Geamantanul meu de vise....

De ce visele rămân doar vise? Destin sau atitudine?
Când începusem să mă preocup mai mult de dezvoltarea mea personală citeam multe articole, ascultam lecţii audio, priveam video motivaţionale şi totuşi nu mă bucuram de niciun rezultat concret sau vreo schimbare măcar cât de măruntă. După fiecare material studiat mă avântam în necunoscut, puteam pune mâna în foc că metoda învăţată azi va funcţiona mai bine decât cea de ieri. Aşa au trecut aproximativ doi ani, după care, în mod inconştient, am încetat de a mai căuta răspunsuri, pentru că zilele mele nu se mai clădeau pe dorinţa de a pune întrebări. Îmi părea inutil deşi înţelegeam destul de bine că ceea ce fac, ce învăţ, este adevărat, îmi este benefic… şi atunci, care era problema mea, te întrebi poate.
Răspunsul e simplu – vechile mele credinţe, educaţia mea, anturajul în care trăiam, regulile care mi se impuneau, aşteptările mele, toate acestea erau un impediment pentru evoluţia mea. Urmam întocmai orice pas, orice indiciu şi etapă pentru a reuşi, însă, totul era zadarnic, pentru că încercam să amestec, să combin toate principiile mele eronate cu altele noi, învăţate din cărţi.

Te îndemn să citeşti în continuare, căci astfel vei înţelege mai uşor şi mai bine lucruri pe care eu le-am înţeles după mult timp de căutare. Parcurgând informaţia de mai jos poţi gândi că am vorbit despre lucruri prea abstracte şi că nu-ţi sunt cu nimic de folos, dar adevărul este că exteriorul nostru, tot ce trăim fizic ne reprezintă în interior, viaţa noastră exterioară este oglinda interiorului nostru, este gândul, emoţia, sentimentul materializat. Începe să te schimbi în esenţă şi lucrurile din viaţa ta se vor schimba ca prin minune (şi nu aberez). Mi-a trebuit mult timp să înţeleg asta, tu ai formula magică mai jos. Aşadar…

1. Frica

Aşa cum ţi-am mai spus, într-un articol precedent, suntem educaţi, în mare măsură, de frică. Ne este frică de orice şi de oricine. Va suna bizar, dar este adevărat – ne este frică şi de succesul nostru, ne este frică de fericirea noastră, ne este frică să iubim chiar. De ce? Pentru că imediat ce concepem ideea de fericire sau dragoste ne apar gânduri precum – „Dacă nu-mi iese? Dacă sufăr eşec? Dacă am aşteptări prea mari? Dacă nu mi se va răspunde la fel? Dacă pierd tot ce am câştigat până acum? Dacă nu mă vor înţelege prietenii?”, ştii perfect că acest şir de întrebări ar putea continua la nesfârşit…

Şi ce înseamnă frica până la urmă? Simplu – subestimare. Ţi-e frică, îţi apar întrebări de genul celor sus menţionate, pierzi firul, devii confuz şi atunci spui – Nu Pot şi Nu Voi Putea Niciodată! Atât mi-e dat să trăiesc, atât voi trăi… Şi e păcat de tine…

Este important să ştii de asemenea că frica, ca şi dragostea, vine din subconştientul nostru, acolo unde au crescut multe alte credinţe şi valori. Tot frica sau dragostea este gândul din spatele primului gând, este energia care ne conduce viaţa. Ca să simplific totul, te rog să-ţi aminteşti de lupta din mintea ta atunci când spuneai „Eu pot! Eu voi reuşi! Eu sunt cel mai bun!”- acesta e primul gând, cel conştient, însă, subconştientul tău, care e învăţat să gândească negativ şi care îţi impune convingeri distructive (pentru că aşa a fost învăţat să facă), îţi dicta – „Ba nu, nu vei reuşi niciodată. Ai uitat de insuccesul de data trecută? etc.” – acesta e gândul din spatele primului gând, este gândul care creează în dependenţă de ce alegi să trăieşti (frică sau iubire). Frica înveninează, dragostea mângâie şi-ţi dă forţă. Fă alegerea corectă!

