Recensământ!
Ia să vedem care useri vechi mai pândesc forumul, în afară de mine! Și care nu-l mai pândesc pentru că au renunțat!
- Action Bar:
- Raspunsuri (202)
- Afisari (3149)
- Facebook Share
16619 raspunsuri
Postat de mihaela_bambina la 06 ianuarie 2016 - 17:30
Lucian Blaga - Pustnicul
Muntele Golgota. Întuneric. Un soare mic se vede sîngeriu prin pîclă deasă. Pe-o stîncă şade Lucifer cu aripi de liliac, cu ochii luminoşi de fosfor. Priveşte neclintit parcă ar asculta ceva-n tăcere.
LUCIFER
Nu s-aude-n larg decît mişcarea
Pămîntului prin lume.
Cu aripile sprijinite-n pietre aÅŸtept
de-un veac aici.
Cînd am urcat cărarea
părea că duc în spate-o cruce grea,
şi spini ce atîrnau în aer mă-nţepau pe frunte.
Dacă semnele nu mint
călcîiele îmi odihnesc
pe stîncile spînzurătorilor.
SPIRITUL PÄ‚MÃŽNTULUI
o voce din adînc
Cu nouri grei de păcură m-am învălit
ÅŸi c-un potop de fulgere topit-am asprele verigi
în care ferecat păzeam adîncul lumii.
De-acum îmi sînt stăpîn
şi pribegind prin cosmice vîltori
într-un avînt de flacări voi înfrînge
stavila ce mă desparte de tărie.
Din veci mă arde-acelaşi gînd:
să fii pămînt – şi totuşi să luceşti ca stea!
Mă bate-n piept al mării val,
s-apropie izbînda mea.
LUCIFER
Din cînd în cînd din scoica ta de lut
te-aud
Duh cîrtitor,
cum blestemi omenescul neastîmpăr făr’ de spor.
SPIRITUL PÄ‚MÃŽNTULUI
O clipă i-am crezut arhangheli
în spadă şi-n privire crunţi
cu suflete
ca nişte munţi.
În al nădejdii zbor
le-am dat ogorul meu, ca să-l ridice-n cer,
şi doar cu stîrvuri m-am ales
pe urma lor.
LUCIFER
Din adîncimea ta te plîngi
că-n bine ei au fost pitici,
din înălţimea mea regret
că-n rău au fost cam tot aşa de mici.
SPIRITUL PÄ‚MÃŽNTULUI
Aş vrea din mare să stîrnesc un vînt,
în lună să le spulber ţintirimele
ÅŸi urnele de scrum
adăpostite în pămînt.
LUCIFER
Tace
Un fulger luminează întreg orizontul.
Către cer:
De-un veac tot stau aici.
Stăpîne, poţi începe:
morţii ne aşteaptă!
O vorbă de le zici,
spre Tine se-ndreaptă
răsărind din neguri,
răsărind din stepe.
Stăpîne poţi începe!
Alt fulger.
Întunericul creşte, ochii lui Lucifer luminează ca două stele gemene. După un răstimp apare Adam. Suie cărarea şi ajuns în vîrful Golgotei suflă în bucium în cele patru părţi ale lumii. Un al treilea fulger.
II
Un cimitir cu cruci de lemn. Întuneric de amurg. Vîntul vîjîie prin plopii din faţa unei clopotniţe şi mişcă din cînd în cînd clopotul. S-apropie spiritul – alburiu, străveziu, astral – al Pustnicului. Trece printre cruci.
SPIRITUL PUSTNICULUI
Speriat de-nţelepciunea caldă, plină de ispite,
ce mi-o ÅŸoptea-n urechi
frumuseţea lumilor – am căutat deşertul.
M-am ascuns în scorburi de leproşi
ori vizuini înguste,
şi numai faguri proaspeţi mi-au fost hrana
şi lăcuste.
Vînturi de nisip mi-au ars peoapele-nroşite
şi vulturi galbeni s-adunau cunună-n jurul meu
ca-n preajma unui stîrv.
De lungi mătănii mi s-au îgroşat genunchii
la fel cu ai cămilelor
ce zac pe aşternut de piatră.
Şi ani şi ani – statornic – trupul mi l-am biciuit
cu rîsul şi ocara tuturor
sălbaticelor mele gînduri aspre ca de foc.
S-aude dangătul ruginit al clopotului.
