Despre prietenie-scurte consideratii
Grecii antici considerau prietenia ca fiind cea mai importantă virtute. Prietenia între semeni (indiferent de sex) era superioară zeilor care erau capricioși, instabili, nesiguri și necugetați, nu se ridicau la nivelul prieteniei. Nici zeii și nici dragostea.
Creștinismul vorbește în termeni nobili de prietenie, de sacrificiu suprem: cine își dă viața pentru celălalt acela este prietenul său. Nu soțul, soția, nu părinții ci prietenul. Rezist tentației de a face o clasificare a virtuțiilor în ceea ce privește relațiile interpersonale, dar prietenia, este o unire în suflet (nu și în trup) cu celălalt.
De la Sfântul Augustin, la Sfântul Ioan Gură de Aur și până la postmodermistii aroganți și mizantropi, prietenia nu este criticată ci valorizată și prețuită pe deplin.
În prietenie nu există gelozie ci devotament, pentru ca dacă dragostea a fost încercată prin foc, prietenia a fost încercată de toate calamitățile lumii în care trăim și a lumii noastre interioare.
Un alt aspect relevant este că îți susții prietenul dincolo de judecată, ești cu el fără să fii atent la detalii raționale, îl susții și nu cauți necontenit să-i descoperi și să-i arăți neajunsurile, stângăciile, capriciile și neputințele. Devii un factor de suport pentru el. Devii exigent în a-l numi prieten, însă devenit prieten, exigența devine suportivă, încurajatoare și binevoitoare. Îți poate fi prieten doar un om pe care-l consideri egal, nu un om pe care-l privești cu superioritate sau față de care te raportezi ca fiind inferior. Prietenia nu există în afara reciprocității. Te poți îndrăgosti de un om nepotrivit, poți iubi un om nepotrivit, dar niciodată nu ai un prieten nepotrivit.
â€Nu da prietenilor sfaturi frumoase ci sfaturi folositoareâ€
Este, din punctul meu de vedere, cea mai bună referire la prietenie, în acelaÈ™i spirit cu ce spunea părintele Nicolae Steinhardt: â€câtă prietenie atâta exigențăâ€
Dacă nu te bucuri de prietenul tău, nu e prietenie. Dacă cel pe care-l consideri prieten te face des să suferi, acela nu-ți este prieten. Prietenul nu-ți caută nod în papură pentru aș găsi justificări în propria persoană, nu taie noduri, ci le destramă și le despletește. Asta nu înseamnă că prietenul tău nu poate să-ți spună orice, dimpotrivă și-a câștigat dreptul de a spune orice despre tine, este dreptul necondiționat al lui de a spune ce gândește despre tine, despre ceea ce simte, însă nu o face pentru a te leza, ci pentru a te ajuta, etc
Dacă se pierde înseamnă că nu a fost niciodată. Prietenul este asemenea mântuirii, este asemenea unui dar divin ce nu se poate pierde pentru că e mai presus de tot ce e pământesc. Prietenia este forma necondiționată a dragostei umane, în care nu există monedă de schimb.

- Action Bar:
- Raspunsuri (68)
- Afisari (1106)
- Facebook Share
Postat de venea la 12 decembrie 2014 - 00:42
De unde ai copiat citatele?De pe net?:)):)):)):))
Postat de venea la 12 decembrie 2014 - 00:45
0428
venea
De unde ai copiat citatele?De pe net?:)):)):)):))
Postat de zambarici la 12 decembrie 2014 - 00:47
Wow ce amuzament
Postat de zambarici la 12 decembrie 2014 - 00:50
Mda mda era ceva informativ daca nu observi plus ca nu am sustinut ca le-am scris eu :) deci daca aveti chef de ranjete afara din topicul meu
Postat de admin5 la 12 decembrie 2014 - 00:50
Sursa : Catalin Stanciu Blog
Postat de zambarici la 12 decembrie 2014 - 00:51
Ete cine stie :)
Postat de zambarici la 12 decembrie 2014 - 00:51
Admine vrei cumva sa ne imprietenim sau mi se pare mie :)
Postat de zambarici la 12 decembrie 2014 - 00:54
0428 ti-am mai spus lasa-ma in pace nu am chef de discutii cu tine nu te mai baga in seama cu mine nu ai u ce sa-mi scrii mie nici aici nici unde :(
Postat de venea la 12 decembrie 2014 - 00:56
0428
zambarici
Mda mda era ceva informativ daca nu observi plus ca nu am sustinut ca le-am scris eu :) deci daca aveti chef de ranjete afara din topicul meu
Postat de admin5 la 12 decembrie 2014 - 00:57
0428 si venea,aveti cate un avertisment! Provocare!
