De câte ori iertăm?

Scuze, netul meu e de vină.

Mulțumesc admin

Iertam ori de cate ori inima ne-o cere pentru ca suntem cu un rationament uman!

Păi de regulă inima cu raționamentul nu fac casă bună..

Autor! :) iertam? nu-i cam mult spus? yo cred ca de regula , trecem cu vederea , mai ales cind nu-i putem face nimic impricinuitului! :)))

Cu totii gresim si cu totii avem dreptul la a doua sansa,asta daca ne dam seama unde gresim si apreciem atunci cand cineva ne mai ofera o sansa,insa de multe ori greseala se repeta,stii vb aceea: ii dai un deget si iti ia toata mana :) de aceea,eu personal nu ofer nici a doua sansa :)

Nu stiu cu siguranta daca cele doua sunt respingatoare intre ele,dar inima iti dicteaza cum sa raspunzi greselilor! Sera frumoasa!

:-)) așa deci, să înțeleg că făcălețul e bine să-l avem cu noi tot timpul..

Adică nu ierți deloc? Nici măcar odată? Sau doar odată și dacă nu se schimbă nimic, nu mai ierți a doua oară?

Yo , cred ca-l avem in permanenta cu noi - facaletul si daca nu am fi condusi de legi , majoritatea am fi plini de vanatai! :)

Așa deci..:-))

Eu nu am avut parte la a doua sansa si nu am fost iertat,dar importat este faptul ca am reusit sa ma ridic singur,mai mult de atat am iertat,iert si voi ierta ori de cate ori voi avea ocazia!

Interesant și dureros ce spui..dar nu cumva timpul îți devine la un moment dat dușman? Că dacă tot iertăm și ceilalți nu ne iartă, nu ajungem în final singuri? Sau mă rog neîmpliniți într-o familie?

Sa fii singur e dureros dar ce sa facem,asta e viata! Nu mie teama de singuratate,mie teama de dezamagirile ce vor urma la altii!

Yo sustin ca timpul le rezolva pe toate! ! Nica :) daca ai fi iertat din proprie vointa si nu din ...,, n-am incotro ,, nu ti-ai fi justificat iertaririle prin faptul ca pe tine nu te-a iertat nimeni! treaba asta cu ,, pe mine nu m-a iertat nimeni ,, o spunem aproape toti , mai ales cind ne-am dorit iertarea chiar daca eram constienti in acelasi timp ca sunte vinovati! :)

Iertam dar la modul intelept si la modul cavalerului crestin...dar nu iertam pe cei care atenteaza la adevar -aici ii combatem cu aflarea adevarului, si mai ales nu trebuie ierati prosteste pe acei ucigasi care atnteaza la viata noastra , considerandu-ne prea slabi pt ca suntem buni , pt ca avem drepturile omului. Multi confunda teribil azi iertarea cu frica , lasitatea si interesul...

Depinde de greseala,de cele mai multe ori nu iert plus ca feelingul nu ma inseala niciodata :D

Da, corect cerebral Francisc..dar ce te faci când nu e vorba de frică, ci de credința în ce are bun cel care trebuie iertat pt ce face rău?

Cu alte cuvinte , autor , dupa ce-ti trag o injuratura astept iertare din partea ta , dat fiind faptul ca probabil sau sigur , am yo suflet frumos? :)))

Da..bbianca95..oricum nu pun în discuție doar adulterul(înșelatul), ci și alte incompatibilități care duc la situații când ți se face rău și trebuie să ierți sau nu. Adică în ce măsură prețuiești ce are bun pt a ierta răul care ți-l face.

Daca nu as ierta mereu ...mai tarziu nu as mai avea ascendent moral si nici indrazneala de cere Divinitatii sa fiu iertat la randul meu...
Da Manrsrr , cred ca poate ierta cu adevara doar un om cu adevarat puternic sau cineva care dintr-o data are in puterea sa pe cel care i-a facut rau...Pe de alta parte cei rai speculeaza pe cei buni foarte tare...ca de exemplu un om f rau va sti ca un om bun , are grija cand loveste pe cineva ..tocmai pt ca nu vrea sa-i faca rau, pt ca e milos si compasiv..si loveste el cu sete..cu toata forta ..si fara mila , pt ca el..nu manifesta aceste ,,slabiciuni"..asa se impune...Ma refer nu numai intr-o lupta fizica ..ci prin toate mijloacele...

D-zeu ne iarta tot timpul!....cine-s eu sa nu pot ierta??? A putea sa ierti te face mai bun!

