Sex din prima ! Aviz neamatoarelor ! :)
L-ai cunoscut, v-aţi placut, iar ca niște oameni mari ce sunteţi, v-aţi şi gândit la o partidă de amor. Ba chiar abia mai puteţi sta departe unul de celălalt.
Ei bine, se pare că sexul de la prima întâlnire încă nu este văzut cu ochi buni de toată lumea. De ce? Cel mai adesea, ca tribut adus anilor şi generaţiilor de prejudecăţi. „Nu se face, maică!“ Dar, dacă stai să te gândeşti, ce-ai avea de pierdut când dorinţa e atât de mare? Să zicem că n-ar fi pe măsura aşteptărilor tale. Sau că n-ai fi exact ce şi-a imaginat el. Ce-i rău în asta? Sexul din prima va scuteşte într-un fel de neplăceri mai târziu.
Dezamăgire, al doilea tău nume e „mai încearcă o data!“
Dorinţa este atât de mare, încât s-ar putea ca actul în sine să nu fie chiar pe masura. De ce e bine că ştii de la început cum stai? Pentru că dezamagirea s-ar putea transforma într-o fantastică potriveală. Ce vreau să spun este că amorul nu tocmai reuşit de prima dată (emoţii, inhibiţii etc.) vă poate ajuta să găsiţi locurile şi poziţiile potrivite. Iar a doua oară să iasă scântei. Pentru că dorinţa aia nebună n-ar fi apărut dacă nu era ceva de potrivit.
Nu vrea o relaţie serioasa
Şi ce daca? Vă puteţi alege cu o noapte senzaţionala. În paranteză fie spus, e bine să te protejezi, pentru orice eventualitate. Macar acum, prima dată. Şi s-ar putea să fie atât de bine încât, chiar dacă nu plecaseși de la premisa asta, să-l câştigi pe barbatul vieţii tale. Să zicem că, încercând să scape, îţi va face reproşuri că eşti prea uşuratică sau că ai făcut-o doar ca să-l prinzi în mreje – iar ai caştigat, pentru că e clar că n-are rost să-ţi pierzi vremea cu el.
O să ftii surprinse…
… barbaţii sunt atraşi de femeile care trec peste prejudecaţi şi, mai ales, recunosc că le place să facă sex. Pentru că atâtea şi atâtea femei din viaţa lor, din cauza aceloraşi prejudecăţi de care pomeneam la început, bat din gene şi roşesc când vine vorba de trupuri dezgolite şi încleştate de pasiune, încât s-au săturat de fiţe până peste cap. În sfârşit, are parte de o femeie care ştie să-şi asume dragostea şi mai ales nevoile fizice. E pe trei sferturi cucerit definitiv. Sfertul care rămâne se poate rezolva atât de repede şi de plăcut!
După 30 de ani, când se presupune că ambii partenerii au un trecut sexual, barbaţii se consideră într-un fel de competiţie cu cei dinainte, chiar dacă nu recunosc nici faţă de ei acest lucru. De aceea, orice referire la predecesor îi poate îndepărta. Definitiv chiar! Femeia care se poartă cu un barbat ca şi cum el este primul partener important din viaţa ei îl va cuceri definitiv.
O singură problemă
De fapt, mai multe, dar toate se trag dintr-una: chimia din targ să nu se potrivească cu cea din dormitor. Din fel de fel de motive: că el e prea dornic, că tu eÅŸti un pic stresată că faci ceva împotriva „normelor“, că locul ales e cu reziduuri din amorurile anterioare, cine mai ÅŸtie ce se poate pune contra. Dacă e să se întâmple asta, există, cum spuneam la început, soluÅ£ia „mai încearcă o datăâ€. Dacă ÅŸi a doua oară Å£i se pare că realitatea nu ajunge nici la glezna imaginaÅ£iei, mai bine uiÅ£i o vreme de faza cu chimia ÅŸi încerci ceva mai clasic. Există ÅŸi excepÅ£ii… Chiar dacă-Å£i place de respectivul, nu te lăsa dusă ÅŸi sedusa de gândul „când mai găsesc eu altul?â€. N-o să Å£ina!
Psihologii susţin că este mai bine ca un cuplu să facă dragoste din prima. Sexul produce, spun ei, anumite modificări chimice în creier ce duc la iubire şi ataşament.
Plus 40
Viaţa nu se termină acum, ba, dimpotriva, simţi că trebuie să faci multe lucruri. Iar dacă te porți precum înecatul care se agaţă de pai, el îți va arăta aceeaşi lipsă de respect cu care te tratezi singură, indiferent cât de mare e atracţia fizică dintre voi. Bărbaţilor le plac femeile care cred în ele şi-n puterea lor de seducţie, fie că au 20 sau 40 de ani. Sau chiar 60. Aşa că fii onestă cu tine însăţi şi vei avea parte de dragoste adevărată, chiar dacă ai făcut sex din prima, şi după 40 de ani!
Va asteapta FOXU cu reclamatii si comentarii in limita bunului simt !:)

