Cu dragoste vecinului meu secui (hungurian) !!!!
Pe fondul tensiunilor româno-maghiare din Transilvania cauzate de pretenţiile politicienilor de etnie maghiară la autonomie teritorială, modificarea articolului 1 din Constituţia României care prevede că ţara noastră este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, dar şi în lipsa unei reacţii ferme a autorităţilor din România, un profesor sârb de istorie din Voivodina, aflat în vizită în ţara noastră la sfârşitul anului trecut, a trimis unei publicaţii o reacţie pe marginea subiectului pe care autorităţile publice fac tot posibilul să-l ocolească.
PS. RUSINE DOMNILOR GUVERNANTI !!!
Profesorul sârb Miodrag Stanojevic explică, cu argumente istorice şi sociologice, motivul pentru care extremiştilor maghiari nu ar trebui să li se permită revendicări revizioniste în România. Acesta descrie relaţia pe care maghiarii şi vlahii au avut-o de-a lungul secolelor, amintind episoade dureroase din istoria ungurimii, cum ar fi tendinţa de a-şi jefui vecinii şi faptul că personalităţile istorice proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri.
“Mă numesc Miodrag Stanojevic, sunt sârb din Vojvodina şi profesor de istorie în Novi Sad. Aflându-mă într-o călătorie către Ucraina, am zăbovit trei zile în urbea dvs., bucurându-mă de ospitalitatea unui vechi prieten şi a familiei sale. Menţionez că vorbesc fluent limba română deoarece am copilărit într-un sat mixt vlaho-sârbesc.Ştiind că sunt profesor de istorie şi bun cunoscător al revizionismului unguresc, amfitrionul meu mi-a arătat articolul “Afront adus românilor pe bani europeni” apărut în ziarul Dvs. Totodată mi-a relatat câteva evenimente recente de acest gen:
- fenomenul Csibi Barna, un degenerat care îşi permite să dea foc în centrul României unei păpuşi reprezentând un erou naţional al românilor (n.r. Avram Iancu), autorităţile române ignorând acest gest.
Vă propun un exerciţiu de imaginaţie: Ce s-ar fi întâmplat dacă:
- un român ar fi dat foc la Budapesta unei păpuşi reprezentându-l pe Kosuth Lajos- un turist german ar fi incendiat la Tel Aviv o păpuşă reprezentându-l pe David Ben Gurion (n.r. primul premier al Israelului) sau pe Golda Meir (n.r. de asemenea premier al Israelului)- un ungur din Vojvodina ar fi incendiat la Novi Sad o păpuşă reprezentându-l pe Milos Obilic, eroul naţional al sârbilor de la Kosovopolje.Meciul Steaua – Ujpest de acum 3 ani: la intrarea în România, suporterii unguri aflaţi în tren au afişat “Transilvania aparţine Ungariei”, iar pe stadionul Steaua din Bucureşti au afişat românii = ţigani. Acelaşi scenariu:
- ce s-ar fi întâmplat dacă Ujpest ar fi jucat la Beograd cu Partizan sau Steaua Roşie. Oare ar fi avut curajul ungurii să afişeze mesajele “sârbii = ţigani sau Vojvodina aparţine Ungariei”? Nu, nu ar fi îndrăznit, iar dacă ar fi fost atât de tâmpiţi să o facă, în aceeaşi seară ar fi cinat în Infern.
De ce îşi permit asta în România? De ce nu îşi permit acelaşi lucru în celelalte ţări unde au minorităţi maghiare şi revendicări revizioniste, adică Slovacia, Serbia, Ucraina? Simplu, pentru că ei ştiu (aşa cum au menţionat în “Traseul Legendelor Sătmărene)” că românii sunt “un popor paşnic, binevoitor şi primitiv” şi, completez eu, un popor “imbecil de tolerant”. Totodată ei ştiu că slavii (din Slovacia, Serbia, Ucraina) nu sunt aşa. Şi nu îşi permit.