Unde dreaq o fi iesirea din institutia ( topicul ) asta misericordioasa ! :))))

Parerea mea e ca iertarea unui om slab si fricos , nu poate fi o iertare autentica , e doar o neputinta scuzabila fata de sine...,,Iata ca iert , ce bun sunt!"..,,Dar de fapt mi-e frica de consecinte"...Faptul ca ierti uneori, te poate afce complice la un sir de crime ...sau la alte grozavii , sau la ratare vietii de catre un individ...Sa ierti en-gross nu e indicat...e mai mult o scapare de raspundere . Uneori trebuie sa fii nemilos , la fel ca si cu un mar stricat , il iei si il arunci din caruta cu mere bune , altfel se pot strica toate ..,,Il iert , nu il spun pe Icsulescu cum a dat foc casei vecinului, eu sunt un om bun si crestin, nu spun nici cum am vazut ca a fost violata Icsulesca de Mishubihu , sunt un bun crestin , e post , sunt in post , il iert , si sigur nu are sa mai faca rau niciodata!"...:)))

Sau ,,Nu il mai critic pe xunaava pt.ca a crezut ca l-a insultat pe Dumnezeu , pt.ca a crezut altceva decat mine si a spus ca Dumnezeu e rau , il iert , sunt bun , sunt un bun crestin , religios si prcaticant , ce ar putae s afaca in fond , il iert !"....F.gresit mod de a vedea lucrurile ...Xunaava in acest fel , vazand ca nu e atentionat deloc ,crede ca asa e bine , va merge in greseala tot ami mult si se va autodistruge...si va indemna si pe altii sa procedeze tot ca el...

De unde vine iertarea? Cand iertam?
Daca iertarea vine din iubirea de oameni, atunci suntem desavarsiti.Daca vine cand intuim regretul in cei care ne-au gresit, suntem intelepti si sufletisti.Daca iertarea vine doar cand cei ce ne gresesc recunosc singuri si cer sa fie iertati, tot buni suntem.Cand cerem rasplata in schimbul iertarii, nu mai e iertare. Cand trecem cu vederea ca si act de ignorare, nu e iertare.Fiecare iarta in functie de evolutia lui la scara spirituala. Nu iau in calcul pe cei ce nici nu constientizeaza cand li s-a gresit, sau pe cei condusi de temeri.

Eu nu mai iert nimic, ard tot:d
Nu ma duc la biserica, nu mănânc mai mult decât în alte zile, poate puțin diferit, nu sparg sticle, nu fac cadouri, nu primesc cadouri, îmi cumpăr ce am nevoie, când am nevoie, fac 'sex' când am chef, nu când vrea altu;)

Și unde i ai încadra pe ultimii, la persoane pierdute? :)

De multe ori am stat în cumpănă înainte de a ierta sau nu, o recunosc. Am încercat de multe ori și asta mai ales cu anii, să văd binele din orice om care mi-a făcut vreun rău, să înțeleg de ce a ajuns el să-mi facă rău, sigur asta nu înainte de a mă dumeri dacă nu cumva sunt eu de fapt cel vinovat(discut aici sigur nu de cazurile clare, tranșante, ci de cele ambigue). Cel mai greu cred că este să ierți atunci când trebuie să ierți aproapele și mai ales când nu-ți este "de sânge" și asta firește duce de cele mai multe ori la partenerul de viață. Înțelepciunea cred că are și ea fazele ei, mai întâi ne asumăm greșelile și vedem unde am greșit și noi (un eșec nu are doar un vinovat, cel puțin într-un cuplu), apoi ajungi la alt nivel, în care poate realizezi că cel de lângă tine nu a ajuns, sau nu încă, și mă refer la nivelul în care ierți chiar dacă ai o f mică parte de vină spre deloc, îți ceri chiar tu iertare deși celălalt a greșit.
Sigur discuția e f generală, dar cred că aceste gânduri ar trebui să le avem cel puțin acum la nașterea Domnului. Să încercăm să oprim puțin nebunia asta de sărbători și să fim mai sinceri cu noi, să iertăm mai mult.

Mhm... avem o problema cu ultima afirmatie.Cum faci 'sex', cand vrei doar tu? :))

Adică eu dau tonul:))

Și sigur cred că cel mai de apreciat și mai matur fenomen este ca cel care a greșit să conștientizeze și să-și ceară iertare sincer.

Cei care aparent iarta, dar in realitate doar se conformeaza.

Iertarea dată "de rușine" de ce spune lumea sau de frică de consecințe, sigur nu e iertare , asta e clar, dar poate tocmai asta e ideea să realizezi că ierți pt că cel care-ți face rău are și bine și poate mai mult bine pt tine desigur sau ierți de frică sau rușine..Francisc.