- Action Bar:
- Raspunsuri (120)
- Afisari (1567)
- Facebook Share
Postat de FOX_one la 31 iulie 2015 - 14:14
Multam de vizite. Mno..mi s=a mai reprosat..lucrurile serioase le spun in gluma :)
Postat de nickolas la 31 iulie 2015 - 14:15
Maritate si nesatisfacute .....sunt cu sacul :D
Postat de FOX_one la 31 iulie 2015 - 14:15
nickolas
Maritate si nesatisfacute .....sunt cu sacul :D
Postat de nickolas la 31 iulie 2015 - 14:16
Nu stiu cum se nimereste ....eu caut ceva serios...si uite cu ce ma aleg :(
Postat de ADYTZA74 la 31 iulie 2015 - 14:18
Mi se pare o prejudecata imbecila a unora.adica daca doi oameni se plac, exista atractie, se indragostesc de ce sa nu faca sex de la prima intalnire??? de ce sa piarda timpul?? crezi ca o vei aprecia mai mult sau mai putin daca face sex din prima, a cincea sau a 19 intalnire??? o vei iubi la fel.
Postat de FOX_one la 31 iulie 2015 - 14:20
ADYTZA74
Mi se pare o prejudecata imbecila a unora.adica daca doi oameni se plac, exista atractie, se indragostesc de ce sa nu faca sex de la prima intalnire??? de ce sa piarda timpul?? crezi ca o vei aprecia mai mult sau mai putin daca face sex din prima, a cincea sau a 19 intalnire??? o vei iubi la fel.
Postat de nickolas la 31 iulie 2015 - 14:20
ADYTZA74
Mi se pare o prejudecata imbecila a unora.adica daca doi oameni se plac, exista atractie, se indragostesc de ce sa nu faca sex de la prima intalnire??? de ce sa piarda timpul?? crezi ca o vei aprecia mai mult sau mai putin daca face sex din prima, a cincea sau a 19 intalnire??? o vei iubi la fel.
Postat de ADYTZA74 la 31 iulie 2015 - 14:21
nickolas
ADYTZA74
Mi se pare o prejudecata imbecila a unora.adica daca doi oameni se plac, exista atractie, se indragostesc de ce sa nu faca sex de la prima intalnire??? de ce sa piarda timpul?? crezi ca o vei aprecia mai mult sau mai putin daca face sex din prima, a cincea sau a 19 intalnire??? o vei iubi la fel.
Postat de FOX_one la 31 iulie 2015 - 14:22
Nick..nu te obliga nimeni..se vor gasi destui sa-ti ea locul :D
Postat de FOX_one la 31 iulie 2015 - 14:22
Ia*
Postat de kamelleon96 la 31 iulie 2015 - 14:22
Las'o naibii ,prejudecata ,ori ba , sa te culci cu cineva de la prima intalnire nu inseamna nika altceva decat ...aventura ! ;)
Postat de nickolas la 31 iulie 2015 - 14:23
In cazul acesta ar trebuie sa primesc ceva in plus ....ca püüülääää nu se scoala cu,cartofi prajiti :D
Postat de FOX_one la 31 iulie 2015 - 14:23
kamelleon96
Las'o naibii ,prejudecata ,ori ba , sa te culci cu cineva de la prima intalnire nu inseamna nika altceva decat ...aventura ! ;)
Postat de nickolas la 31 iulie 2015 - 14:23
kamelleon96
Las'o naibii ,prejudecata ,ori ba , sa te culci cu cineva de la prima intalnire nu inseamna nika altceva decat ...aventura ! ;)
Postat de kamelleon96 la 31 iulie 2015 - 14:24
FOX_one
kamelleon96
Las'o naibii ,prejudecata ,ori ba , sa te culci cu cineva de la prima intalnire nu inseamna nika altceva decat ...aventura ! ;)
Postat de ADYTZA74 la 31 iulie 2015 - 14:25
kamelleon96
Las'o naibii ,prejudecata ,ori ba , sa te culci cu cineva de la prima intalnire nu inseamna nika altceva decat ...aventura ! ;)
Postat de kamelleon96 la 31 iulie 2015 - 14:25
nickolas
kamelleon96
Las'o naibii ,prejudecata ,ori ba , sa te culci cu cineva de la prima intalnire nu inseamna nika altceva decat ...aventura ! ;)
Postat de FOX_one la 31 iulie 2015 - 14:26
Mahhh..sa n-o dam in Kamasutra taman acu ! :)
Postat de kamelleon96 la 31 iulie 2015 - 14:26
ADYTZA74
kamelleon96
Las'o naibii ,prejudecata ,ori ba , sa te culci cu cineva de la prima intalnire nu inseamna nika altceva decat ...aventura ! ;)
Postat de kamelleon96 la 31 iulie 2015 - 14:26
FOX_one
Mahhh..sa n-o dam in Kamasutra taman acu ! :)
Postat de Cainamisir la 31 iulie 2015 - 14:26
Striiiiing
Postat de ADYTZA74 la 31 iulie 2015 - 14:27
Cum poti iubi???? ca e amuzanta, inteligenta, ca pentru tine e cea mai frumoasa din univers, ca simti fluturasi in stomac, ca ti poti spune daaaa am gasit...etc....
Postat de kamelleon96 la 31 iulie 2015 - 14:28
ADYTZA74
Cum poti iubi???? ca e amuzanta, inteligenta, ca pentru tine e cea mai frumoasa din univers, ca simti fluturasi in stomac, ca ti poti spune daaaa am gasit...etc....
Postat de ADYTZA74 la 31 iulie 2015 - 14:29

