Religie vs. moralitate

Pt cei ce mai apar pe aicea, aparatori ai religiei:

La o dezbatere despre moralitate, un tânăr religios i-a pus lui Richard Dawkins (vezi wikipedia) o întrebare altfel bună: ”Având în vedere că ateismul nu propovăduiește o moralitate absolută, n-ar fi un salt irațional de credință, adică exact ceea ce ateii condamnă aspru, ca un ateu să decidă între bine și rău?”. Răspunsul instantaneu al acestuia:

”Moralitatea absolută pe care o persoană religioasă ar putea-o predica ar include omorârea oamenilor cu pietre pentru adulter, condamnarea la moarte pentru renunțarea în mod public la o credință sau diverse pedepse pentru încălcarea sărbătorilor religioase. Toate aceste lucruri sunt considerate de diverse religii ca făcând parte din spectrul moralității absolute. Eu nu cred că vreau ca aceste lucruri să fie considerate morale. Eu cred că prefer o morală bine gândită, argumentată, explicată, dezbătută, una care să dea naștere unei societăți în care vrem toți să trăim. Dacă te uiți cu adevărat la principiile morale împărtășite de majoritatea oamenilor moderni, vei descoperi că în secolul XXI nu mai credem în sclavie, că le considerăm pe femei egalele în drepturi ale bărbaților, că ni se pare esențial să fim buni și blânzi cu animalele, și alte o grămadă de lucruri de dată foarte recentă. Acestea nu se regăsesc practic nicăieri în Biblie sau Coran, sunt principii dezvoltate de-a lungul generațiilor, printr-un consens ce a urmat unor dezbateri inteligente, reci, deschise, care au schimbat deopotrivă dreptul, politica și filosofia. Să găsești părțile cu adevărat morale și nobile în textele religioase e un demers similar cu a căuta acul în carul cu fân. Cauți din greu prin versetele biblice sau coranice, descoperi finalmente un fragment care poate constitui și astăzi un principiu moral și spui: >. Dar uiți să spui câte orori ai lăsat deoparte sau spui că în acele orori nu mai credem, că am evoluat. Păi, bineînțeles că am evoluat! Am evoluat exclusiv datorită filosofiei morale seculare și datorită discuțiilor raționale.”

So, ratiune si stiinta sau religie?
Adaugat de slashu_marius cu tema Educatie si stiinta la data : 2017-05-15 20:14:27
1211 raspunsuri
damian_laurentiu
  Postat de damian_laurentiu la 25 mai 2017 - 07:40  

Deceneu1

damian_laurentiu

Daca ar fi sa aleg intre Dumnezeu si oameni,a~si alege oamenii,ei seamana mai mult cu mine,ei lupta ~cu sau fara credinta~ ptr.a gasi o moralitate absoluta!
Gresit
La asta nu m~am gandit:o
6763 raspunsuri
Purple7
  Postat de Purple7 la 25 mai 2017 - 20:43  
Deceneu1

damian_laurentiu
Daca ar fi sa aleg intre Dumnezeu si oameni,a~si alege oamenii,ei seamana mai mult cu mine,ei lupta ~cu sau fara credinta~ ptr.a gasi o moralitate absoluta!
Gresit
La asta nu m~am gandit:o

Si, daca te-ai gandit macar putintel, ai ajuns la vreo alta concluzie?
18880 raspunsuri
Deceneu1
  Postat de Deceneu1 la 25 mai 2017 - 23:01  
Damian sau laurentiu e numele prenumelui tau ? De regula cei care au doua prenume in loc de nume sunt cei mai romani dintre romani..ashh...:))
18880 raspunsuri
Deceneu1
  Postat de Deceneu1 la 25 mai 2017 - 23:02  
Bai agatator de bete alpiniste invata sa scrii , daca sa gandesti e prea dificil pentru musiu...:)
1211 raspunsuri
damian_laurentiu
  Postat de damian_laurentiu la 26 mai 2017 - 04:44  

Deceneu1

Damian sau laurentiu e numele prenumelui tau ? De regula cei care au doua prenume in loc de nume sunt cei mai romani dintre romani..ashh...:))
Asta cu ~Damian sau laurentiu~ imi pare destul de interesant......doar atat poti!?
18880 raspunsuri
Deceneu1
  Postat de Deceneu1 la 26 mai 2017 - 16:09  
Nu..dar tu prenume de prenume doar atat poti sa gandesti , sau iti fileaza lampile daca gandesti putin mai mult decat o faci de obicei ? Sincer ma dezamagesti , ma asteptam totusi la mai multa gandire si profunzime la tine..La tine profunzime mentala nu...
1211 raspunsuri
damian_laurentiu
  Postat de damian_laurentiu la 26 mai 2017 - 17:39  

Deceneu1

Nu..dar tu prenume de prenume doar atat poti sa gandesti , sau iti fileaza lampile daca gandesti putin mai mult decat o faci de obicei ? Sincer ma dezamagesti , ma asteptam totusi la mai multa gandire si profunzime la tine..La tine profunzime mentala nu...
Esti un ganditor,asta~i motivul ptr.care imi esti simpatic
18880 raspunsuri
Deceneu1
  Postat de Deceneu1 la 26 mai 2017 - 17:48  
Esti un ratacit prin munti si ai un mental profund . Motivul pt. care vb cu tine , sau in fine asa pare , e pt ca te vad pe munte in foto si pt ca ma plicti . Asa ma mai distrez si eu .
1211 raspunsuri
damian_laurentiu
  Postat de damian_laurentiu la 26 mai 2017 - 17:53  