Chiar e mai usor sa ierti decat sa recunosti si sa regreti sincer o greseala... in cele mai multe situatii.Sunt si exceptii, cred.

Asta cu iertarea de sarbatori mi se pare o prostie. Dacă vreau și pot sa iert pe cineva, o fac atunci, pe loc, sau las un timp, dar asta nu înseamnă că tb sa aștept Crăciunul s o pot face. Deși am iertat toată viata chiar și persoane care n ar fi meritat iertarea mea nici după moarte, am făcut o, atunci..de ce? Pentru ca eu sunt EU și nu am nevoie de Crăciun sau indemnul Domnului s o fac, ori al altcuiva..

Așa este, doar că în aceste zile ,ca și de Paște dealtfel, există "tensiuni", energii care "se rup" și cred că dacă trecem cel puțin în prezent printr-o perioadă mai grea din viața noastră, putem reflecta mai mult în aceste zile.

Da, este nivelul cel mai înalt al iertării și sigur să-ți ceri iertare chiar dacă nu ai greșit, poate doar pt a aplana un conflict , iar și mai demn ar fi ca celălalt să realizeze și să-și ceară și el iertare că nu a vrut să-ți facă rău intenționat, de fapt.

Scuze, nu citisem postarea anterioara... vorbeam la modul general, nu la cel prezentat de tine, care pe mine ma depaseste.N-am ajuns nici macar sa-mi imaginez vreodata ca-mi cer scuze pt greseala celuilalt... sunt mult in urma la capitolul asta.

Fatul că realizezi acest lucru e deja un pas înaintea conștientizării. Și dacă sufletul este proiecția conștiinței, o conștiință împăcată cu propriul sine ,că ai reușit să ceri iertare pt greleala celuilalt, nu poate decât să-ți liniștească sufletul.

"Faptul"

Pana cand si Isus a spus : "Iarta-i Doamne, ca nu stiu ce fac!"... dar n-a spus ' Iertati-ma daca v-am dat motiv sa-mi faceti asta... sau... Iertati-ma ca v-ati ingreunat cu pacatul rastignirii mele, implinind cuvantul scris dinainte de mine."

Așa este, dar era vorba de un vărf al durerii, al sacrilegiului suprem. Niciunul din noi nu trecem prin așa ceva pt iubire. Și da, Dumnezeu este de fapt cel care iartă la final, dar până atunci putem să ne cerem iertare celuilalt uneori, cel puțin dacă nu e o greșeală prea mare a lui. Uneori poate trezi conștiința celuilalt.
Și dacă îți ceri iertare pt greșelile celuilalt și acesta nu înțelege și nu se schimbă nimic, tot el va pleca de lângă tine la final, iar tu să fi împăcat cu tine însuți că ai încercat să refaci tot ce era stricat și să mergi înainte încrezător în puterile tale de a ierta și nu numai.

Corect, iertarea nu are un timp indicat.

Poate propria experienta ti-a oferit sansa ori nesansa unei experiente de care spui.Eu nu ma regasesc in genul asta de iertari.Am un blocaj orgolic, cred.:))

Da , dar o singură experiență.:-)
Blocajele "orgolice" cred că sunt destul de firești în lumea care trăim. Este de multe ori reacția noastră la rău, autoapărare. Numai că una e orgoliul în acest caz și altul când suntem "orgolioși premeditat", l- aș numi atunci trufie.

I~mi place sa cred,ca a ierta,este mai mult decat hrana sau apa,mai mult decat intuneric sau lumina,chiar mai mult decat intelepciune sau sentiment.....a ierta este a iubi.

Cu siguranță iertarea este iubire, doar că noi oamenii ne punem traista în spinare de cele mai multe ori și spunem: "Dumnezeu să te ierte, eu nu pot". Pentru că vrem nu vrem prețul iubirii este sacrificiu și cu cât vremurile sunt mai dure, cu atât sacrificiul e mai mare.

Iubirea,nu are timpuri,nu este trecatoare si nu cunoaste sacrificul....iubirea este iertare:) Craciun fericit! ma bag la somn!

Teoretic suna frumos cand vorbim despre iertare... dar practic... avem o masura.Cei iertatori iarta de doua ori, iar a treia oara nu te mai pasuie.Doar cei naivi si slabi "iarta" fara limita.Un om plin de iubire ar trebui sa ierte mult mai mult.Oare unde ne situam , din punctul asta de vedere?