Copiii sclavi

Copiii sclavi

Copy-paste de pe https://revolutianarhista.wordpress.com/2015/04/23/clasa-de-mijloc-din-elvetia-creata-prin-rapirea-copiilor-saracilor-si-exploatarea-lor-ca-sclavi-in-ferme-lagar-de-munca-fortata/ “Când mama a murit eram foarte mic, Tata m-a vândut când nici nu puteam spune plâng, plâng, plâng Hornul vi-l curăţ, dorm pe unde-apuc…” – “Hornarul” e o poezie-protest pe care WILLIAM BLAKE a scris-o, nemaiputând să suporte abuzurile la care erau supuşi minorii vânduţi şi forţaţi să muncească în timpul capitalizării societăţii engleze. Verdingkinder înseamnă “copil care nu valorează nimic”, adică un copil care e mort social. Aşa au fost denumiţi oamenii între 0 şi 18 ani care au fost răpiţi de statul elveţian din familiile lor şi trimişi în ferme agricole sau în alte instituţii pentru a munci forţat. Această practică a fost esenţială acumulării de capital de către clasa de mijloc capitalistă, cu ajutorul statului iar ţinta ei structurală era distrugerea oricărei forme de asistenţă socială. Această politică este azi reprodusă în politica de răpire legală a copiilor imigranţilor din familiile lor şi deportarea părinţilor – acesta fiind “secretul” atât de lăudatei economii elveţiene. “David Gogniat a auzit două bătăi în uşă. Erau doi poliţişti: “I-am auzit ţipând şi mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva. M-am dus să văd ce: mama mea îi împinsese pe scări pe cei doi poliţişti.” “Apoi a fugit în camera mea şi a trântit uşa. În ziua următoare, au venit 3 poliţişti. Unul a ţinut-o pe mama şi ceilalţi doi m-am luat pe mine.” Când avea 8 ani, David a fost răpit de poliţie şi dus la o fermă. În primii ani de viaţă el, fratele său mai mare şi surorile lor au trăit singuri cu mama lor. Erau săraci, dar copilăria lor era fericită… până într-o zi. În 1946, când a venit de la şcoală, a văzut că fratele şi surorile sale dispăruseră de acasă. După un an, a dispărut şi el. A fost dus la o fermă. În fiecare zi era trezit la 6:00. Muncea înainte să se ducă la şcoală şi după ce se întorcea de la şcoală. Muncea până după orele 22:00. Acest om, care impune fizic, arată atât de vulnerabil la 70 de ani când îşi aminteşte câtă bătaie a mâncat şi la ce violenţe a fost supus de bărbatul care l-a “adoptat” cu forţa. „L-aş descrie ca pe un tiran… Îmi era frică de el. Era foarte irascibil şi mă lovea mereu din te miri ce,” spune David. Odată, când mai crescuse, îşi aminteşte că a izbucnit, l-a apucat pe „tatăl” său adoptiv său de gât, l-a lipit de perete şi era cât pe ce să-l lovească. Bărbatul l-a ameninţat: “Dacă mă loveşti, o să te închid în spitalul de psihiatrie.” David s-a oprit.” “Fratele şi surorile sale munceau la fel ca el pentru alte familii într-un sat din apropiere, dar cu toate acestea i-a văzut foarte rar. Îi era un dor disperat de mama lui. Îşi scriau scrisori şi uneori se vedeau. Într-o zi, mama lui a încercat imposibilul: să-şi ia copiii înapoi. A venit cu un cuplu de italieni într-o maşină şi a spus că îi ia pe cei mici la o plimbare. David nu era acolo, dar tot satul vorbea numai despre asta când s-a întors târziu în noapte. Poliţia i-a adus înapoi pe sclavii fugari după trei zile. „Faptul că mama a organizat răpirea propriilor ei copii şi i-a luat la Berna arată cât de mult s-a luptat toată viaţa cu autorităţile,” spune Gogniat. Când mama lui a murit, a făcut o descoperire şocantă. A găsit hârtii care arătau că le trimitea bani “familiilor adoptive” pentru cheltuielile celor 4 copii care fuseseră luaţi cu forţa de la ea pentru a munci ca sclavi pentru aceste familii.” Gogniat, fratele său şi cele două surori erau “copii luaţi pe contract”- verdingkinder. Istoricul Loretta Seglias spune că “motivele economice” erau cele care determinau de cele mai multe ori răpirea copiilor din familii pentru a putea fi puşi să muncească forţat, ca sclavi, în agricultură, dar, şi mai important, erau furaţi doar copii săraci. “Până la al doilea război mondial, Elveţia nu era o ţară bogată, şi mulţi oameni trăiau în sărăcie.” Agricultura nu era mecanizată, aşa că fermierii au cerut sclavi – oameni obligaţi să muncească fără a fi plătiţi, fiind conştienţi că pentru a nu muri nu puteau refuza. Fermele aveau nevoie de oameni care să poată munci cu braţele lor, dar era mai greu ca adulţii să fie răpiţi şi constrânşi, aşa că au cerut minori. Ţinteau în special copiii săracilor. Statul a inventat pretexte – religioase şi morale – pentru a putea răpi minorii din familiile sărace şi a-i da cu forţa în sclavie viitorilor stăpâni, numiţi în acte “părinţi adoptivi”. Dacă un copil rămânea orfan, dacă unul dintre părinţi nu era căsătorit, mai ales dacă erau săraci, comunităţile interveneau şi cereau autorităţilor să ia copiii din acele familii. “Intenţionat au luat copiii din familiile sărace şi i-au dus în alte familii sau instituţii ca să-i înveţe cu munca astfel încât să se poată întreţine singuri, ca adulţi”, spune Seglias. (sursa) (Adică să nu apeleze niciodată la asistenţa socială.)

Alte intrebari de la bhairava

* Alacul, grâul strămoșilor
* Bromură de pinacianol
* Uite democrația, nu e democrația