Cuplaretii au talent V2

think

Eram o ``zgâtie`` de clasa a treia, băteam mingea, ieşeam cu cartul când dormeau babele mai dulce şi încă mă mai căţăram voiniceşte prin toţi copacii... Mă băteam cu toţi, provocam chiar pe cei mai mari decât mine, pentru ca atunci când se îngroşa gluma... să mi-o fur cu demnitate =)) ; cu fetele nu îmi prea băteam capul, ia, acolo... nişte mimoze (cum spunea mama). Le consideram fiinţe mult prea delicate şi oricum... neinteresante. Într-una din zile, mă aflam în parc, la o partidă de fotbal; parcă neluând în seamă nobila noastră îndeletnicire, o mimoză echipată cu rochiţă peste genunchi, lărguţă şi cu două funde cât pepenii, îşi urmă plimbarea chiar pe mijlocul ``terenului``, sfidându-ne. Am strigat cu toţii la ea, iar eu, mai cu moţ, m-am oţărât spunându-i că nu-i bună de nimic... Atunci, a ieşit transversal din spaţiul de joc, urmându-şi drumul pe digul ce tălăzuia lacul. Întâmplarea a făcut ca mingea plecată din talpa unui băiat să ricoşeze spre dig, oprindu-se la picioarele ei... M-am repezit să o recuperez şi când mai aveam doi paşi... săndăluţa ei de mimoză a şutat-o până la mijlocul apei, lângă vapor (o ambarcaţiune dezafectată, transformată în restaurant plutitor). Am văzut negru înaintea ochilor şi i-am dat un brânci peste dig... Cum nu mai ieşea din apă, m-am panicat şi am sărit cufundându-mă şi greblând cu mâini vinovate mâlul scârbos, ridicându-mă din când în când să iau o gură de aer... Un hohot general mă întâmpina la fiecare apariţie, dar eu dispăream înapoi, la mâlul jegos, nu înainte de a le administra ceva vorbe mai mudare decât mâlul prin care scotoceam. Normal că eram de tot râsul, căci mimoza şedea zece-cicisprezece metri mai sus, pe marginea de piatră, la fel de murdară ca mine, numai că... fundele pluteau pe apă, părul scăpat din legături o îmbrăcau până peste umeri, iar rochiţa... se lipise de ea într-un fel în care nu mai văzusem niciodată. S-a ridicat şiroind toată, făptură de apă eşuată în soarele rău... Adunându-şi anevoie părul, printre gâlgâituri de râs a spus ``Ţi-a fost frică?``. Blestemata înotase pe sub apă, ca să iasă mai departe şi să mă obrăznicească de faţă cu toţi. Rămăsesem holbându-mă la ea, la cum arăta aşa, altfel. Nu ştiam dacă trebuie să ripostez sau să mă las răvăşit de aşa noutate. Am adus mingea la mal dar nu mai aveam chef de joacă. Am rămas cumva... amici. Câteodată ne căutam cu pietre în geam şi pierdeam timpul trăncănind despre mai ştiu eu ce; nu înţelegeam care este rostul, dar deja ştiam că atunci... pe dig, primisem prima ``cheie``... După un an, familia ei a hotărât plecarea din ţară; nu am condus-o la aeroport, cu toate că mi-a dat asta prin cap, dar cu două zile înainte să plece, stând pe dig, cu tot vuietul maşinilor ce traversau podul, cu toată zarva făcută de copiii ce alergau pe iarbă, lacrima bolovănită dintre genele ei tremurânde, a făcut în mintea mea un zgomot mult mai puternic. Am dus palma pe bluză în locul sub care îmi era inima şi...
Să îmi iertaţi acest lung preambul, însă prima mea declaraţie de dragoste, a fost: TE PĂSTREZ AICI.

raval70

Foarte frumos!

admin4

FOX_one descalificat.Nu se admit postari furate de pe internet.

raval70

Etc...;)

think

Eram o ``zgâtie`` de clasa a treia, băteam mingea, ieşeam cu cartul când dormeau babele mai dulce şi încă mă mai căţăram voiniceşte prin toţi copacii... Mă băteam cu toţi, provocam chiar pe cei mai mari decât mine, pentru ca atunci când se îngroşa gluma... să mi-o fur cu demnitate =)) ; cu fetele nu îmi prea băteam capul, ia, acolo... nişte mimoze (cum spunea mama). Le consideram fiinţe mult prea delicate şi oricum... neinteresante. Într-una din zile, mă aflam în parc, la o partidă de fotbal; parcă neluând în seamă nobila noastră îndeletnicire, o mimoză echipată cu rochiţă peste genunchi, lărguţă şi cu două funde cât pepenii, îşi urmă plimbarea chiar pe mijlocul ``terenului``, sfidându-ne. Am strigat cu toţii la ea, iar eu, mai cu moţ, m-am oţărât spunându-i că nu-i bună de nimic... Atunci, a ieşit transversal din spaţiul de joc, urmându-şi drumul pe digul ce tălăzuia lacul. Întâmplarea a făcut ca mingea plecată din talpa unui băiat să ricoşeze spre dig, oprindu-se la picioarele ei... M-am repezit să o recuperez şi când mai aveam doi paşi... săndăluţa ei de mimoză a şutat-o până la mijlocul apei, lângă vapor (o ambarcaţiune dezafectată, transformată în restaurant plutitor). Am văzut negru înaintea ochilor şi i-am dat un brânci peste dig... Cum nu mai ieşea din apă, m-am panicat şi am sărit cufundându-mă şi greblând cu mâini vinovate mâlul scârbos, ridicându-mă din când în când să iau o gură de aer... Un hohot general mă întâmpina la fiecare apariţie, dar eu dispăream înapoi, la mâlul jegos, nu înainte de a le administra ceva vorbe mai mudare decât mâlul prin care scotoceam. Normal că eram de tot râsul, căci mimoza şedea zece-cicisprezece metri mai sus, pe marginea de piatră, la fel de murdară ca mine, numai că... fundele pluteau pe apă, părul scăpat din legături o îmbrăcau până peste umeri, iar rochiţa... se lipise de ea într-un fel în care nu mai văzusem niciodată. S-a ridicat şiroind toată, făptură de apă eşuată în soarele rău... Adunându-şi anevoie părul, printre gâlgâituri de râs a spus ``Ţi-a fost frică?``. Blestemata înotase pe sub apă, ca să iasă mai departe şi să mă obrăznicească de faţă cu toţi. Rămăsesem holbându-mă la ea, la cum arăta aşa, altfel. Nu ştiam dacă trebuie să ripostez sau să mă las răvăşit de aşa noutate. Am adus mingea la mal dar nu mai aveam chef de joacă. Am rămas cumva... amici. Câteodată ne căutam cu pietre în geam şi pierdeam timpul trăncănind despre mai ştiu eu ce; nu înţelegeam care este rostul, dar deja ştiam că atunci... pe dig, primisem prima ``cheie``... După un an, familia ei a hotărât plecarea din ţară; nu am condus-o la aeroport, cu toate că mi-a dat asta prin cap, dar cu două zile înainte să plece, stând pe dig, cu tot vuietul maşinilor ce traversau podul, cu toată zarva făcută de copiii ce alergau pe iarbă, lacrima bolovănită dintre genele ei tremurânde, a făcut în mintea mea un zgomot mult mai puternic. Am dus palma pe bluză în locul sub care îmi era inima şi...
Să îmi iertaţi acest lung preambul, însă prima mea declaraţie de dragoste, a fost: TE PĂSTREZ AICI.