Sa dormim..:))))
Cei care dorm goi au căsnicii mai reuşite, sugerează un studiu recent.
Comparativ cu cei care dorm îmbrăcaţi, cei care dorm în pielea goală sunt mai satisfăcuţi în relaţia de cuplu, arată răspunsurile la un chestionar la care au participat 1004 britanici. Chestionarul a vizat obiceiurile legate de somn ale britanicilor, iar unele dintre răspunsuri au dezvăluit corelaţii surprinzătoare.
Printre cele mai interesante asocieri de numără cele dintre îmbrăcămintea de noapte şi reuşita relaţiilor de cuplu.
Dintre cei care dormeau goi, 57% au spus că sunt fericiţi în relaţia de cuplu, comparativ cu doar 48% dintre cei care purtau noaptea pijamale, 43% dintre cei care foloseau cămăşi de noapte şi 38% dintre cei care purtau combinezoane de noapte.
Sondajul, realizat de Cotton USA, a arătat că aproximativ 40% dintre britanici dorm goi, iar în rândul celor de peste 55 de ani, procentul este chiar mai mare – 45%.
Mulţi afirmă că li se pare mai relaxant să doarmă astfel, iar un reprezentant al organizaţiei Cotton USA, care a realizat sondajul, spune că acest obicei poate spori gradul de intimitate în cuplu şi influenţa pozitiv relaţia.

- Action Bar:
- Raspunsuri (85)
- Afisari (906)
- Facebook Share
Postat de clau73 la 30 iunie 2014 - 22:21
Eu nu sunt lamurita de ce americanii i-au studiat pe britanici. ce ei nu au cupluri la ei in tara? :))
Postat de DOCTOR_EVIL la 30 iunie 2014 - 22:23
clau73
Eu nu sunt lamurita de ce americanii i-au studiat pe britanici. ce ei nu au cupluri la ei in tara? :))
Postat de clau73 la 30 iunie 2014 - 22:23
DOCTOR_EVIL
clau73
Eu nu sunt lamurita de ce americanii i-au studiat pe britanici. ce ei nu au cupluri la ei in tara? :))
Postat de DOCTOR_EVIL la 30 iunie 2014 - 22:24
Dezbracata sau imbracata? sa vad daca ne potrivim...
Postat de baddass la 30 iunie 2014 - 22:26
Si daca dorm doar in boxeri,is doar pe jumatate satisfacut? :))
Postat de clau73 la 30 iunie 2014 - 22:27
DOCTOR_EVIL
Dezbracata sau imbracata? sa vad daca ne potrivim...
Postat de DOCTOR_EVIL la 30 iunie 2014 - 22:27
Inseamna ca nu e cu finalizare.:))
Postat de clau73 la 30 iunie 2014 - 22:27
baddass
Si daca dorm doar in boxeri,is doar pe jumatate satisfacut? :))
Postat de DOCTOR_EVIL la 30 iunie 2014 - 22:28
clau73
DOCTOR_EVIL
Dezbracata sau imbracata? sa vad daca ne potrivim...
Postat de baddass la 30 iunie 2014 - 22:31
clau73
baddass
Si daca dorm doar in boxeri,is doar pe jumatate satisfacut? :))
Postat de clau73 la 30 iunie 2014 - 22:32
Da, sa fii in forma pt zilele pare :))
Postat de clau73 la 30 iunie 2014 - 22:32
Doc, daca tot zici ca ma iubesti, cred ca renunt la sosete :)))
Postat de baddass la 30 iunie 2014 - 22:34
Maine ies la alergare :)))
Postat de clau73 la 30 iunie 2014 - 22:35
baddass
Maine ies la alergare :)))
Postat de DOCTOR_EVIL la 30 iunie 2014 - 22:35
clau73
Doc, daca tot zici ca ma iubesti, cred ca renunt la sosete :)))
Postat de clau73 la 30 iunie 2014 - 22:37
DOCTOR_EVIL
clau73
Doc, daca tot zici ca ma iubesti, cred ca renunt la sosete :)))
Postat de baddass la 30 iunie 2014 - 22:37
clau73
baddass
Maine ies la alergare :)))
Postat de DOCTOR_EVIL la 30 iunie 2014 - 22:38
Ai fost, esti si vei fi mereu prima.........nu conteaza....poti sa-ti pui si 2 perechi::))
Postat de clau73 la 30 iunie 2014 - 22:38
Adica soata altuia sau cum??? :)))
nu cred ca vecinul este de acord :D
nu cred ca vecinul este de acord :D
Postat de Choqo_28 la 30 iunie 2014 - 22:39
In cazul asta sunt numai buna de-o casnicie. dorm dezbracata,deci eman numai stare de bine :)))
Postat de clau73 la 30 iunie 2014 - 22:39
DOCTOR_EVIL
Ai fost, esti si vei fi mereu prima.........nu conteaza....poti sa-ti pui si 2 perechi::))
Postat de Choqo_28 la 30 iunie 2014 - 22:40
DOCTOR_EVIL
clau73
Doc, daca tot zici ca ma iubesti, cred ca renunt la sosete :)))
Postat de dust la 30 iunie 2014 - 22:41
Choqo_28
In cazul asta sunt numai buna de-o casnicie. dorm dezbracata,deci eman numai stare de bine :)))
Postat de DOCTOR_EVIL la 30 iunie 2014 - 22:41
Choqo_28
In cazul asta sunt numai buna de-o casnicie. dorm dezbracata,deci eman numai stare de bine :)))
Postat de DOCTOR_EVIL la 30 iunie 2014 - 22:42
DOCTOR_EVIL
clau73
Doc, daca tot zici ca ma iubesti, cred ca renunt la sosete :)))
Stii doar ca sti cea mai mare simpatie si iubire a mea....si oricum te luam si cu sosete
Aceeasi minciuna mi-o spui si mie :(
ASA LE SPUN LA TOATE....NUMAI CA PE ELE LE MINT...TIE ITI SPUN ADEVARUL