Postat de nickolas la 31 iulie 2015 - 14:30
Pentru kamelleon96 :
sa zicem ca a fost dragoste la prima vedere ,reciproca
dar am vazut in timp ca ea nu poate renunta la banii lui si in luxul in care traieste
asta e viata...invatam din greseli

Postat de kamelleon96 la 31 iulie 2015 - 14:31
Postat de ADYTZA74 la 31 iulie 2015 - 14:29
0 0
kamelleon96
ADYTZA74
Cum poti iubi???? ca e amuzanta, inteligenta, ca pentru tine e cea mai frumoasa din univers, ca simti fluturasi in stomac, ca ti poti spune daaaa am gasit...etc....
De ce n-ai gasit-o pana acum ?:))))))))
Am zis eu cumva ca nu am gasit-o??????
Succes ,sa ne anunti cand veti avea macar 52 ani impreuna !....,,Total gresit..de de ce sa fie o aventura?? de ce nu poate fi o poveste incredibila de dragoste intre doi oameni care se plac, se atrag si s au indragostit si vor fi impreuna 52 de ani???'', iti apartine ,da ? sa nu vii curand sa spui ca a fost erata :)

Postat de ADYTZA74 la 31 iulie 2015 - 14:31
kamelleon96
Postat de ADYTZA74 la 31 iulie 2015 - 14:290 0