Postat de Kanee1 la 12 decembrie 2014 - 00:59
Lui kanee ii place topicul...este vorba despre greci si gladiatori nu?;);););)
Postat de zambarici la 12 decembrie 2014 - 01:00
Kanee1
Lui kanee ii place topicul...este vorba despre greci si gladiatori nu?;);););)
Postat de Kanee1 la 12 decembrie 2014 - 01:01
zambarici
Kanee1
Lui kanee ii place topicul...este vorba despre greci si gladiatori nu?;);););)
Postat de venea la 12 decembrie 2014 - 01:35
nedelcristian
Despre nmk:))
Postat de nikulici la 12 decembrie 2014 - 06:48
Ai postat o descriere frumoasa a prieteniei,dar oare cate prietenii de acest gen mai gasim?...lumea se intoarce cu susul in jos...prieteniile devin afaceri si interese....E bine sa ai prieteni,dar cu greu obtii inca unul in plus,fata de ce ai....in ziua de azi.
Postat de kymos la 12 decembrie 2014 - 07:01
Foarte fain, doar ca azi e mai usor sa gasesti acul in carul cu fin decit sa gasesti un prieten adevarat .........
Postat de nikulici la 12 decembrie 2014 - 07:14
kymos
Foarte fain, doar ca azi e mai usor sa gasesti acul in carul cu fin decit sa gasesti un prieten adevarat .........
Postat de incompatibil la 12 decembrie 2014 - 07:43
Atat timp cat avem grija de orgoliul nostru prietenia nu exista:)))):> plus ca ne imprietenim ca sa scapam de singuratate:)
Postat de nuro la 12 decembrie 2014 - 08:35
Cele mai frumoase prietenii se leaga in copilarie,pentru ca interesele sunt mai putin meschine si au cele mai mari sanse sa dainuie peste ani.La maturitate e greu sa pui bazele unei prietenii pentru ca asteptarile sunt mult mai mari,vrei un echilibru perfect intre "cerere" si "oferta".S'a dovedit ca prietenia e pusa la incercare in momentele dificile din viata ta si atunci se va produce o cernere a lor,se vor autoexclude din ceea ce s'a vrut, sau nu, a fi o prietenie.
Postat de comod la 12 decembrie 2014 - 08:40
Prietenia e buna pana ia foc :))))))))
Postat de incompatibil la 12 decembrie 2014 - 08:40
comod
Prietenia e buna pana ia foc :))))))))
Postat de comod la 12 decembrie 2014 - 08:41
Nu stau des ,fac mereu plinul :)))))
Postat de Chewbacca la 12 decembrie 2014 - 08:46
Iote, nene... Cum pomenesti de prietenie, cum te napadesc pretenasii sa-ti dea o mana d-ajutor! :))))))
Postat de nikulici la 12 decembrie 2014 - 08:49
Chewbacca
Iote, nene... Cum pomenesti de prietenie, cum te napadesc pretenasii sa-ti dea o mana d-ajutor! :))))))
Postat de Chewbacca la 12 decembrie 2014 - 08:50
nikulici
Chewbacca
Iote, nene... Cum pomenesti de prietenie, cum te napadesc pretenasii sa-ti dea o mana d-ajutor! :))))))
Postat de nikulici la 12 decembrie 2014 - 08:52
Tot timpul ai nevoie de prieteni Chew....mai ales cand ai ceva banuti de cheltuit.