Afirm cu tărie că nu există nicăieri în lumea civilizată o ţară care să acorde atâtea drepturi unei minorităţi alogene cum acordă România minorităţii maghiare. Şi totuşi nu vor fi mulţumiţi niciodată, sâcâindu-vă perpetuu (ca un ţânţar în miezul nopţii) cu aceeaşi pretenţie imbecilă: autonomie. Tupeul lor se manifestă şi prin faptul că ei consideră ca fiind similară pretenţia lor de autonomie teritorială în România cu cea a catalanilor din Spania, ignorând cu bună ştiinţă marea diferenţă: catalanii sunt băştinaşi în Spania, pe când maghiarii sunt alogeni asiatici în România.
Gazda mea mi-a spus că, pe lângă “valahi puturoşi” maghiarii vă mai numesc şi “mămăligari”. Îşi permit asta în ţara voastră. Sunt derutat şi confuz, neputând înţelege cum este posibil să nu existe în rândurile poporului român, “paşnic, binevoitor şi primitiv” un profesor de istorie altruist care să explice ungurilor ABC-ul istoriei lor efemere:
- în anul 700 sunt menţionaţi în cronicile coreene ca fiind nişte nomazi primitivi care jefuiau prin nordul Coreei şi estul Chinei
- în 896, şapte triburi maghiare şi trei triburi de turci khazari, fugărite din stepele Asiei de către pecenegi, se stabilesc în Panonia (locuită atunci de slavi, valahi, avari, germanici), în total 225.000 de nomazi sub conducerea lui Arpad. Prima lor preocupare după stabilirea în Panonia a fost jaful (logic). Incursiunile lor sângeroase s-au desfăşurat în toată Europa ajungând până în Spania, până când Otto I cel Mare i-a umilit la Lechfeld în 955.
- Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) unifică triburile ungureşti şi îi creştinează. Totodată începe şi procesul de maghiarizare agresivă a populaţiilor din jur: germanici, valahi, slavi, acest proces fiind de fapt esenţa strategiei de supravieţuire a acestui mic popor migrator asiatic în Europa. Personalităţile proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri: Matei Corvin, Petofi Sandor (Petrovici Alexandar – sârb, părinţii lui nu cunoşteau limba maghiară), Kosuth Lajos – slovac, precum şi majoritatea regilor Ungariei. În 1910 un istoric maghiar recunoaşte că doar 10% din unguri sunt urmaşii celor şapte triburi maghiare stabilite în Europa în 896, restul fiind populaţii maghiarizate de-a lungul timpului (valahi, germanici, slavi). De fapt cum ar putea un ungur blond din zilele noastre să fie urmaşul cetelor mongoloide venite în Europa în secolul IX?
Ceea ce trebuie accentuat este faptul că începând de la Ştefan cel Sfânt şi până la dispariţia regatului ungar în 1526, Transilvania nu a făcut parte niciodată din regatul ungar, fiind întotdeauna voievodat autonom.
- Înfrângerea de la Mohacs din 1526 în faţa turcilor şi cucerirea capitalei Buda în 1541 are ca urmare dispariţia de pe harta Europei a regatului ungar. Partea occidentală a Ungariei este anexată de Imperiul Habsburgic, iar restul, inclusiv Buda, devine paşalâc turcesc. Transilvania rămâne principat independent sub suzeranitate otomană.
- După respingerea asediului otoman asupra Vienei (1683), Imperiul Habsburgic ocupă teritoriul fostului regat ungar şi Transilvania, anexiuni recunoscute prin tratatul de la Karlowitz (1699).
- În 1849 Kosuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenţia habsburgică şi ţaristă înăbuşă această pretenţie.
- În urma pactului dualist din 1867, Ungaria devine regat în cadrul imperiului Habsburgic (numit din acel moment imperiul Austro-Ungar), având constituţie proprie şi o oarecare autonomie.