Postat de baddass la 30 iunie 2014 - 22:42
clau73
Adica soata altuia sau cum??? :)))nu cred ca vecinul este de acord :D
Postat de Choqo_28 la 30 iunie 2014 - 22:42
DOCTOR_EVIL
Choqo_28
In cazul asta sunt numai buna de-o casnicie. dorm dezbracata,deci eman numai stare de bine :)))il iau pe dust. pare barbat serios :)))
Postat de clau73 la 30 iunie 2014 - 22:42
DOCTOR_EVIL
Choqo_28
In cazul asta sunt numai buna de-o casnicie. dorm dezbracata,deci eman numai stare de bine :)))
Postat de clau73 la 30 iunie 2014 - 22:43
baddass
clau73
Adica soata altuia sau cum??? :)))nu cred ca vecinul este de acord :D
Postat de Choqo_28 la 30 iunie 2014 - 22:43
dust
Choqo_28
In cazul asta sunt numai buna de-o casnicie. dorm dezbracata,deci eman numai stare de bine :)))
Postat de baddass la 30 iunie 2014 - 22:44

Postat de Choqo_28 la 30 iunie 2014 - 22:44
baddass
Choqo_28
In cazul asta sunt numai buna de-o casnicie. dorm dezbracata,deci eman numai stare de bine :)))
Postat de baddass la 30 iunie 2014 - 22:44
Adica le impartim impreuna,azi la mine,maine la tine :)))
Postat de clau73 la 30 iunie 2014 - 22:45
Io n-am nimic de impartit :))
Postat de baddass la 30 iunie 2014 - 22:45
Cea mai buna si dulce eleva a mea :)
Postat de dust la 30 iunie 2014 - 22:46
Dust
Choqo_28
In cazul asta sunt numai buna de-o casnicie. dorm dezbracata,deci eman numai stare de bine :)))
Vaiii tu,nebunatica mica :)
Bingo. te-am facut castigator :P :))
Sunt luat

Postat de Choqo_28 la 30 iunie 2014 - 22:46
baddass
Cea mai buna si dulce eleva a mea :)
Postat de baddass la 30 iunie 2014 - 22:46
clau73
Io n-am nimic de impartit :))
Postat de Choqo_28 la 30 iunie 2014 - 22:46
dust
DustChoqo_28
In cazul asta sunt numai buna de-o casnicie. dorm dezbracata,deci eman numai stare de bine :)))
Vaiii tu,nebunatica mica :)
Bingo. te-am facut castigator :P :))
Sunt luat
Postat de dust la 30 iunie 2014 - 22:54
Dust
Dust
Choqo_28
In cazul asta sunt numai buna de-o casnicie. dorm dezbracata,deci eman numai stare de bine :)))
Vaiii tu,nebunatica mica :)
Bingo. te-am facut castigator :P :))
Sunt luat
Da,de mine :))))
Daca ma prinzi :)

Postat de baddass la 30 iunie 2014 - 22:55
Dust nu stiu daca ii luat,da stiu sigur ca ii fumat :))
Postat de Choqo_28 la 30 iunie 2014 - 22:56
dust
DustDust
Choqo_28
In cazul asta sunt numai buna de-o casnicie. dorm dezbracata,deci eman numai stare de bine :)))
Vaiii tu,nebunatica mica :)
Bingo. te-am facut castigator :P :))
Sunt luat
Da,de mine :))))
Daca ma prinzi :)
Postat de dust la 30 iunie 2014 - 22:57
Dust
Dust
Dust
Choqo_28
In cazul asta sunt numai buna de-o casnicie. dorm dezbracata,deci eman numai stare de bine :)))
Vaiii tu,nebunatica mica :)
Bingo. te-am facut castigator :P :))
Sunt luat
Da,de mine :))))
Daca ma prinzi :)
Acum ca te-ai impiedicat,cum sa nu te prind? :)))
Nu m-am impiedicat,inca fug si nu ai idee in ce hal :)

Postat de baddass la 30 iunie 2014 - 22:59
Dulceato sari pe el si daca nu se impiedica iti dau eu pusca,ii tragi un glont in buci ca sa nu mai poata fugi :))
Postat de Choqo_28 la 30 iunie 2014 - 23:00
baddass
Dulceato sari pe el si daca nu se impiedica iti dau eu pusca,ii tragi un glont in buci ca sa nu mai poata fugi :))
Postat de dust la 30 iunie 2014 - 23:01
Hai frate,ce aveti voi cu mine? :)
Postat de brad_brad la 30 iunie 2014 - 23:02
Doctorica....dar ce zice studiul despre oameni singuri, sa zicem aflati la munte la vreo 100 km de Sugeava...cum e mai bine, sa doarma cu manushi sau cu mainile goale, cum se interpreteaza asta? :)
Postat de Choqo_28 la 30 iunie 2014 - 23:02
dust
Hai frate,ce aveti voi cu mine? :)
Vei putea accesa forumul in momentul in care pozele tale sunt aprobate, momentan sunt in asteptare
Click aici pentru a adauga o poza.
1482 raspunsuri
6449 raspunsuri
3172 raspunsuri
2099 raspunsuri
12620 raspunsuri