Postat de kamelleon96 la 31 iulie 2015 - 14:32
nickolas
Pentru kamelleon96 :sa zicem ca a fost dragoste la prima vedere ,reciproca
dar am vazut in timp ca ea nu poate renunta la banii lui si in luxul in care traieste
asta e viata...invatam din greseli
Postat de kamelleon96 la 31 iulie 2015 - 14:33
ADYTZA74
kamelleon96
Postat de ADYTZA74 la 31 iulie 2015 - 14:290 0
kamelleon96
ADYTZA74
Cum poti iubi???? ca e amuzanta, inteligenta, ca pentru tine e cea mai frumoasa din univers, ca simti fluturasi in stomac, ca ti poti spune daaaa am gasit...etc....
De ce n-ai gasit-o pana acum ?:))))))))
Am zis eu cumva ca nu am gasit-o??????
Succes ,sa ne anunti cand veti avea macar 52 ani impreuna !....,,Total gresit..de de ce sa fie o aventura?? de ce nu poate fi o poveste incredibila de dragoste intre doi oameni care se plac, se atrag si s au indragostit si vor fi impreuna 52 de ani???'', iti apartine ,da ? sa nu vii curand sa spui ca a fost erata :)
Postat de ginolina la 31 iulie 2015 - 14:34
Si cam toate variantele de raspuns le gasim in tematica.....
Postat de nickolas la 31 iulie 2015 - 14:35
kamelleon96
nickolas
Pentru kamelleon96 :sa zicem ca a fost dragoste la prima vedere ,reciproca
dar am vazut in timp ca ea nu poate renunta la banii lui si in luxul in care traieste
asta e viata...invatam din greseli
Postat de ADYTZA74 la 31 iulie 2015 - 14:35
ginolina
Si cam toate variantele de raspuns le gasim in tematica.....
Postat de kamelleon96 la 31 iulie 2015 - 14:37
Cine'i vinovat , nu... tu ?
Postat de kamelleon96 la 31 iulie 2015 - 14:38
kamelleon96
Cine'i vinovat , nu... tu ?0 0
kamelleon96
nickolas
Pentru kamelleon96 :
sa zicem ca a fost dragoste la prima vedere ,reciproca
dar am vazut in timp ca ea nu poate renunta la banii lui si in luxul in care traieste
asta e viata...invatam din greseli
Stai ,bre , una e sa iubesti luxul si banii ,alta'i sa iubesti omul de langa tn cu saracia si defectele lui ..nu conteaza de-i dragoste la prima vedere ,nu ? mda ,dragoste la prima mana - banii ! :)
Exact,sunt 2 lucruri total diferite.....prefera sa fie acea doamna respectata in societate,si cu multi bani...si cand ii trebuie ÜÜÜÜÜÜÜÜÜÜ,ma suna ,si mi spune ca acum poate lipsi de acasa....e simplu
Postat de ginolina la 31 iulie 2015 - 14:38
ADYTZA74
ginolina
Si cam toate variantele de raspuns le gasim in tematica.....
Postat de nickolas la 31 iulie 2015 - 14:40

Postat de ADYTZA74 la 31 iulie 2015 - 14:40
ADYTZA74
ginolina
Si cam toate variantele de raspuns le gasim in tematica.....
Si opinia dumneavoastra care este????
Prejudecatile sunt bune doar intr-o oarecare masura, in doar anumite situatii.Daca ai atractie mai mult decat fizica, daca persoana rezoneaza cu tine, are un caracter frumos, si simti calitate si de o parte si de alta-.....traiti clipa. Cei ce se respecta nu vor avea asta des....deci nu este vorba de o vindere a corpului. Sa fim fericiti.
ce mai pot spune......chiar si eu mai raman mut cateodata..........bravooooooo

Postat de ginolina la 31 iulie 2015 - 14:42
ADYTZA74
ADYTZA74ginolina

Postat de kamelleon96 la 31 iulie 2015 - 14:43
Postat de nickolas la 31 iulie 2015 - 14:40
0 0
kamelleon96
kamelleon96
Cine'i vinovat , nu... tu ?
Postat de nickolas la 31 iulie 2015 - 14:35
0 0
kamelleon96
nickolas
Pentru kamelleon96 :
sa zicem ca a fost dragoste la prima vedere ,reciproca
dar am vazut in timp ca ea nu poate renunta la banii lui si in luxul in care traieste
asta e viata...invatam din greseli
Stai ,bre , una e sa iubesti luxul si banii ,alta'i sa iubesti omul de langa tn cu saracia si defectele lui ..nu conteaza de-i dragoste la prima vedere ,nu ? mda ,dragoste la prima mana - banii ! :)
Exact,sunt 2 lucruri total diferite.....prefera sa fie acea doamna respectata in societate,si cu multi bani...si cand ii trebuie ÜÜÜÜÜÜÜÜÜÜ,ma suna ,si mi spune ca acum poate lipsi de acasa....e simplu
Evident eu sunt prostu....trebuia sa profit de ea de la inceput,dar eu speram alceva.....asa mai invatam din greseli
Nu ,nu te subestima ,poate tu ai ales cu inima ,poate tu ti-ai pus sufletul pe tava uneia ce nu te merita ,las-o pe ea sa-si linga ranile ,nicidecum tu ...tu i-ai aratat ce-nseamna a iubi sincer si dezinteresat ! :)

