07 ianuarie 2015 - 10:38  

FOX_one

sweety_me

Foxu...vin cu tort :D...la nasi, evident ;)
Daca tot faci drumu...ia si o palinca :)
Si branza de la jina :)))
6047 raspunsuri
FOX_one

autor

  Postat de FOX_one la 07 ianuarie 2015 - 10:40  

mamy2

Bla bla bla.....frumoase cuvinte ..;) majoritatea ramn doar ....cuvinte
Si tu fata batrana si nehotarata :)
2763 raspunsuri
neosgyga
  Postat de neosgyga la 07 ianuarie 2015 - 10:43  
Ha ha...ultima data cand am facut o femeie fata batrana m am ales cu o flegma pe fata, ai tupeu...ti a umplut frigiderul...:))) ea o sa zica ca nu dar i ai stricat ziua :))))
4761 raspunsuri
nuro
  Postat de nuro la 07 ianuarie 2015 - 10:45  

neosgyga

Ha ha...ultima data cand am facut o femeie fata batrana m am ales cu o flegma pe fata, ai tupeu...ti a umplut frigiderul...:))) ea o sa zica ca nu dar i ai stricat ziua :))))
Zic ca ai scapat ieftin,,Altele folosesc obiecte contondente,,sau poate cainii din dotare,,:))
2763 raspunsuri
neosgyga
  Postat de neosgyga la 07 ianuarie 2015 - 10:46  

nuro

neosgyga

Ha ha...ultima data cand am facut o femeie fata batrana m am ales cu o flegma pe fata, ai tupeu...ti a umplut frigiderul...:))) ea o sa zica ca nu dar i ai stricat ziua :))))
Zic ca ai scapat ieftin,,Altele folosesc obiecte contondente,,sau poate cainii din dotare,,:))
Cu cainele a fost ptr altceva dar nu o sa intru in detalii :)))
16010 raspunsuri
mamy2
  Postat de mamy2 la 07 ianuarie 2015 - 10:47  

FOX_one

mamy2

Bla bla bla.....frumoase cuvinte ..;) majoritatea ramn doar ....cuvinte
Si tu fata batrana si nehotarata :)
Foxule, fata batrana ,sunt ce draq,am o varsta ;)'Pustiule';) Da' nehotarata ...nu s zau! E taman 'invers...togmai ca s hotarata ;))
16010 raspunsuri
mamy2
  Postat de mamy2 la 07 ianuarie 2015 - 10:48  

neosgyga

Ha ha...ultima data cand am facut o femeie fata batrana m am ales cu o flegma pe fata, ai tupeu...ti a umplut frigiderul...:))) ea o sa zica ca nu dar i ai stricat ziua :))))
Lu foxu'? Nooooo! ;)) il stiu de o viata ;))
728 raspunsuri
Kanee1
  Postat de Kanee1 la 07 ianuarie 2015 - 10:50  
Nu trebuie sa te temi...
6602 raspunsuri
comod
  Postat de comod la 07 ianuarie 2015 - 10:55  
Foxule ,te omor ,poi bine ma toata ziulica ,nu parasim reduta ,nu parasim si cand colo tocmai tu ma ...
6602 raspunsuri
comod
  Postat de comod la 07 ianuarie 2015 - 10:56  
Si daca e asa ,lautarii une sunt?
5521 raspunsuri
sweety_me
  Postat de sweety_me la 07 ianuarie 2015 - 10:57  

comod

Si daca e asa ,lautarii une sunt?
Pregatesc repertoriul pt nunta :D
nunta? moama ce gura aurita am :))
6804 raspunsuri
Lilith_
  Postat de Lilith_ la 07 ianuarie 2015 - 11:03  
Teama vine la pachet,impreuna cu curajul si apucaturile temerare.Daca nu traim in doi, ceea ce traim individual,ne vedem de drum.. Nu cred ca are sens si vreun scop sa te tot ascunzi.Ceva de genul: teama sa fie direct proportionala cu libertatea sentimentelor. Cel mai dramatic este cand apare dezamagirea.Ca cel pe care-l vrei sau cea pe care o vrei,nu e ceea ce sustinea sau te asteptai sa fie. Cand apar diferente mari intre realitate si ceea ce te-a facut sa crezi,ori ai ajuns sa crezi,pe parcurs. Dar na,treci peste asta,cum treci peste inevitabilul unei ierni la -20 de grade. Te dotezi cu toate mijloacele de protectie si astepti ...un fel de primavara,in care redevi ce erai,pana sa oferi sau sa astepti prea multe..:)
6602 raspunsuri
comod
  Postat de comod la 07 ianuarie 2015 - 11:11  
Mda,dificil cu racii astia domle ,f dificil ...dar is baieti de treaba ...
728 raspunsuri
Kanee1
  Postat de Kanee1 la 07 ianuarie 2015 - 11:12  