- În 1918, în urma înfrângerii din primul război mondial, imperiul Austro-Ungar se destramă, Ungaria devine stat independent iar Transilvania alege să se unească cu România.
Trebuie să subliniez imbecilitatea revizioniştilor unguri. Cum pot susţine că Transilvania a aparţinut Ungariei 1000 de ani, când regatul Ungariei a dispărut din 1541 până în 1867, perioadă în care a fost paşalâc sau provincie habsburgică, în timp ce Transilvania a fost voievodat autonom de la Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) până în 1699 când devine provincie austriacă (ca şi Ungaria de altfel). Deci Transilvania şi-a pierdut independenţa în 1699 şi a aparţinut până în 1918 Imperiului Habsburgic, nicidecum Ungariei (care din 1526 până în 1867 nu a existat).
- În 1940, în urma Dictatului de la Viena, o parte a Transilvaniei este cedată (pentru prima dată în istorie) Ungariei. Până în 1944, când revine României, ce fac ungurii în Transilvania? Ce ştiu mai bine: ucid valahi şi evrei, consideraţi rase inferioare. Gena lor asiatică i-a ajutat pe unguri să devină cei mai zeloşi executanţi ai teoriilor rasiale naziste, golind practic Transilvania de evrei. În perioada 1940 – 1944, timp în care Transilvania a aparţinut Ungariei, populaţia evreiască de aici a scăzut cu 90%, marea majoritate fiind trimisă de către autorităţile maghiare către lagărele de exterminare naziste. La fel s-au purtat şi în Serbia odată cu invadarea alături de germani a Iugoslaviei în 1941.
În încheiere, ca să sintetizez relaţia dintre băştinaşii valahi şi alogenii unguri, îmi îngădui un scenariu: un ungur pribeag bate la uşa unui valah. Acesta, ospitalier, îl primeşte în casă. Îi întinde masa, oferindu-i ce are mai bun în cămară. Ungurul, în timp ce se ospătează, pune ochii pe nevasta valahului (frumoasă, bineînţeles) considerând că ar fi normal ca după ospăţ valahul să îi ofere şi un desert, adică nevasta. Indignat de faptul că după ce s-a săturat, valahul nu-i oferă şi nevasta, ungurul îi trage o palmă zdravănă valahului şi încă una. Înainte ca mămăligarul să se dezmeticească, ungurul fuge pe uliţă strigând din toţi rărunchii: săriţi oameni buni, că mă omoară valahul, sunt o victimă.
Aşa că, valahi, fiţi înţelegători şi daţi-le şi nevasta, dar vă avertizez că nu le va ajunge. Următoarea lor dorinţă va fi casa voastră.”

- Action Bar:
- Raspunsuri (72)
- Afisari (741)
- Facebook Share
Postat de The_Hunter la 24 iulie 2013 - 22:21
E suficient sa cititi , comentarile ............... care cum doreste !!!
Postat de The_Hunter la 24 iulie 2013 - 22:23
Da-ti cu bombe-n cotroceni !!! MERITA !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat de EUKATHY la 24 iulie 2013 - 22:24
Vecine secui, vrei autonomie? Îți dau. Dar ce faci cu ea?
un articol de Valentin Roman
Uite ce-ți propun, dragă vecine secui: eu îți dau autonomie, nu doar culturală sau teritorială în cadrul Statului român, ci totală, fă-ți țara ta, îți dau eu din pământul meu și fă-ți tu țara ta în mijlocul României. Steag ai deja, îți mai trebuie țara, se pare că-n țara mea nu-ți place.Și pentru că-s generos și nu-mi place să te văd cum te zbați în chinurile unor frustrări dureroase, sunt dispus să fac ce-am zis mai sus.
