Un loc liber...

Un loc liber...

Cu nasul lipit de hublou, Şoricar se gândeşte că mai bine ar zbura non stop, să fie cât mai aproape de stele. O stewardesă costumată ca la Festivalul Brioşelor îl lipeşte blând de spătar şi-i pune în faţă un fresh de portocale, întrebându-l dacă îi este foame. Cu gândul aiurea, nărodul răspunde "castraveţi", salivând deja la gustul picant al murăturilor. Peste două minute, "brioşa" prost dospită îi aduce nişte creveţi rebegiţi stropiţi din beşug cu lămâie şi mai ştiu eu ce... Şoricar îi pasează înapoi, aproape plângând de dorul tocăniţelor cu castraveciori muraţi... Este aproape seară când aterizează în Budapesta; reclamele uriaşe îl orbesc şi un vânticel cald îi aduce în nări parfumuri, arome de pretutindeni... Intră grăbit în primul hotel şi se rostogoleşte către pat, lăsând stelele, foamea şi rucsacul în mijlocul camerei. Adoarme instant şi ultimul gând rupt în zeci de bucăţele se duce către un castron plin cu tocăniţă de purcel cu castraveciori muraţi care miros puternic a mărar. După patru ceasuri de anestezie totală, face un duş rapid şi strecurându-se în tricoul cu "mickey mouse", tropăie nerăbdător în stradă şi caută din ochi un loc la o terasă destul de aglomerată, unde lumea mai şi mănâncă. Înhaţă un menu şi caută înfrigurat aburindul dezmăţ atât de râvnit; dar nimic nu seamănă cu ce doreşte el. Apoi iese şi intră... şi tot aşa, prin toate speluncile de lux din grandiosul oraş, fără să-şi fi îndeplinit pofta capriciului şoricăresc; resemnat, cumpără o pungă cu cipsuri şi amărât, gândeşte pentru prima dată în viaţă că nu este suficient să ai bani ca să obţii tot ce doreşti... "Ce mama naibii! Auzisem că doar dragostea nu poate fi cumpărată, deşi..". Pentru că minunile arhitectonice se lasă greu admirate noaptea, decide să-şi încheie periplul în cazinou. Fâlfâie ceva bani prin aparate apoi se îndreaptă către ruletă... Nu să joace, ci să surprindă într-ul loc atât de obscen, pofta de viaţă, bucuria, nepăsarea şi dezamăgirea, toate acolo ca la ele acasă. Îşi târâie încălţările către hotel şi după ce scapă de toate mirosurile cu care s-a îmbibat prin sălile ticsite de bani şi oameni de noapte, se vâră în pat meditând la posibilitatea ca mâine, în Heviz, să înoate până la gât într-o porţie uriaşă de tocăniţă neaoşă. Cu castraveciori muraţi. La prima oră străbate cu mâinile în buzunare şi căştile-n urechi, câteva străduţe întortocheate, apoi se opreşte în faţa unei clădiri proaspăt vopsite şi strecoară atent un plic maron destul de dolofan într-o cutie poştală inscripţionată cu numărul 17. Apoi porneşte către parcul auto, unde are o rezervare de două persoane, cu destinaţie finală: Hervis-Balaton

Alte intrebari de la 00_think

* Miracolul cât un pumn...
* Mâna salvatoare...
* Şmecherii virtuali, seria Flatulenţe