Postat de gorex10 la 12 decembrie 2014 - 08:52
Weekendul asta prietenii pastreaza distanta,familii,obligatii ii inteleg.Dar celalalt ma inconjoara cu toata afectiunea lor.Am uitat sa spun ca iau leafa pe 15.
Postat de Chewbacca la 12 decembrie 2014 - 08:53
nikulici
Tot timpul ai nevoie de prieteni Chew....mai ales cand ai ceva banuti de cheltuit.
Postat de nikulici la 12 decembrie 2014 - 08:54
gorex10
Weekendul asta prietenii pastreaza distanta,familii,obligatii ii inteleg.Dar celalalt ma inconjoara cu toata afectiunea lor.Am uitat sa spun ca iau leafa pe 15.
Postat de nikulici la 12 decembrie 2014 - 08:54
Chewbacca
nikulici
Tot timpul ai nevoie de prieteni Chew....mai ales cand ai ceva banuti de cheltuit.
Postat de gorex10 la 12 decembrie 2014 - 08:57
nikulici
gorex10
Weekendul asta prietenii pastreaza distanta,familii,obligatii ii inteleg.Dar celalalt ma inconjoara cu toata afectiunea lor.Am uitat sa spun ca iau leafa pe 15.
Postat de Purple7 la 12 decembrie 2014 - 09:11
Cand vorbim de prietenie si ne plangem ca nu prea avem sau este greu sa ai un prieten sa se poarte asa cum stim ca tre' sa se poarte un prieten, ne gandim neaparat la "celalalt" sau si la cum suntem noi, ce fel d eprieteni suntem noi, c eoferim noi, etc.
Cred ca intai si inati tu tre' sa fii un adevarat prieten!

Postat de zambarici la 12 decembrie 2014 - 11:15
Ma bucur ca mai sunt si care aprecieaza prietenia, eu sunt cam sceptica in ceea ce priveste prietenii :) consider ca atunci cand ne facem un prieten avem un scop atunci cand ne oferim prietenia fata de el :)
Postat de comod la 12 decembrie 2014 - 11:44
zambarici
Ma bucur ca mai sunt si care aprecieaza prietenia, eu sunt cam sceptica in ceea ce priveste prietenii :) consider ca atunci cand ne facem un prieten avem un scop atunci cand ne oferim prietenia fata de el :)
Postat de zambarici la 12 decembrie 2014 - 11:51
Nu, il arat in fata :))) nu ascund lucruri :)))
Postat de cris_is la 12 decembrie 2014 - 12:46
E minunata...dar lipseste cu desavarsire. Poarta fes, din interes.
Postat de rona_n la 12 decembrie 2014 - 13:21
Doua prietene:
- Draga, barbatul tau ma scoate uneori din sarite. Habar n-are de gramatica. Confunda tot timpul "mie" si "mine".
- Si barbatul tau ma enerveaza de multe ori, draga, spune cealalta. El confunda foarte des pe "tine" cu "mine". :P

Postat de mamy2 la 12 decembrie 2014 - 14:39
Despre prietenie ....apai cand o sa fiu mai disponibila ptr asta ,o sa mi fac alti pretini' prieteni de lunga durata' ;)Nu zic ,ca nu exista prietenie adevarata sincera fara interese decat acelea normal-prietenesti..zic doar ca yo s intr o perioada in care nu mi permit prieteni adevarati de lunga durata ..Si uite asa...ma gandesc; cati or mai fi ca si mine ???De unde trag concluzia ca,d'aia i tot mai rara prietenia ;)
Postat de EU_OANNA la 12 decembrie 2014 - 15:49
Adevarata prietenie rezista timpului ,distantei ,tacerii...In anul 1972 am cunoscut o colega cu care sunt prietene si in ziua de azi . A fost alaturi de mine la bucurii dar si la necazuri ,ne-am ajutat si sfatuit reciproc de cate ori a fost nevoie. Este pt mine mai mult decat o sora .
Postat de Lady_G la 12 decembrie 2014 - 15:55
Ceva rar, foarte rar, as zice, in zilele noastre. Acu'i cam asa: interesu', poarta fesu'. Nu ca n-ar fi de cand lumea, dar azi e mai pronuntata ,'prietenia' asta. Aaa, de amici nu duc lipsa, is foarte ok si cam atat.