Dar trebuie să fi conștient de niște lucruri, vecine, anume că, după ce vei avea țara ta, pe care ți-o dorești atâta, de la mine nu trebuie să mai ai așteptări, vei trăi într-o enclavă înconjurată de România, orice pleacă dinspre tine spre alte zări, trebuie să treacă prin teritoriul meu, la fel precum trebuie să treacă prin el orice vine spre tine. Iar eu voi avea dreptul să controlez aceste lucruri și să pun ce taxe de tranzit vreau. Nu ai cum să influențezi acest drept, că eu fac ce vreau în țara mea, tu faci ce poți în a ta.
Vei avea nevoie de hrană, la tine culturile, în mare, sunt doar de cartofi. Ai nevoie de grâu, porumb, legume și altele. Ți le voi furniza, ca un vecin bun ce voi fi, însă la prețurile dorite de mine. Ce zici de 50 de euro pe kilogramul de grâu sau 100 de euro pe kilogramul de roșii? Te asigur că sunt de cea mai bună calitate. Avem din belșug în Bărăgan, de pildă. Din păcate pentru tine, Baraganul va rămâne al meu...
Vei mai fi nevoit, evident, să-ți educi copiii. Te pot ajuta și la acest capitol. România are câteva centre universitare mari, la București, Cluj și Iași, de pildă. Îți voi accepta copiii la studii acolo în schimbul unor taxe anuale modice, cum ar fi 500.000 de euro de persoană. Sunt sigur că-ți vei permite, exporturile de cartofi îți vor asigura un PIB peste cel al Norvegiei probabil...
În cazul instituțiilor de învățământ, probabil că taxele mele ți se vor părea mari, așa că poate vei decide să-ți înființezi și tu câteva. Ar fi o idee excelentă, doar că eu, de pildă, nu voi recunoaște diplomele emise de acestea. Și chiar dacă le-aș recunoaște, probabil că școlile tale vor funcționa în limbă maghiară, așadar nu am cum să-ți anagajez absolvenții pe teritoriul meu.
Singura variantă pentru a avea ceva șanse, ar fi să folosești în școlile tale limba română, pentru ca absolvenții să-și găsească de lucru în România, dar asta nu ar însemna oare să te expui riscului de a te...româniza? De-asta zic, ai grijă ce decizii iei și în planul ăsta.
În mod clar, ca nouă entitate statală pe harta lumii, nu vei face parte încă de la început din organizațiile internaționale, nu vei fi nici în UE, nici în NATO, nici membră a vreunui tratat de comerț.
Iar eu voi avea dreptul să controlez cine îmi tranzitează teritoriul care tine și în ce scop sau dinspre tine către alte meleaguri. În cel de-al doilea caz, pot să-ți ofer vize de tranzit pentru tine în schimbul unei taxe de, să zicem, 100.000 de euro bucata valabilă pentru doar o pășire pe pământul românesc. Ce zici? Îți convine? Ți-am spus că sunt generos azi. E frumos afară, deci am toate motivele să fiu așa.
De asemenea, nu ai nici aeroporturi internaționale și nici porturi. Dacă vei dori, tot ca un vecin bun ce-ți voi fi, îți pot închiria câteva docuri la Constanța, să faci și tu comerț. Chiria o stabilim împreună, prețul de pornire, unul decent zic eu, ar fi de 500.000.000 de euro pe an. Acolo poți încărca vase cu cartofi pentru export.
Va trebui să ai bani pentru spitale, de pildă, și resurse indejuns pentru a plăti o forță de poliție, medici buni, chirurgi, soldați etc. De pildă, fără spitale și doctori buni, vei fi nevoit să-ți tratezi bolnavii în țara mea, unde, în mod cert, asigurările medicale emise de tine, nu vor avea acoperire. Însă nu te pot lasă la greu, îți voi prelua suferinzii, dacă ești de acord ca pentru o operație de apendicită să plătești 50.000 de euro.
Dacă eu sunt xenofob sau ultrantionalist, tu ce ești?
Din toate cele de mai sus rezultă că eu nu sunt nici xenofob, nici ultranatonalist, în schimba rezultă că tu, vecine, ești anti-european. Te întrebi cum așa.