comod

Mda,dificil cu racii astia domle ,f dificil ...dar is baieti de treaba ...
Nu stiu cum sunt barbatii rac..dar femeile rac sunt ok
6047 raspunsuri
FOX_one

autor

  Postat de FOX_one la 07 ianuarie 2015 - 11:18  

sweety_me

comod

Si daca e asa ,lautarii une sunt?
Pregatesc repertoriul pt nunta :D
nunta? moama ce gura aurita am :))
Cu strigaturi ca la Sibiu ? :)))
6047 raspunsuri
FOX_one

autor

  Postat de FOX_one la 07 ianuarie 2015 - 11:19  

Lilith_

Teama vine la pachet,impreuna cu curajul si apucaturile temerare.Daca nu traim in doi, ceea ce traim individual,ne vedem de drum.. Nu cred ca are sens si vreun scop sa te tot ascunzi.Ceva de genul: teama sa fie direct proportionala cu libertatea sentimentelor. Cel mai dramatic este cand apare dezamagirea.Ca cel pe care-l vrei sau cea pe care o vrei,nu e ceea ce sustinea sau te asteptai sa fie. Cand apar diferente mari intre realitate si ceea ce te-a facut sa crezi,ori ai ajuns sa crezi,pe parcurs. Dar na,treci peste asta,cum treci peste inevitabilul unei ierni la -20 de grade. Te dotezi cu toate mijloacele de protectie si astepti ...un fel de primavara,in care redevi ce erai,pana sa oferi sau sa astepti prea multe..:)
Mno...bine zis , poop la tine ! Astept primavara :)
6602 raspunsuri
comod
  Postat de comod la 07 ianuarie 2015 - 11:20  
Ar fi ok,...

Atasamente

6804 raspunsuri
Lilith_
  Postat de Lilith_ la 07 ianuarie 2015 - 11:21  
Io zic sa nu astepti nimic, iti iei singur primavara ta :) La dracu' cu toate ;)
2763 raspunsuri
neosgyga
  Postat de neosgyga la 07 ianuarie 2015 - 11:22  
Deja s au adunat bisericutele :))) numai nepotisme frate peste tot, tre sa ai pile si sa stai pe un topic in ziua de azi
728 raspunsuri
Kanee1
  Postat de Kanee1 la 07 ianuarie 2015 - 11:23  

neosgyga

Deja s au adunat bisericutele :))) numai nepotisme frate peste tot, tre sa ai pile si sa stai pe un topic in ziua de azi
Kanee nu intelege...
2763 raspunsuri
neosgyga
  Postat de neosgyga la 07 ianuarie 2015 - 11:23  

Kanee1

neosgyga

Deja s au adunat bisericutele :))) numai nepotisme frate peste tot, tre sa ai pile si sa stai pe un topic in ziua de azi
Kanee nu intelege...
Esti turc?
6602 raspunsuri
comod
  Postat de comod la 07 ianuarie 2015 - 11:28  
:)
728 raspunsuri
Kanee1
  Postat de Kanee1 la 07 ianuarie 2015 - 11:30  
Da kanee turc mohamed alii
14045 raspunsuri
FELIX_IULIAN
  Postat de FELIX_IULIAN la 07 ianuarie 2015 - 11:30  
'ITI' E TEAMA... DAR 'TE' VEI LUA IN PIEPT CU DUMNEZEU... IN FINE...
2763 raspunsuri
neosgyga
  Postat de neosgyga la 07 ianuarie 2015 - 11:33  

Kanee1

Da kanee turc mohamed alii
Pai...kane raspuns la intrebare :))))
6205 raspunsuri
raval70
  Postat de raval70 la 07 ianuarie 2015 - 11:47  
Fox-ule,da-te frumusel jos din mijlocu' patului,ia-o de manuta,iubiti-va si fiti fericiti!Ca timpul trece,cu teama sau fara...Hai,hopa sus!;)
P.S. Va por ti!:)