Nici vii,
nici morţi.
Un vînt pustiu dă pinteni clopotului greu
ce-a mai rămas în turn.
Pe cine-ar mai putea să cheme?
Au răsărit de prin morminte trupurile reci
ca primăvara mugurii din ramuri
şi numai eu colind din cimitir în cimitir
şi nicăieri nu-mi aflu oasele împrăştiate
ca florile de prun, curate, albe în noroi.
Se-apropie de-un mormînt, îi smulge cu putere crucea de lemn şi priveşte cercetător înăuntru. Rînd pe rînd scoate şi celelalte cruci. La unul dintre morminte cade în genunchi şi scurmă cu mîinile în iarbă.
Pămîntule, dă-mi trupul înapoi,
Pămîntule tîlhar, de ce mi l-ai furat,
de ce mi l-ai ascuns în sînul tău de sloi?
De l-am hulit
a fost al meu:
dă-mi trupul, trupul înapoi!
III
În spaţiul nespaţial al cerului. Nouri. Lucifer stă tăcut în lumină, roşu ca de foc şi ascultă.
VEÅžNICUL
nevăzut
Eu sînt marea şi izvorul şi sînt bun,
Eu sînt marea şi izvorul şi sînt drept.
CORUL CELOR BUNI
ascunşi în lumină
Mantaua bolţii largi Tu o purtai pe umeri,
noi ne ţineam cu mîinile de cer
cum prunci neştiutori se ţin
de haina mumelor pe drum.
Åži ne rugam:
Stăpîne blînd, nu ne uita!
Azi clipele de-ndemnuri bune ni le numeri
şi surîzînd ne chemi la dreapta Ta.
OSÃŽNDIÅ¢II
în întuneric
Parc-am păşi pe capete de şerpi,
vîrtejuri de pucioas㠖 măzărichea iadului –
ne-ncolăcesc picioarele.
Prăpăstiile scuipă-n calea noastră
şuier de năpîrci.
În hohot dracii de pe muchi ne-ntîmpină
cu flori de spînz
şi mătrăgună,
stupi de viespi în plete ni s-adună.
Pe nouri vine sipritul rătăcitor al Pustnicului şi priveşte-ntrebător spre Lucifer. S-aude:
TEOLOGUL
nevăzut
Ca nentrecut iniÅ
Muntele Golgota. Întuneric. Un soare mic se vede sîngeriu prin pîclă deasă. Pe-o stîncă şade Lucifer cu aripi de liliac, cu ochii luminoşi de fosfor. Priveşte neclintit parcă ar asculta ceva-n tăcere.
LUCIFER
Nu s-aude-n larg decît mişcarea
Pămîntului prin lume.
Cu aripile sprijinite-n pietre aÅŸtept
de-un veac aici.
Cînd am urcat cărarea
părea că duc în spate-o cruce grea,
şi spini ce atîrnau în aer mă-nţepau pe frunte.
Dacă semnele nu mint
călcîiele îmi odihnesc
pe stîncile spînzurătorilor.
SPIRITUL PÄ‚MÃŽNTULUI
o voce din adînc
Cu nouri grei de păcură m-am învălit
ÅŸi c-un potop de fulgere topit-am asprele verigi
în care ferecat păzeam adîncul lumii.
De-acum îmi sînt stăpîn
şi pribegind prin cosmice vîltori
într-un avînt de flacări voi înfrînge
stavila ce mă desparte de tărie.
Din veci mă arde-acelaşi gînd:
să fii pămînt – şi totuşi să luceşti ca stea!
Mă bate-n piept al mării val,
s-apropie izbînda mea.
LUCIFER
Din cînd în cînd din scoica ta de lut
te-aud
Duh cîrtitor,
cum blestemi omenescul neastîmpăr făr’ de spor.
SPIRITUL PÄ‚MÃŽNTULUI
O clipă i-am crezut arhangheli
în spadă şi-n privire crunţi
cu suflete
ca nişte munţi.
În al nădejdii zbor
le-am dat ogorul meu, ca să-l ridice-n cer,
şi doar cu stîrvuri m-am ales
pe urma lor.
LUCIFER
Din adîncimea ta te plîngi
că-n bine ei au fost pitici,
din înălţimea mea regret
că-n rău au fost cam tot aşa de mici.