Simplu: în timp ce Europa dorește o omogenizare culturală și economică (o fantezie, de altfel), tu vrei separatism și visezi la Ungaria Mare, o chestie la fel de utopică, imposibil de realizat, din pricina faptului că până și în acel stat medieval, tot o minoritate reprezentai.
Ți-aș putea reaminti diverse părți ale istoriei din care poate vei înțelege că te-am primit în țara MEA, ți-am dat pământ, apă și pâine, dar se pare că nu-ți este de ajuns.
Până și originea îți este neclară, în sensul că tu, secui, te dai d

Postat de The_Hunter la 24 iulie 2013 - 22:25
EUKATHY
Vecine secui, vrei autonomie? Îți dau. Dar ce faci cu ea?un articol de Valentin Roman

Postat de EUKATHY la 24 iulie 2013 - 22:26
Buna seara!Meritul nu-mi apartine,doar vi l-am postat ca sa se stie...
Postat de The_Hunter la 24 iulie 2013 - 22:28
EUKATHY
Buna seara!Meritul nu-mi apartine,doar vi l-am postat ca sa se stie...e super !! ma bucura faptul ca nu sunt singurul de aci care simte romaneste !!!!
Postat de EUKATHY la 24 iulie 2013 - 22:29
The_Hunter
EUKATHY
Buna seara!Meritul nu-mi apartine,doar vi l-am postat ca sa se stie...e super !! ma bucura faptul ca nu sunt singurul de aci care simte romaneste !!!!
Postat de The_Hunter la 24 iulie 2013 - 22:31
O da !! suntem intregi dar parca nu 1oo% !! ne lipsesc multe , ne lipsesc simtamintele !
Postat de Fllo_ la 24 iulie 2013 - 22:33
Guverunul lu' peste.Boc era prea mic si prea prost ca sa faca ceva,iar actualul guvern se "impiedica" in legislatie.
Postat de BCLS la 24 iulie 2013 - 22:34
Nicicand nu-mi va fi rusine de obarsia mea.Imi iubesc tara si o voi lauda in fiecare clipa a vieti mele.In schimb imi este rusine cu cei ce ne guverneaza si care s-au coalizat cu dusmanii neamului nostru.Acesti papagali cu fitze de intelectuali trebuie pusi la zid.Eu sunt dobrogeanca.Pe aceste meleaguri mai putin a ajuns rautatea,dusmania ungurilor,dar toti suntem oripilati de gesturile lor criminale impotriva neamului romanesc.
Postat de EUKATHY la 24 iulie 2013 - 22:34
The_Hunter
O da !! suntem intregi dar parca nu 1oo% !! ne lipsesc multe , ne lipsesc simtamintele !
Postat de The_Hunter la 24 iulie 2013 - 22:35
Fllo_
Guverunul lu' peste.Boc era prea mic si prea prost ca sa faca ceva,iar actualul guvern se "impiedica" in legislatie.
Postat de EUKATHY la 24 iulie 2013 - 22:36
Daca se va regionaliza tara vor lua ungurii Transilvania
Postat de alena_2013 la 24 iulie 2013 - 22:36
Nu , nu esti :) am trecut printr-o situatie neplacuta romanca fiind , undeva in zona patronata de unguri am intrat cu tatal meu sa cumparam o sticla de apa rece , fiind ff cald afara , am cerut frumos in romana si vanzatoarea a raspuns in ungureste ...Nem értem a román, si tata s a enervat si a tras o in injuratura ... la care vanzatoarea a raspuns in romaneste ....
Postat de The_Hunter la 24 iulie 2013 - 22:38
EUKATHY
The_Hunter
O da !! suntem intregi dar parca nu 1oo% !! ne lipsesc multe , ne lipsesc simtamintele !