Postat de ginolina la 31 iulie 2015 - 14:44
Cainamisir
Kameleon, pe dumneata te-as pune sa te uiti la mine si Ginolina
Postat de Deceneu1 la 31 iulie 2015 - 14:45
Adica un ,,sex-surpriza"...:))
Postat de Cainamisir la 31 iulie 2015 - 14:46
Kameleon, ce e cu pai
enjenii?
enjenii?
Postat de ADYTZA74 la 31 iulie 2015 - 14:46
ginolina
ADYTZA74
ADYTZA74ginolina
Si cam toate variantele de raspuns le gasim in tematica.....
Si opinia dumneavoastra care este????
Prejudecatile sunt bune doar intr-o oarecare masura, in doar anumite situatii.Daca ai atractie mai mult decat fizica, daca persoana rezoneaza cu tine, are un caracter frumos, si simti calitate si de o parte si de alta-.....traiti clipa. Cei ce se respecta nu vor avea asta des....deci nu este vorba de o vindere a corpului. Sa fim fericiti.
ce mai pot spune......chiar si eu mai raman mut cateodata..........bravooooooo
Postat de nickolas la 31 iulie 2015 - 14:47
kamelleon96
Postat de nickolas la 31 iulie 2015 - 14:400 0
kamelleon96
kamelleon96
Cine'i vinovat , nu... tu ?
Postat de nickolas la 31 iulie 2015 - 14:35
0 0
kamelleon96
nickolas
Pentru kamelleon96 :
sa zicem ca a fost dragoste la prima vedere ,reciproca
dar am vazut in timp ca ea nu poate renunta la banii lui si in luxul in care traieste
asta e viata...invatam din greseli
Stai ,bre , una e sa iubesti luxul si banii ,alta'i sa iubesti omul de langa tn cu saracia si defectele lui ..nu conteaza de-i dragoste la prima vedere ,nu ? mda ,dragoste la prima mana - banii ! :)
Exact,sunt 2 lucruri total diferite.....prefera sa fie acea doamna respectata in societate,si cu multi bani...si cand ii trebuie ÜÜÜÜÜÜÜÜÜÜ,ma suna ,si mi spune ca acum poate lipsi de acasa....e simplu
Evident eu sunt prostu....trebuia sa profit de ea de la inceput,dar eu speram alceva.....asa mai invatam din greseli
Nu ,nu te subestima ,poate tu ai ales cu inima ,poate tu ti-ai pus sufletul pe tava uneia ce nu te merita ,las-o pe ea sa-si linga ranile ,nicidecum tu ...tu i-ai aratat ce-nseamna a iubi sincer si dezinteresat ! :)
Postat de mamy2 la 31 iulie 2015 - 14:47
Si daca i place doar lui si mie nu?/si invers/ Sau exista un cod' din care reiese c o sa ne placa s o repetam ,sa merem mai departe ;))Nu! Nu s de acord ...nici la 20 ,30 40 sau 60 de ani .....;)
Postat de kamelleon96 la 31 iulie 2015 - 14:50

Postat de Deceneu1 la 31 iulie 2015 - 14:51
mamy2
Si daca i place doar lui si mie nu?/si invers/ Sau exista un cod' din care reiese c o sa ne placa s o repetam ,sa merem mai departe ;))Nu! Nu s de acord ...nici la 20 ,30 40 sau 60 de ani .....;)
Postat de nickolas la 31 iulie 2015 - 14:51
mamy2
Si daca i place doar lui si mie nu?/si invers/ Sau exista un cod' din care reiese c o sa ne placa s o repetam ,sa merem mai departe ;))Nu! Nu s de acord ...nici la 20 ,30 40 sau 60 de ani .....;)
Postat de FOX_one la 31 iulie 2015 - 14:54
ginolina
Si cam toate variantele de raspuns le gasim in tematica.....
Postat de mamy2 la 31 iulie 2015 - 14:56
nickolas
mamy2
Si daca i place doar lui si mie nu?/si invers/ Sau exista un cod' din care reiese c o sa ne placa s o repetam ,sa merem mai departe ;))Nu! Nu s de acord ...nici la 20 ,30 40 sau 60 de ani .....;)
Vei putea accesa forumul in momentul in care pozele tale sunt aprobate, momentan sunt in asteptare
Click aici pentru a adauga o poza.
667 raspunsuri
870 raspunsuri
31599 raspunsuri
4 raspunsuri
18880 raspunsuri
16010 raspunsuri