Este dificil să-ţi schimbi aceste convingeri, le-ai fost fidel o viaţă întreagă şi dacă decizi să le părăseşti, pregăteşte-te pentru o luptă acerbă (mie mi-a părut şi puţin amuzantă) dintre tine şi…tine :)

2. Anturajul. Hoţii de vise.

Atunci când te hotărăşti să faci ceva inedit, să-ţi îndeplineşti un vis simţi nevoia să-ţi împărtăşeşti emoţiile şi aspiraţiile cu alţii, să spui ce, cum şi când vei face, dar… cred că îţi este cunoscut un asemenea discurs – „Eşti nebun? Cine te crezi? Îţi dai seama ce prostii spui? astea sunt doar vise, coboară cu picioarele pe pământ, fii realist! Lasă visele şi caută-ţi de viaţa ta, mulţumeşte-te cu ce ţi-a dat Dumnezeu (de parcă acel cineva ar şti ce ţi-a dat ţie Dumnezeu)”. Trist e că asemenea cuvinte poţi auzi şi de la părinţii tăi, rude, oameni foarte dragi ţie. Sunt de acord că în acest fel ei încearcă să te protejeze pentru că îţi doresc doar binele…dar cred eu, totul are limita sa bine stabilită. Detaşează-te de ei (hoţii de vise) şi trăieşte după bunul plac, decide, acţionează, asumă-ţi greşelile şi realizează că eşti singurul responsabil.

Probabil tot spui că de luni începi să mănânci mai sănătos, să practici sport, să nu mai consumi alcool, să nu fumezi, să vorbeşti mai frumos, etc., dar tot mai păstrezi acei prieteni, acel anturaj de oameni care te viciază, care te „ajută” să ţii pasul pe loc. Decide – ori continui în acest ritm defavorabil ţie şi nu te mai minţi, ori faci pasul decisiv azi, acum, fără alte amânări.

3. Fugi de responsabilitate. Judeci pe alţii.

În continuare îmi poţi spune că nu eşti vinovat pentru tot ce ţi se întâmplă. Dacă nu ai destui bani e de vină criza. Dacă petreci prea puţin timp cu familia e de vină şeful (el te ţine peste program doar). Dacă te trezeşti dimineaţa obosit sunt de vină vecinii. Dacă întârzii e de vină traficul. Dacă nu faci sport e de vină timpul de afară. Dacă vii acasă nervos şi n-ai chef de soţie şi copii e de vină serviciul. Dacă eşti stresat e de vină iubita, ea nu te înţelege destul. Şi..? Cât mai ai de gând să continui? Toţi sunt de vină cu ceva, tu eşti centrul Universului şi nimeni nu te înţelege… Vezi doar să nu te trezeşti în baston, singur, bolnav, nefericit ca să dai vina pe timpul care trece prea repede. Ai mare grijă!

Opreşte-te… nu mai judeca pe oricine toată ziua, minut după minut, îţi iroseşti energia pe nimicuri în timp ce ai putea-o investi în acţiuni şi decizii de care vei fi mândru la finele zilei.

4. Trăieşti în competiţie.

De mic ai deprins tendinţa de a fi mai bun decât colegul, vecinul, amicul, ş.a.m.d. Dintotdeauna ţi s-a părut iarba mai verde în ograda străinului, te-ai străduit să ai mai mult, să fii mai mult, să obţii mai mult decât semenul tău. Nu cataloghez acţiunile tale nici ca rele nici ca bune. E ceva natural deja, am fost educaţi să gândim aşa. Asta e moştenirea noastră (pe lângă multe altele), iar alegerea ne aparţine – o primim în mintea şi viaţa noastră sau ne abţinem? schimbăm atitudinea de competiţie cu ceilalţi în una de creaţie a propriului eu sau trăim toată viaţa în ignoranţă?

Îmi place mult fraza – „Totul se întâmplă defapt între tine şi Dumnezeu”. Dacă am putea înţelege cu adevărat sensul acestor cuvinte, dacă am putea aplica întocmai învăţătura acestui gând, am începe imediat să realizăm că noi suntem cei care ne clădim existenţa prin propriile atitudini şi concepte. Nici sărăcia vecinului, nici bogăţia lui nu te va motiva în niciun fel să te realizezi, să devii om complet. Doar propriile credinţe, propriile succese şi eşecuri, propria experienţă îţi poate fi de ajutor, crede-mă, de mare ajutor!

5. Eşti prea pragmatic sau prea visător.

La final îţi voi vorbi despre ceva mai general. Îţi propun să te analizezi puţin, ce ai făcut în ultimul timp? Ţi-ai petrecut timpul doar acţionând cu pasiune, cu nebunie chiar, cu disperare? sau ai visat cât de frumoasă va fi viaţa ta cândva, peste ceva timp, cât de bine şi fericit te vei simţi într-o zi? (P.S. nu există nici o zi în afara celei de azi). Dacă ai păstrat echilibrul, te felicit, urmăreşte-ţi progresul şi îmbunătăţeşte-ţi continuu cunoştinţele.
Dacă nu te regăseşti în cea de–a treia variantă, opreşte-te din fuga ta după succes sau eliberează-te de visele tale ieşite din comun.
Nu vreau să spun că faci ceva rău, dar scopul tău este să găseşti echilibrul între acestea două.