Postat de EUKATHY la 24 iulie 2013 - 22:38
alena_2013
Nu , nu esti :) am trecut printr-o situatie neplacuta romanca fiind , undeva in zona patronata de unguri am intrat cu tatal meu sa cumparam o sticla de apa rece , fiind ff cald afara , am cerut frumos in romana si vanzatoarea a raspuns in ungureste ...Nem értem a román, si tata s a enervat si a tras o in injuratura ... la care vanzatoarea a raspuns in romaneste ....
Postat de alena_2013 la 24 iulie 2013 - 22:39
Suntem prea mici iar interesele puterii mult prea mari .... Pestele de la cap se impute si din pacate la noi a intrat demult in putrefactie .
Postat de The_Hunter la 24 iulie 2013 - 22:39
EUKATHY
Daca se va regionaliza tara vor lua ungurii Transilvania
Postat de The_Hunter la 24 iulie 2013 - 22:40
alena_2013
Suntem prea mici iar interesele puterii mult prea mari .... Pestele de la cap se impute si din pacate la noi a intrat demult in putrefactie .
Postat de EUKATHY la 24 iulie 2013 - 22:41
The_Hunter
EUKATHY
Daca se va regionaliza tara vor lua ungurii Transilvania
Postat de BCLS la 24 iulie 2013 - 22:41
In dobrogea avem multe etnii,dar aici traim ca fratii,chiar si musulmanii sunt impotriva ungurilor
Postat de Fllo_ la 24 iulie 2013 - 22:41
EUKATHY
Daca se va regionaliza tara vor lua ungurii Transilvania
Postat de alena_2013 la 24 iulie 2013 - 22:42
The_Hunter
alena_2013
Suntem prea mici iar interesele puterii mult prea mari .... Pestele de la cap se impute si din pacate la noi a intrat demult in putrefactie .
Postat de xmoicapaulx la 24 iulie 2013 - 22:43
Iar tampenia asta cu....ungurii fura......pe ce lume traiti?nu peste tot sunt doar masinatiuni......
Postat de EUKATHY la 24 iulie 2013 - 22:43
Fllo_
EUKATHY
Daca se va regionaliza tara vor lua ungurii Transilvania
Postat de EUKATHY la 24 iulie 2013 - 22:43
BCLS
In dobrogea avem multe etnii,dar aici traim ca fratii,chiar si musulmanii sunt impotriva ungurilor
Postat de Deceneu1 la 24 iulie 2013 - 22:44
Romanii cedeaza mereu,am fost adusi in halul asta in mod deliberat,prin saracire,alungarea si fuga din propria noastra tara,ticalosire pt un pumn de bani a unor tradatori,reducerea nr.orelor de istorie in scoala si in liceu de la 3 ore la 1 ora pe saptamana!Sa nu uitam care au fost criteriile pt a intra in NATO si UE si acum care sunt criteriile pt a ne integra in Spatiul Schengen,mereu va fi ceva,un pretext pt a ceda mereu ,ba petrolul,ba toate resursele,ba pamantul,autonomia si tot asa...Am ajuns la stadiul de colonie obedienta,salvarea ar veni si din educatia patriotica,din cunoasterea istoriei,dar se preconizeaza desfiintarea acestei materii f deranjante pt ceea ce urmeaza sa ni se intample,sa disparem pur si simplu de pe harta!Atentiesi la falsul recensamant in care eram 18 milioane in ianuarie,iar in iunie am mai ,,crescut"cu inca 2 milioane!Asta dupa ce in 1990 eram 23 de milioane,deci cam disparem ca neam,asta e crunta realitate,s-au inchis peste 3 mii de scoli in ultimii ani,copii din zeci de mii de sate nu mai pot merge la scoala sa invete sa scrie si sa citeasca macar,avem foarte multe sate parasite,la mine in judet populatia din orase a scazut cu o treime fata de 1989.
Postat de The_Hunter la 24 iulie 2013 - 22:45
Alena sti dece suntem repetenti , pentru ca nu exista unitate la romani , asta e buba !! suntem milioane care gandim la fel , deca de 1 decembrie ( serbam ziua nationala a Romanie la miercurea ciuc , tg mures etc ) ne adunam doar vre-o 300 ??
