Gala liricii de dragoste 1: Despărţirea regăsirii..
Aţi văzut vreodată cursele acelea de ogari, englezeşti? Când, pentru a fi stimulaţi să alerge la viteză maximă, în faţa acelor câini este trasă pe o şină, în faţa lor, figura unui iepuraş confecţionat dintr-un material oarecare? În trecut iepuraşii erau vii! Şi vai de iepuraşul care se “împiedica†din orgoliu în faţa ogarilor care-l urmăreau! Orgoliul de a-i persifla că nu sunt atît de iuţi ca şi el...De regulă iepuraşul care se “împiedica†era de fapt o...iepuraşă. Dar orgoliul iepuraşei era justificat de iluzia întrezăririi sufletului său pereche! Numai că ogarii nu pot fi suflete pereche. Sunt vânători urmărind trofeul. Rezultanta celor două idealuri, pentru ogar trofeul, pentru iepuraşă sufletul-pereche, nu poate fi decât o tragedie. Pentru cel care a visat...
Într-una din serile literar-muzicale, NORII NEGRI, spuneam că poemului original i-am adăugat un fragment din alt poem. Poemul care este redat mai jos. Acest poem a cunoscut o curioasă metamorfoză, transformăndu-se într-o DULCE OTRAVĂ, un strigăt mut aruncat în eter. Pentru acea DULCE OTRAVĂ am compus în replică un alt poem pe care îl veţi putea vedea mâine în partea a doua a acestei gale :)
Şi primul şi al doilea poem au căutat să aline sufletul rănit al unei femei. O femeie de o sensibilitate extremă, de o mare nobleţe sufletească... Ca de fiecare dată am ataşat şi acestui poem o piesă muzicală, pentru a se putea “vedea†şi înţelege mai bine versurile sale. De aceea porniţi întâi muzica şi apoi lecturaţi. Bineinteles ca se poate citi si fara muzică. Versurile au muzicalitatea lor proprie...
Puteţi posta poezii, muzică, puteţi face dedicaţii, DAR nu mă întrebaţi de lumea canină!
Mie îmi plac pisicile, de aceea zambetul meu e mai leneş,de motan...:)
Despărţirea regăsirii
Îţi scriu acum când norii s-au strâns să ne despartă,
Şi gura ta cea dulce otravă imi arată.
Când mugurii iubirii, din ochii tăi cei trişti,
I-a veştejit uitarea, căci tu nu mai exişti!
Spuneai că eşti mirajul, mirajul existenţei,
Şi lacrima căzută în inima tristeţii,
Că sufletu-ţi tresaltă şi fluturii tăi zboară...
Nu eşti decât Morgana, Morgana virtuală!
Am vrut să-ţi alin dorul…Ca de atâtea ori
Te-ai rătăcit în ceaţă, pierdută printre nori…
Când semeni vânt, furtună, doar asta ai să creşti,
Ai semănat veninul, cu el ai să trăieşti!
În clipe fericite mi-ai spus ca să te sun,
De-atâta “fericire†puteam să mor nebun!
Căci am sunat o dată, de nouă, zece ori,
Dar tu , ca o nebună, erai fugită-n nori!
Am vrut să-ţi alin dorul…Ca de atâtea ori
Te-ai rătăcit în ceaţă, pierdută printre nori…
În deznădejdea neagră,în noaptea cea mai grea,
Doream să culeg floarea, să fii iubita mea.
Să fii luceafăr nopţii…Dar crudul meu destin
Osândă grea îmi dete: să fii doar al meu chin!
Te bucură, sau plânge tu mai degrabă-acum
O inimă, ofrandă, ce se transformă-n scrum!
Te bucură? Sau plânge?Domol şi trist, încet,
Pe rugul tău cel mândru arde şi-al tău suflet!
Căci DOI e decât UNUL, şi UNUL este DOI,
Îmbrăţişând Eternul rămânem AMÂNDOI !
Am fi-mpletit din vise şi doruri o cunună
Ne-ar fi ferit de lumea cea rea şi de furtună.
Ca Focul şi ca Apa, ca Soarele şi Luna…
Te-ai rătăcit în ceaţă şi-ai despletit cununa!..
De ce când taci tu tace şi luna din poveşti?
De ce când sunt cu tine tu nu te regăseşti?
De ce priveşti cu teamă în urma ta mereu
Când eu sunt regăsirea şi tu blestemul meu?
Am sa-ţi ma fiu in preajmă, legat de al tău pas
Ca un străin în noapte, un câine de pripas.
Åži-am să te văd când tristă, când veselă “la greuâ€,
Te voi iubi şi-atuncea, biet suflete al meu…
Îţi scriu când norii negri în cer veninu-şi varsă
Şi stele gri otrava în razele-şi revarsă,
Când plânge disperarea în ochii-ţi mari şi trişti,
Zadarnic sunt cu tine, când tu nu mai exişti!