Dacă acţionezi mereu, dacă tot timpul ţi-l dedici lucrului, de unde mai poţi lua energie? De unde mai ştii ce-ţi doreşti după ce ţi-ai îndeplinit un vis? Cum îţi dai seama dacă ai greşit sau mergi pe calea corectă? I-aţi timp să te relaxezi, să meditezi, să te autocunoşti, să pătrunzi în cele mai ascunse părţi ale sufletului tău – acolo unda vei găsi orice răspuns şi o doză bună de entuziasm. Plimbările în natură sunt metoda perfectă pentru revigorare şi meditaţie. Mama Natură ne-a oferit tot de ce avem nevoie. Să profităm din plin deci!
Iar dacă eşti tipul de om care are mereu capul în nori, eu zic că ar fi mai bine să tragi cu privirea şi pe pământ, să înţelegi că munca îl face pe om. Spor la treabă!

Un singur sfat pentru sfârşit, nu te opri aici, nu te limita, eşti o fiinţă nemaipomenită, trebuie doar să cauţi, să fii interesat şi curios. Nimeni nu te poate învăţa ce e bine şi ce e rău, tu ai toate răspunsurile de care ai nevoie în sufletul tău, oferă-i şansa de a te îndruma, ascultă-ţi intuiţia şi viaţa ta se va transforma uimitor de mult! Iubeşte-te! Din iubire s-a născut totul!

Aş mai avea atâtea de spus…posibil continui într-un alt articol cu ceva idei, poate te-am plictisit, poate te-am ajutat, poate ai tras doar puţin cu ochii, poate nici n-ai ajuns să citeşti aceste cuvinte. Mulţumesc însă tuturor celor care au ştiut să culeagă ceva folositor din acest articol, vă mulţumesc pentru că astfel munca mea îşi găseşte rostul, şi împreună, pic cu pic, putem contribui la crearea unei lumi mai bune!

Nu uita – viaţa e scurtă. Cau

Atasamente

http://www.youtube.com/watch?v=ZkHrV2v8DVg
Vunk - Noptile trec (Doar visele raman) (cu Alexandra
Adaugat de AndreeaAna cu tema Intalniri si prietenie la data : 2013-11-29 20:56:35
2591 raspunsuri
AndreeaAna

autor

  Postat de AndreeaAna la 29 noiembrie 2013 - 22:26  

RedWine

No amu care vreti sa stati capra? Mama lui de bagaj... sentimental? :)
Asa zic si eu bree:)))
2124 raspunsuri
bigfoot
  Postat de bigfoot la 29 noiembrie 2013 - 22:27  
Andreea nu mai pleci moooo ?
12399 raspunsuri
RedWine
  Postat de RedWine la 29 noiembrie 2013 - 22:29  

AndreeaAna

RedWine

No amu care vreti sa stati capra? Mama lui de bagaj... sentimental? :)
Asa zic si eu bree:)))
Pai tu te pupi cu tati si nu mai vreau sa stai capra-n... bed.:))

Atasamente

http://www.youtube.com/watch?v=CdDDY5nVA3A
3738 raspunsuri
Abeus
  Postat de Abeus la 29 noiembrie 2013 - 22:30  

marian_ionescu

Abeus numai de bine prietene, poate asa se grabeste si vine mai repede in tara, macar de curiozitate:)):))
Pai da sa vine mey nene ca aici se poate craci mai des :))))
3738 raspunsuri
Abeus
  Postat de Abeus la 29 noiembrie 2013 - 22:30  

bigfoot

Andreea nu mai pleci moooo ?
E moarta dupa tine!
12598 raspunsuri
marian_ionescu
  Postat de marian_ionescu la 29 noiembrie 2013 - 22:31  

Abeus

marian_ionescu

Abeus numai de bine prietene, poate asa se grabeste si vine mai repede in tara, macar de curiozitate:)):))
Pai da sa vine mey nene ca aici se poate craci mai des :))))
Al draqului facalet romanesc este la mare cautare:)):))
2591 raspunsuri
AndreeaAna

autor

  Postat de AndreeaAna la 29 noiembrie 2013 - 22:32  
De import bre,asa place la doftoreasa si nu plec bre acum mai beau o cafea ce pana mea ma incinsai:)))
3738 raspunsuri
Abeus
  Postat de Abeus la 29 noiembrie 2013 - 22:34  