SPIRITUL PÄ‚MÃŽNTULUI
Aş vrea din mare să stîrnesc un vînt,
în lună să le spulber ţintirimele
ÅŸi urnele de scrum
adăpostite în pămînt.
LUCIFER
Tace
Un fulger luminează întreg orizontul.
Către cer:
De-un veac tot stau aici.
Stăpîne, poţi începe:
morţii ne aşteaptă!
O vorbă de le zici,
spre Tine se-ndreaptă
răsărind din neguri,
răsărind din stepe.
Stăpîne poţi începe!
Alt fulger.
Întunericul creşte, ochii lui Lucifer luminează ca două stele gemene. După un răstimp apare Adam. Suie cărarea şi ajuns în vîrful Golgotei suflă în bucium în cele patru părţi ale lumii. Un al treilea fulger.
II
Un cimitir cu cruci de lemn. Întuneric de amurg. Vîntul vîjîie prin plopii din faţa unei clopotniţe şi mişcă din cînd în cînd clopotul. S-apropie spiritul – alburiu, străveziu, astral – al Pustnicului. Trece printre cruci.
SPIRITUL PUSTNICULUI
Speriat de-nţelepciunea caldă, plină de ispite,
ce mi-o ÅŸoptea-n urechi
frumuseţea lumilor – am căutat deşertul.
M-am ascuns în scorburi de leproşi
ori vizuini înguste,
şi numai faguri proaspeţi mi-au fost hrana
şi lăcuste.
Vînturi de nisip mi-au ars peoapele-nroşite
şi vulturi galbeni s-adunau cunună-n jurul meu
ca-n preajma unui stîrv.
De lungi mătănii mi s-au îgroşat genunchii
la fel cu ai cămilelor
ce zac pe aşternut de piatră.
Şi ani şi ani – statornic – trupul mi l-am biciuit
cu rîsul şi ocara tuturor
sălbaticelor mele gînduri aspre ca de foc.
S-aude dangătul ruginit al clopotului.
Nici vii,
nici morţi.
Un vînt pustiu dă pinteni clopotului greu
ce-a mai rămas în turn.
Pe cine-ar mai putea să cheme?
Au răsărit de prin morminte trupurile reci
ca primăvara mugurii din ramuri
şi numai eu colind din cimitir în cimitir
şi nicăieri nu-mi aflu oasele împrăştiate
ca florile de prun, curate, albe în noroi.
Se-apropie de-un mormînt, îi smulge cu putere crucea de lemn şi priveşte cercetător înăuntru. Rînd pe rînd scoate şi celelalte cruci. La unul dintre morminte cade în genunchi şi scurmă cu mîinile în iarbă.
Pămîntule, dă-mi trupul înapoi,
Pămîntule tîlhar, de ce mi l-ai furat,
de ce mi l-ai ascuns în sînul tău de sloi?
De l-am hulit
a fost al meu:
dă-mi trupul, trupul înapoi!
III
În spaţiul nespaţial al cerului. Nouri. Lucifer stă tăcut în lumină, roşu ca de foc şi ascultă.
VEÅžNICUL
nevăzut
Eu sînt marea şi izvorul şi sînt bun,
Eu sînt marea şi izvorul şi sînt drept.
CORUL CELOR BUNI
ascunşi în lumină
Mantaua bolţii largi Tu o purtai pe umeri,
noi ne ţineam cu mîinile de cer
cum prunci neştiutori se ţin
de haina mumelor pe drum.
Åži ne rugam:
Stăpîne blînd, nu ne uita!
Azi clipele de-ndemnuri bune ni le numeri
şi surîzînd ne chemi la dreapta Ta.
OSÃŽNDIÅ¢II
în întuneric
Parc-am păşi pe capete de şerpi,
vîrtejuri de pucioas㠖 măzărichea iadului –
ne-ncolăcesc picioarele.
Prăpăstiile scuipă-n calea noastră
şuier de năpîrci.
În hohot dracii de pe muchi ne-ntîmpină
cu flori de spînz
şi mătrăgună,
stupi de viespi în plete ni s-adună.
Pe nouri vine sipritul rătăcitor al Pustnicului şi priveşte-ntrebător spre Lucifer. S-aude:
TEOLOGUL
nevăzut
Ca nentrecut iniÅ
592 raspunsuri
Vei putea accesa forumul in momentul in care pozele tale sunt aprobate, momentan sunt in asteptare
Click aici pentru a adauga o poza.