Deceneu1

Esti un ratacit prin munti si ai un mental profund . Motivul pt. care vb cu tine , sau in fine asa pare , e pt ca te vad pe munte in foto si pt ca ma plicti . Asa ma mai distrez si eu .
Eeehhee...prea multe motive! tu imi esti simpatic si nimic mai mult:))))
18880 raspunsuri
Deceneu1
  Postat de Deceneu1 la 26 mai 2017 - 18:02  
Esti funny in felul tau supersofisticat de profund ininteligibi. Intre negrul de sub unghie si sa-ti dau o replica aleg uneori sa scriu ...:)) Cand o sa ma plictisesti total nu o sa-ti mai scriu.. Upps , ma plicti chiar acum...;)
1211 raspunsuri
damian_laurentiu
  Postat de damian_laurentiu la 26 mai 2017 - 18:10  

Deceneu1

Esti funny in felul tau supersofisticat de profund ininteligibi. Intre negrul de sub unghie si sa-ti dau o replica aleg uneori sa scriu ...:)) Cand o sa ma plictisesti total nu o sa-ti mai scriu.. Upps , ma plicti chiar acum...;)
Imoral ce scriii.....total imoral
18880 raspunsuri
Deceneu1
  Postat de Deceneu1 la 26 mai 2017 - 18:13  

damian_laurentiu

Deceneu1

Esti funny in felul tau supersofisticat de profund ininteligibi. Intre negrul de sub unghie si sa-ti dau o replica aleg uneori sa scriu ...:)) Cand o sa ma plictisesti total nu o sa-ti mai scriu.. Upps , ma plicti chiar acum...;)
Imoral ce scriii.....total imoral
Poate amoral...daca stii diferenta fata de imoral . Oricum principalul e sa razi sau sa ai o stare funny , sa produc o unda de soc..sau un cascat macar...:)
6763 raspunsuri
Purple7
  Postat de Purple7 la 26 mai 2017 - 19:37  
Buuuun!
Deceneule, tocmai spusesei ca te plicti si nu-i mai raspunzi Damianului. Banui ca nu au trecut cateva minute si-ai continuat sa-i scrii. Poate te deplictisisei, poate spui ca ai fost provocat, si-atunci concluzionam ca provocarea-i buna, deplictiseste.
Amandoi, Deceneu si damian, va asemanati mult in a poza in folozofi - zic poza ca nu stiu cat de reali sunteti. Deceneu pare putin mai real decat Damian care se chinuie, la Deceneu vine cu mai multa usurinta cuvantul. Interesanta reactia: damian simpatizeaza pe Deceneu, Deceneu este iritat de damian. Banui ca Deceneu vede artificialismul lui damian, pe cand damian il crede-vede pe Deceneu real. Hm!...
1211 raspunsuri
damian_laurentiu
  Postat de damian_laurentiu la 26 mai 2017 - 20:14  

Habar nu am de ce,dar simt nevoia sa~ti dau dreptate! Tu ai silicoane sau esti naturala!?
6763 raspunsuri
Purple7
  Postat de Purple7 la 26 mai 2017 - 20:48  

Eu stiu de ce simt nevoia sa-ti raspund. Ai fost mai simpatic decat mi te pot aduce aminte cu raspunsul asta, mai real si mai natural, desi sunt convinsa ca nu-ti pasa de silicioanele mele.
Daca te referi la ce ai putea vedea, ochi, sprancene, frunte, nas, par sunt cat s epoate de naturale, fara silicon. Nici pensata nu stiu daca eram in poza. Deci, natural!
Daca te referi asa, in general, sa poti filozofa pe seama mea, am putin silicon intr-un genunchi. O intamplare, nu o programare.
18880 raspunsuri
Deceneu1
  Postat de Deceneu1 la 06 iunie 2017 - 01:47  

Purple7

Buuuun!
Deceneule, tocmai spusesei ca te plicti si nu-i mai raspunzi Damianului. Banui ca nu au trecut cateva minute si-ai continuat sa-i scrii. Poate te deplictisisei, poate spui ca ai fost provocat, si-atunci concluzionam ca provocarea-i buna, deplictiseste.
Amandoi, Deceneu si damian, va asemanati mult in a poza in folozofi - zic poza ca nu stiu cat de reali sunteti. Deceneu pare putin mai real decat Damian care se chinuie, la Deceneu vine cu mai multa usurinta cuvantul. Interesanta reactia: damian simpatizeaza pe Deceneu, Deceneu este iritat de damian. Banui ca Deceneu vede artificialismul lui damian, pe cand damian il crede-vede pe Deceneu real. Hm!...
Asa este , daca asa o fi...ca daca nu ar fi fost , nu s-ar povesti...

Vei putea accesa forumul in momentul in care pozele tale sunt aprobate, momentan sunt in asteptare
Click aici pentru a adauga o poza.

jquery-ui-1.8.8.custom.min