Postat de EUKATHY la 24 iulie 2013 - 22:46
Deceneu1

Postat de Deceneu1 la 24 iulie 2013 - 22:48
Am fost ,,mancati"de lideri falsi,falsi patrioti,falsi lideri sindicali,falsi ONG-isti,falsi doctori in stiinte,falsi profesori universitari,falsi romani,falsi oameni!
Postat de alena_2013 la 24 iulie 2013 - 22:49
The_Hunter
Alena sti dece suntem repetenti , pentru ca nu exista unitate la romani , asta e buba !! suntem milioane care gandim la fel , deca de 1 decembrie ( serbam ziua nationala a Romanie la miercurea ciuc , tg mures etc ) ne adunam doar vre-o 300 ??
Postat de The_Hunter la 24 iulie 2013 - 22:50
Deceneu1
Am fost ,,mancati"de lideri falsi,falsi patrioti,falsi lideri sindicali,falsi ONG-isti,falsi doctori in stiinte,falsi profesori universitari,falsi romani,falsi oameni!
Postat de xmoicapaulx la 24 iulie 2013 - 22:51
Ce curajos esti cand scrii:P
Postat de The_Hunter la 24 iulie 2013 - 22:51
alena_2013
The_Hunter
Alena sti dece suntem repetenti , pentru ca nu exista unitate la romani , asta e buba !! suntem milioane care gandim la fel , deca de 1 decembrie ( serbam ziua nationala a Romanie la miercurea ciuc , tg mures etc ) ne adunam doar vre-o 300 ??
Postat de alena_2013 la 24 iulie 2013 - 22:51
xmoicapaulx
Iar tampenia asta cu....ungurii fura......pe ce lume traiti?nu peste tot sunt doar masinatiuni......
Postat de xmoicapaulx la 24 iulie 2013 - 22:52
Si ce are daca cer?pot sa ceara cat vor.ca si noi,si ei au tembelii lor.pt asta treb sa spunem ca toti vor?
Postat de EUKATHY la 24 iulie 2013 - 22:53
xmoicapaulx
Si ce are daca cer?pot sa ceara cat vor.ca si noi,si ei au tembelii lor.pt asta treb sa spunem ca toti vor?
Postat de Deceneu1 la 24 iulie 2013 - 22:54
EUKATHYDeceneu1Romanii cedeaza mereu,am fost adusi in halul asta in mod deliberat,prin saracire,alungarea si fuga din propria noastra tara,ticalosire pt un pumn de bani a unor tradatori,reducerea nr.orelor de istorie in scoala si in liceu de la 3 ore la 1 ora pe saptamana!Sa nu uitam care au fost criteriile pt a intra in NATO si UE si acum care sunt criteriile pt a ne integra in Spatiul Schengen,mereu va fi ceva,un pretext pt a ceda mereu ,ba petrolul,ba toate resursele,ba pamantul,autonomia si tot asa...Am ajuns la stadiul de colonie obedienta,salvarea ar veni si din educatia patriotica,din cunoasterea istoriei,dar se preconizeaza desfiintarea acestei materii f deranjante pt ceea ce urmeaza sa ni se intample,sa disparem pur si simplu de pe harta!Atentiesi la falsul recensamant in care eram 18 milioane in ianuarie,iar in iunie am mai ,,crescut"cu inca 2 milioane!Asta dupa ce in 1990 eram 23 de milioane,deci cam disparem ca neam,asta e crunta realitate,s-au inchis peste 3 mii de scoli in ultimii ani,copii din zeci de mii de sate nu mai pot merge la scoala sa invete sa scrie si sa citeasca macar,avem foarte multe sate parasite,la mine in judet populatia din orase a scazut cu o treime fata de 1989.Canada da drept ungurilor fara viza=>romanii si-au facut carti de identitate unguresti cu cetatenie....=>CE?!?!?!?!Sa plece,cei care nu iubesc aceasta tara sa plece,Canada e imensa si in cea mai mare parte a ei total nelocuita!Din pacate multi pleaca de disperare ca nu mai au cum sa traiasca aici,este un plan vechi de 160 de ani ce prevedea depopularea acestei tari si aducerea unui ,,popor ales"in locul nostru!Ungurii au fost intotdeauna avantajati de Marile Puteri,mai putin insa la Trianon.Ungaria a fost si este pionul Germaniei si al Marii Britanii pt a dezbina si a controla Balcanii,Europa de sud-est in general!