Atasamente

6047 raspunsuri
FOX_one

autor

  Postat de FOX_one la 07 ianuarie 2015 - 12:15  

neosgyga

Ha ha...ultima data cand am facut o femeie fata batrana m am ales cu o flegma pe fata, ai tupeu...ti a umplut frigiderul...:))) ea o sa zica ca nu dar i ai stricat ziua :))))
Mahh..daca nici Foxu nu spune lucrurilor pe nume...apai cine ? Si mamy e o lady..nu daia G care zboara pe matura ! :)
599 raspunsuri
3dward11
  Postat de 3dward11 la 07 ianuarie 2015 - 15:38  
...nais!
87 raspunsuri
catalin2000q
  Postat de catalin2000q la 07 ianuarie 2015 - 15:57  
N-am citit decat titlul fara sa parcurg restul pt. ca mi-am facut deja o parere si-ti sustin temerea.Recunosc,si mie mi-ar fi teama sa fiu in situatia ta,sa am un iubit si sa recunosc asta fata de toata lumea.Aplaud curajul tau.
303 raspunsuri
clau73
  Postat de clau73 la 08 ianuarie 2015 - 01:52  
Cred ca broscutele testoase de asta vara m-au adoptat. Si m-au invatat sa mă ascund in carapace. Nu ca nu o făceam si înainte... Dar acum e mai rau. Mi-e dor de ele. Mi-e dor de asta vara. Crezi ca le voi mai vedea? Ca vor fi acolo, asteptand sa treacă iarna? Atatea temeri... Poate ar trebui sa împrumut putin curaj... Dar mi-e teama. As vrea sa spun atâtea, sa întreb si mai multe, dar asta ar însemna sa descui usa, si mi-e teama ca am pierdut cheile pe undeva pe drum
6602 raspunsuri
comod
  Postat de comod la 08 ianuarie 2015 - 01:58  
Viata cred ca e cel mai bun profesor cand vrei sa inveti cate ceva ,ea te invata in fiecare zi fara sa oboseasca si fara sa-i fie teama ca a doua zi nu va rasari soarele ,numa Carpe Diem stie exact ,in rest ce a trecut e o otrava iar ce va veni una si mai si ...
10484 raspunsuri
Chewbacca
  Postat de Chewbacca la 08 ianuarie 2015 - 02:39  
Parca mai teama mi-e ca n-am pe cine...
Dragostea e frumoasa! Cu bune, cu rele, cu toate. Mie imi place! Si n-am plans niciodata ca mi s-a frant inima de atata plans.
6047 raspunsuri
FOX_one

autor

  Postat de FOX_one la 08 ianuarie 2015 - 07:27  

Chewbacca

Parca mai teama mi-e ca n-am pe cine...
Dragostea e frumoasa! Cu bune, cu rele, cu toate. Mie imi place! Si n-am plans niciodata ca mi s-a frant inima de atata plans.
Mahhh..mi-e teama sa ma duc cu ea la vucanizare.De corason zic :(
16849 raspunsuri
dony7777
  Postat de dony7777 la 08 ianuarie 2015 - 07:51  
"...Iubirea îmi e scop suprem. Și nu renunț la ea de teamă suferinței. Pentru că, oricum s-ar termina, când faci socotelile la sfârșit, tot ceea ce contează e cât ai iubit. Iar eu vreau să am o notă de plată luuuungă, cât toate posturile..."

Ti-ai dat singur raspunsul! ;)
162 raspunsuri
passing_by
  Postat de passing_by la 08 ianuarie 2015 - 08:19  

catalin2000q

N-am citit decat titlul fara sa parcurg restul pt. ca mi-am facut deja o parere si-ti sustin temerea.Recunosc,si mie mi-ar fi teama sa fiu in situatia ta,sa am un iubit si sa recunosc asta fata de toata lumea.Aplaud curajul tau.
:)) asta ma pregateam si eu sa scriu dar am vrut sa vad daca a postat cineva inainte :))
6804 raspunsuri
Lilith_
  Postat de Lilith_ la 08 ianuarie 2015 - 10:42  
Broscute testoase,haa? fain...=))
303 raspunsuri
clau73
  Postat de clau73 la 08 ianuarie 2015 - 12:49  
Sunt dragute ;)
26755 raspunsuri
Lady_G
  Postat de Lady_G la 08 ianuarie 2015 - 14:02  

Chewbacca

Parca mai teama mi-e ca n-am pe cine...
Dragostea e frumoasa! Cu bune, cu rele, cu toate. Mie imi place! Si n-am plans niciodata ca mi s-a frant inima de atata plans.
Sa mi-o prezinti si mie cand o-ntalnesti:)))

Vei putea accesa forumul in momentul in care pozele tale sunt aprobate, momentan sunt in asteptare
Click aici pentru a adauga o poza.

jquery-ui-1.8.8.custom.min