AndreeaAna

De import bre,asa place la doftoreasa si nu plec bre acum mai beau o cafea ce pana mea ma incinsai:)))
Vezi ca alea contin e`uri multe :)_))
2591 raspunsuri
AndreeaAna

autor

  Postat de AndreeaAna la 29 noiembrie 2013 - 22:35  

Abeus

AndreeaAna

De import bre,asa place la doftoreasa si nu plec bre acum mai beau o cafea ce pana mea ma incinsai:)))
Vezi ca alea contin e`uri multe :)_))
Place la mine vreau sa mor tanara si frumoasa:)))
2124 raspunsuri
bigfoot
  Postat de bigfoot la 29 noiembrie 2013 - 22:36  
What ? ))))
3738 raspunsuri
Abeus
  Postat de Abeus la 29 noiembrie 2013 - 22:36  
Place la mine vreau sa mor tanara si frumoasa:)))

nu te cred ma, eu zic ca ai in geamantat si cateva facalete din astea ro. fara e`uri :)))
2591 raspunsuri
AndreeaAna

autor

  Postat de AndreeaAna la 29 noiembrie 2013 - 22:37  

Abeus

Place la mine vreau sa mor tanara si frumoasa:)))

nu te cred ma, eu zic ca ai in geamantat si cateva facalete din astea ro. fara e`uri :)))
Vazusi tu repede:)))
2124 raspunsuri
bigfoot
  Postat de bigfoot la 29 noiembrie 2013 - 22:39  
Io vad tat )))
3738 raspunsuri
Abeus
  Postat de Abeus la 29 noiembrie 2013 - 22:39  

AndreeaAna

Abeus

Place la mine vreau sa mor tanara si frumoasa:)))

nu te cred ma, eu zic ca ai in geamantat si cateva facalete din astea ro. fara e`uri :)))
Vazusi tu repede:)))
Hehee paidacum ;)
2591 raspunsuri
AndreeaAna

autor

  Postat de AndreeaAna la 29 noiembrie 2013 - 22:39  

bigfoot

Io vad tat )))
Si eu aud tat:)))
3738 raspunsuri
Abeus
  Postat de Abeus la 29 noiembrie 2013 - 22:40  

bigfoot

Io vad tat )))
Corect!
3738 raspunsuri
Abeus
  Postat de Abeus la 29 noiembrie 2013 - 22:40  

AndreeaAna

bigfoot

Io vad tat )))
Si eu aud tat:)))
Ma da voi chiar va potriviti :)))
2124 raspunsuri
bigfoot
  Postat de bigfoot la 29 noiembrie 2013 - 22:41  
Lolek & bolek ))
2591 raspunsuri
AndreeaAna

autor

  Postat de AndreeaAna la 29 noiembrie 2013 - 22:41  
Nu mai da din casa popa nebun:)))
12598 raspunsuri
marian_ionescu
  Postat de marian_ionescu la 29 noiembrie 2013 - 22:42  

Abeus

Place la mine vreau sa mor tanara si frumoasa:)))

nu te cred ma, eu zic ca ai in geamantat si cateva facalete din astea ro. fara e`uri :)))
E la mare cautare , cica au manerul mare:)):))
2124 raspunsuri
bigfoot
  Postat de bigfoot la 29 noiembrie 2013 - 22:42  
))) nu dau bre vand
2591 raspunsuri
AndreeaAna

autor

  Postat de AndreeaAna la 29 noiembrie 2013 - 22:43  

bigfoot

))) nu dau bre vand
Na ca eu nu cumpar:)))
3738 raspunsuri
Abeus
  Postat de Abeus la 29 noiembrie 2013 - 22:43  

AndreeaAna

Nu mai da din casa popa nebun:)))
........hai treca de la mine, ca sa faci si tu sarbatorile fericita! :))))
12598 raspunsuri
marian_ionescu
  Postat de marian_ionescu la 29 noiembrie 2013 - 22:44  

AndreeaAna

bigfoot

))) nu dau bre vand
Na ca eu nu cumpar:)))
Moca nu se poate , ofera si tu ceva
2124 raspunsuri
bigfoot
  Postat de bigfoot la 29 noiembrie 2013 - 22:44  
Deci andreea bem ))))
12598 raspunsuri
marian_ionescu
  Postat de marian_ionescu la 29 noiembrie 2013 - 22:45  