Postat de The_Hunter la 24 iulie 2013 - 22:54
xmoicapaulx
Ce curajos esti cand scrii:Pnu intru in detalii aci ca nu are sens , dar......... hahahahahha , te-a trezit garda dimineata la 5 ca sa-ti perchezitioneze casa sub pretextul ca esti rasist , iredentist si xenofob ???
ma indoiesc !!
Postat de xmoicapaulx la 24 iulie 2013 - 22:54
Si cand te-ai trezit,mami ti-a servit micul dejun la pat:D
Postat de alena_2013 la 24 iulie 2013 - 22:55
Da sa speram .... atat timp cat UDMR-ul este in carti , vor cere si li se va oferi.
Postat de The_Hunter la 24 iulie 2013 - 22:57
xmoicapaulx
Si cand te-ai trezit,mami ti-a servit micul dejun la pat:Dacuma , ca ti-ai spus punctul de vedere visavi de subiectul discutiei , esti liber ca berlinul in 45 !! dute pe chat cu fetele !! pa !!
hahahha
sau nu te primesc acolo din lipsa de dialog coerent ?????
hahaha
Postat de Deceneu1 la 24 iulie 2013 - 23:00
De asta Ungaria a patit ce a patit la Trianon cand a pretins ca a pierdut peste 70 la suta din teritorii,si pt.ca maghiarii sa creeze in Romania,Serbia,Slovacia,Slovenia,Ucraina mereu probleme si pretexte de intervetie ale Marilor Puteri in aceasta parte a Europei.
Postat de The_Hunter la 24 iulie 2013 - 23:01
alena_2013
Da sa speram .... atat timp cat UDMR-ul este in carti , vor cere si li se va oferi.
Postat de Deceneu1 la 24 iulie 2013 - 23:01
Asta e defectul nostru major ca barbati,nu suntem toti moi ca Paul...
Postat de The_Hunter la 24 iulie 2013 - 23:05
Deceneu1
Asta e defectul nostru major ca barbati,nu suntem toti moi ca Paul...
Postat de alena_2013 la 24 iulie 2013 - 23:06
Este revoltator , toti vor ceva : autonomie, pamanturi , gaze , acum s-a trezit si Vaticanul , vor Felixul ...cu siguranta vor urma si alte cerinte. Dar ce s a furat din Romania se va mai returna vreodata ? cu siguranta nu .
Postat de The_Hunter la 24 iulie 2013 - 23:06
The_Hunter
Deceneu1
Asta e defectul nostru major ca barbati,nu suntem toti moi ca Paul...
Postat de EUKATHY la 24 iulie 2013 - 23:07
alena_2013
Este revoltator , toti vor ceva : autonomie, pamanturi , gaze , acum s-a trezit si Vaticanul , vor Felixul ...cu siguranta vor urma si alte cerinte. Dar ce s a furat din Romania se va mai returna vreodata ? cu siguranta nu .
Postat de alena_2013 la 24 iulie 2013 - 23:08
Gasesc ei , asta nu este o problema .Bani sa iasa , comisioane grase sa fie ...
Vei putea accesa forumul in momentul in care pozele tale sunt aprobate, momentan sunt in asteptare
Click aici pentru a adauga o poza.
385 raspunsuri
5258 raspunsuri
66 raspunsuri
3008 raspunsuri
482 raspunsuri
18880 raspunsuri