Se scurg pe cerul negru, corăbii mari de nori,
Din ochii tăi curg lacrimi, picuri micuţi de sori.
Şi-acum la despărţire aş vrea să nu te mişti,
Să pot da sărutare ochilor tăi cei trişti...
Într-una din serile literar-muzicale, NORII NEGRI, spuneam că poemului original i-am adăugat un fragment din alt poem. Poemul care este redat mai jos. Acest poem a cunoscut o curioasă metamorfoză, transformăndu-se într-o DULCE OTRAVĂ, un strigăt mut aruncat în eter. Pentru acea DULCE OTRAVĂ am compus în replică un alt poem pe care îl veţi putea vedea mâine în partea a doua a acestei gale :)
Şi primul şi al doilea poem au căutat să aline sufletul rănit al unei femei. O femeie de o sensibilitate extremă, de o mare nobleţe sufletească... Ca de fiecare dată am ataşat şi acestui poem o piesă muzicală, pentru a se putea “vedea†şi înţelege mai bine versurile sale. De aceea porniţi întâi muzica şi apoi lecturaţi. Bineinteles ca se poate citi si fara muzică. Versurile au muzicalitatea lor proprie...
Puteţi posta poezii, muzică, puteţi face dedicaţii, DAR nu mă întrebaţi de lumea canină!
Mie îmi plac pisicile, de aceea zambetul meu e mai leneş,de motan...:)
Despărţirea regăsirii
Îţi scriu acum când norii s-au strâns să ne despartă,
Şi gura ta cea dulce otravă imi arată.
Când mugurii iubirii, din ochii tăi cei trişti,
I-a veştejit uitarea, căci tu nu mai exişti!
Spuneai că eşti mirajul, mirajul existenţei,
Şi lacrima căzută în inima tristeţii,
Că sufletu-ţi tresaltă şi fluturii tăi zboară...
Nu eşti decât Morgana, Morgana virtuală!
Am vrut să-ţi alin dorul…Ca de atâtea ori
Te-ai rătăcit în ceaţă, pierdută printre nori…
Când semeni vânt, furtună, doar asta ai să creşti,
Ai semănat veninul, cu el ai să trăieşti!
În clipe fericite mi-ai spus ca să te sun,
De-atâta “fericire†puteam să mor nebun!
Căci am sunat o dată, de nouă, zece ori,
Dar tu , ca o nebună, erai fugită-n nori!
Am vrut să-ţi alin dorul…Ca de atâtea ori
Te-ai rătăcit în ceaţă, pierdută printre nori…
În deznădejdea neagră,în noaptea cea mai grea,
Doream să culeg floarea, să fii iubita mea.
Să fii luceafăr nopţii…Dar crudul meu destin
Osândă grea îmi dete: să fii doar al meu chin!
Te bucură, sau plânge tu mai degrabă-acum
O inimă, ofrandă, ce se transformă-n scrum!
Te bucură? Sau plânge?Domol şi trist, încet,
Pe rugul tău cel mândru arde şi-al tău suflet!
Căci DOI e decât UNUL, şi UNUL este DOI,
Îmbrăţişând Eternul rămânem AMÂNDOI !
Am fi-mpletit din vise şi doruri o cunună
Ne-ar fi ferit de lumea cea rea şi de furtună.
Ca Focul şi ca Apa, ca Soarele şi Luna…
Te-ai rătăcit în ceaţă şi-ai despletit cununa!..
De ce când taci tu tace şi luna din poveşti?
De ce când sunt cu tine tu nu te regăseşti?
De ce priveşti cu teamă în urma ta mereu
Când eu sunt regăsirea şi tu blestemul meu?
Am sa-ţi ma fiu in preajmă, legat de al tău pas
Ca un străin în noapte, un câine de pripas.
Åži-am să te văd când tristă, când veselă “la greuâ€,
Te voi iubi şi-atuncea, biet suflete al meu…
Îţi scriu când norii negri în cer veninu-şi varsă
Şi stele gri otrava în razele-şi revarsă,
Când plânge disperarea în ochii-ţi mari şi trişti,
Zadarnic sunt cu tine, când tu nu mai exişti!
Se scurg pe cerul negru, corăbii mari de nori,
Din ochii tăi curg lacrimi, picuri micuţi de sori.
Şi-acum la despărţire aş vrea să nu te mişti,
Să pot da sărutare ochilor tăi cei trişti...
Atasamente
- Action Bar:
- Raspunsuri (201)
- Afisari (3066)
- Facebook Share
6047 raspunsuri