Abeus

AndreeaAna

Nu mai da din casa popa nebun:)))
........hai treca de la mine, ca sa faci si tu sarbatorile fericita! :))))
Si implinita trupeste
2591 raspunsuri
AndreeaAna

autor

  Postat de AndreeaAna la 29 noiembrie 2013 - 22:46  

Abeus

AndreeaAna

Nu mai da din casa popa nebun:)))
........hai treca de la mine, ca sa faci si tu sarbatorile fericita! :))))
Drac cu popa in sfanta zi de craciun nu am vazut....voi:)))
3738 raspunsuri
Abeus
  Postat de Abeus la 29 noiembrie 2013 - 22:46  
Abeus

AndreeaAna
Nu mai da din casa popa nebun:)))
........hai treca de la mine, ca sa faci si tu sarbatorile fericita! :))))
Si implinita trupeste


da dar cracii tot ttrebuie sa-i desfaca .......
2124 raspunsuri
bigfoot
  Postat de bigfoot la 29 noiembrie 2013 - 22:47  
Deci andreea te provoc la duel ()))
12598 raspunsuri
marian_ionescu
  Postat de marian_ionescu la 29 noiembrie 2013 - 22:48  

bigfoot

Deci andreea te provoc la duel ()))
Baga repede sabia inapoi in teaca ca este posibil sa se rupa:)):))
2591 raspunsuri
AndreeaAna

autor

  Postat de AndreeaAna la 29 noiembrie 2013 - 22:49  

marian_ionescu

bigfoot

Deci andreea te provoc la duel ()))
Baga repede sabia inapoi in teaca ca este posibil sa se rupa:)):))
La beutura:)))
2124 raspunsuri
bigfoot
  Postat de bigfoot la 29 noiembrie 2013 - 22:50  
Hai andreeo desfa sticla
2591 raspunsuri
AndreeaAna

autor

  Postat de AndreeaAna la 29 noiembrie 2013 - 22:52  

bigfoot

Hai andreeo desfa sticla
E deja bree dar acu beau sampanie am vomat de la martini:))
2124 raspunsuri
bigfoot
  Postat de bigfoot la 29 noiembrie 2013 - 22:53  
Ops ai vomat pe mine ?))))
2591 raspunsuri
AndreeaAna

autor

  Postat de AndreeaAna la 29 noiembrie 2013 - 22:53  

bigfoot

Ops ai vomat pe mine ?))))
Nu bree pe autostrada:)))
2124 raspunsuri
bigfoot
  Postat de bigfoot la 29 noiembrie 2013 - 22:56  
Pfff m`am linistit
2591 raspunsuri
AndreeaAna

autor

  Postat de AndreeaAna la 29 noiembrie 2013 - 23:02  

bigfoot

Pfff m`am linistit
Vezi sa nu te linistesti de tot noroc ca e popa aci:)))
2124 raspunsuri
bigfoot
  Postat de bigfoot la 29 noiembrie 2013 - 23:03  
Te anunt cand semnez contractul cu popa
2591 raspunsuri
AndreeaAna

autor

  Postat de AndreeaAna la 29 noiembrie 2013 - 23:11  

bigfoot

Te anunt cand semnez contractul cu popa
Gata bree:)))
12399 raspunsuri
RedWine
  Postat de RedWine la 29 noiembrie 2013 - 23:12  

AndreeaAna

bigfoot

Te anunt cand semnez contractul cu popa
Gata bree:)))
Vise taica... vise.:))
2591 raspunsuri
AndreeaAna

autor

  Postat de AndreeaAna la 29 noiembrie 2013 - 23:12  
De ce muica:)))
3738 raspunsuri
Abeus
  Postat de Abeus la 29 noiembrie 2013 - 23:13  

AndreeaAna

bigfoot

Pfff m`am linistit
Vezi sa nu te linistesti de tot noroc ca e popa aci:)))
Hai ma ca nu ma uit la voi asa ca, cracestete :)))
2124 raspunsuri
bigfoot
  Postat de bigfoot la 29 noiembrie 2013 - 23:14  
Andreeo se alsa cu istorie parca vad
2591 raspunsuri
AndreeaAna

autor

  Postat de AndreeaAna la 29 noiembrie 2013 - 23:16  
Taci gura spurcata:)))
2591 raspunsuri
AndreeaAna

autor

  Postat de AndreeaAna la 29 noiembrie 2013 - 23:40  
Gata iubiti mei am plecat este deja tarziu si mai e mult de mers,va doresc un sfarsit de saptamana nebun si sa am noroc la cursa sa nu ma fac praf plange lumile paci:)))

Vei putea accesa forumul in momentul in care pozele tale sunt aprobate, momentan sunt in asteptare
Click aici pentru a adauga o poza.

jquery-ui-1.8.8.custom.min