Postat de EU_OANNA la 12 decembrie 2014 - 16:19
"un prieten adevarat este cel care te sfatuieste de bine ,nu cel care-ti lauda nebuniile"
"Prietenii sunt ca pepenii ,incerci o suta pana gasesti doi, trei"CONFUCIUS
"PRIETENIA SFARSESTE ACOLO UNDE INCEPE NEINCREDEREA"
"Este ingrozitor sa nu ai un prieten caruia sa-i spui cat de fericit esti sau cat de trist "

Postat de Vallah la 12 decembrie 2014 - 17:00
nuro
Cele mai frumoase prietenii se leaga in copilarie,pentru ca interesele sunt mai putin meschine si au cele mai mari sanse sa dainuie peste ani.La maturitate e greu sa pui bazele unei prietenii pentru ca asteptarile sunt mult mai mari,vrei un echilibru perfect intre "cerere" si "oferta".S'a dovedit ca prietenia e pusa la incercare in momentele dificile din viata ta si atunci se va produce o cernere a lor,se vor autoexclude din ceea ce s'a vrut, sau nu, a fi o prietenie.
Postat de Kanee1 la 12 decembrie 2014 - 17:46
Kanee luchar,kanee gana
Postat de gorex10 la 12 decembrie 2014 - 17:53
EU_OANNA
"un prieten adevarat este cel care te sfatuieste de bine ,nu cel care-ti lauda nebuniile""Prietenii sunt ca pepenii ,incerci o suta pana gasesti doi, trei"CONFUCIUS
"PRIETENIA SFARSESTE ACOLO UNDE INCEPE NEINCREDEREA"
"Este ingrozitor sa nu ai un prieten caruia sa-i spui cat de fericit esti sau cat de trist "
Postat de Petru10 la 12 decembrie 2014 - 20:14
Pai prietenia de astazi dureaza pana atingi scopul!
Postat de manrsr la 12 decembrie 2014 - 23:33
Prietenia inseamna sa nu numeri de cate ori ai platit sau ajutat tu sau el. Am trei prieteni de nadejde la munca, 2 barbati si un caine labrador, avem acelasi scop toti trei,dar niciunul nu tinem cont de cate ori ne ajutam. Iar niciodata nu ne imprumutam de bani. In rest ce sa zic ,cred ca prietenia cat timp nu exista profit (iese la suprafata la un moment dat daca se ascunde),chiar daca exista un interes si deci automat e comun, merita sa o ai in cativa oameni din jurul tau.
Postat de manrsr la 12 decembrie 2014 - 23:35
manrsr

Postat de zambarici la 12 decembrie 2014 - 23:37
Eu vreau sa mai imprumute jimmy din sufletul lui si altora :X el cred ca iti este singurul prieten :X
Postat de Purple7 la 12 decembrie 2014 - 23:37
manrsr
Prietenia inseamna sa nu numeri de cate ori ai platit sau ajutat tu sau el. Am trei prieteni de nadejde la munca, 2 barbati si un caine labrador, avem acelasi scop toti trei,dar niciunul nu tinem cont de cate ori ne ajutam. Iar niciodata nu ne imprumutam de bani. In rest ce sa zic ,cred ca prietenia cat timp nu exista profit (iese la suprafata la un moment dat daca se ascunde),chiar daca exista un interes si deci automat e comun, merita sa o ai in cativa oameni din jurul tau.
Vei putea accesa forumul in momentul in care pozele tale sunt aprobate, momentan sunt in asteptare
Click aici pentru a adauga o poza.
91 raspunsuri
1172 raspunsuri
758 raspunsuri
1024 raspunsuri
1359 raspunsuri
4761 raspunsuri
6602 raspunsuri
10484 raspunsuri
825 raspunsuri
18461 raspunsuri
4138 raspunsuri
16010 raspunsuri
3102 raspunsuri
13412 raspunsuri
1326 raspunsuri