Îţi permiţi un copil? Sterilizarea psihologică din zilele noastre

Îţi permiţi un copil? Sterilizarea psihologică din zilele noastre

„Nu ţi se mai cere să aduci pe lume oameni „de nădejde” ai societăţii care să lupte pentru propăşirea ei sau pentru apărarea patriei sau pentru construirea societăţii multilateral dezvoltate. Ţi se cere un consumator de nădejde, iar pentru asta trebuie să te asiguri ca ai suficienţi bani în cont“. Cum a ajuns copilul un produs de lux? Poate că cel mai scump şi costisitor produs de lux, cu costuri mari de întreţinere, pe care ţi-l poţi permite după mult timp, ca pe un trofeu al întregii vieţi… Copilul apare sau vine ultimul: după casă, după maşină, după călătorii, după „carieră”. Oricum, după ce ai o anume solidă situaţie… Biologia umană este anexată socialului, mintea mentalităţii, dorinţele noastre cele mai intime – pieţei. Aşa a fost dintotdeauna şi aşa va fi probabil pentru totdeauna, chiar dacă nu pentru toţi. Te cutremuri să vezi cât de multă statistică se află într-un om şi cum cele mai calde sentimente şi fierbinţi impulsuri ale omului sunt controlate de instanţe aflate dincolo de el, ale căror comandamente bietul om le confundă cu propriile sale acte sale de voinţă, cu deciziile luate în mod liber şi în deplină cunoştinţă de cauză. Când omul strigă „vreau!” de fapt altcineva îi şopteşte: „trebuie!” Crearea lui Adam din lut nu este doar un mit… Omul, mintea şi sufletul său sunt de o plasticitate extremă, infinit configurabilă, ce pot lua orice formă le este impusă din afară. „Substanţa” cugetătoare a fiinţei umane, acel res cogitans este de fapt… plastilină. O plastilină care se crede dotată cu liber arbitru. Iată de pildă copilul, procreerea… Nemaidorindu-şi copii sau făcându-i într-un mod controlat, planificat şi asigurat, oamenii acţionează, fără să-şi dea seama, la comanda societăţii de consum în care trăiesc. Căci societatea noastră actuală nu mai are nevoie neapărat de o cantitate mare de oameni, ci de consumatori de calitate. Societatea bazată pe producţie avea nevoie de forţă de muncă, în consecinţă cererea de copii era mare, fapt care se reflecta în interiorul fiinţei umane ca dorinţă-obligaţie, ca înclinaţie-datorie de a zămisli mulţi copii, copii apţi pentru muncă. O confirmă practica de a introduce cât mai devreme copiii pe piaţa muncii, de a le valorifica cât mai devreme capacitatea productivă (un singur exemplu: copiii-mineri din secolul al XIX-lea, ce coborau în mină alături de taţii lor, în condiţii grele de muncă, de pe la 7-8 ani). Societăţile războinice cereau şi ele o cantitate mare de copii din motive lesne de înţeles. Valorizarea băieţilor în defavoarea fetelor are, evident, şi ea o raţiune social-economică: bărbatul este mai dotat de la natură cu o forţă fizică mai mare decât a femeilor – lucru cât se poate de util în vremuri trecute atât pentru producţie cât şi pentru război. Dorindu-şi băieţi mai mult decât fete, oamenii nu făceau decât să răspundă unei cerinţe a societăţii în care trăiau. Dorinţa lor nu era decât cerinţa internalizată a tipului de societate, o nevoie economică transfigurată într-o năzuinţă intimă. Astăzi, societatea noastră nu mai are nevoie nici de băieţi, nici de mulţi copii, are suficiente mijloace performante non-umane prin care-şi poate asigura, cu o minimă implicare a omului, funcţionarea optimă atât pentru producţie, cât şi pentru război. Astăzi ţi se cere să aduci pe lume nu un copil, ci un client. Paradoxal sau nu, un copil singur la părinţi consumă mai mult (deci este mai valoros pentru societatea de consum) decât un copil care mai are un frate sau o soră. Ce parere aveti? Sursa: Adevarul

Alte intrebari de la VlaDi_

* Remember Raul!
* Curand ramas bun
* LA MULTI ANI Vladule & Gina